Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj la Adunarea Generală a Oraşelor

Sursa foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România, prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de stat – Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, în care arată că modul de funcţionare a structurilor administrative locale trebuie să ţină cont de realităţile demografice, sociale, culturale şi economice regionale. Descentralizarea rămâne una dintre priorităţile cheie ale administraţiei publice din România, un demers care, din păcate, nu a avansat atât de mult în ultimii ani, relatează News.ro

”Felicit Asociaţia Oraşelor din România pentru organizarea acestui eveniment. Timp de aproape trei decenii, în cadrul reuniunilor dumneavoastră s-au dezbătut provocările cu care administraţia publică locală şi oraşele s-au confruntat de-a lungul timpului şi s-au analizat soluţiile concrete cele mai potrivite. Astfel, au putut fi îmbunătăţite politicile publice, pentru că dialogul între administraţia locală şi cea centrală este un beneficiu pentru dezvoltarea şi progresul României, iar astfel de abordări trebuie continuate. Sunt, aşadar, convins că şi prin discuţiile din cadrul întâlnirii de astăzi veţi reuşi să găsiţi noi modalităţi de rezolvare a unor probleme din educaţie, infrastructură, sănătate, economie, digitalizare, energie sau mobilitate urbană. Aceste domenii cer o abordare comună în exercitarea activităţii dumneavoastră şi o bună colaborare între autorităţile statului, bazată pe transparenţă şi integritate”, a transmis preşedintele.

Potrivit lui Klaus Iohannis, ”misiunea de a administra o comunitate nu este deloc uşoară, iar încrederea oferită de cetăţeni reclamă rezultate concrete şi pe termen lung”.

”Pandemia de COVID-19, care a marcat ultimii doi ani, a pus presiuni uriaşe asupra resurselor pe care a trebuit să le gestionaţi. În acelaşi timp, a devenit şi mai evidentă importanţa modernizării sistemelor publice de servicii, atât pentru a răspunde necesităţilor de zi cu zi ale cetăţenilor, cât şi pentru a face faţă mai bine unor situaţii neprevăzute sau urgente. Spitalele au fost copleşite de numărul mare de pacienţi infectaţi şi s-a resimţit nevoia unor dotări şi echipamente medicale moderne. În privinţa educaţiei, trecerea la învăţământul online a ridicat problema modernizării şi în acest domeniu. De altfel, încurajez ca toate avantajele aduse de învăţământul online şi de adaptarea la un mod de predare mai flexibil să fie integrate în practică şi pe viitor”, a arătat şeful statului.

Președintele a menţionat că, ”în această perioadă, multe oraşe, în special cele din apropierea graniţei României cu Ucraina, gestionează un mare flux de refugiaţi”.

”În urma atacurilor atroce ale Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, milioane de ucraineni s-au văzut nevoiţi să fugă din calea războiului. Este o dramă umanitară de proporţii şi le mulţumesc tuturor autorităţilor locale care fac tot posibilul să ajute şi să aline suferinţa inimaginabilă a acestor oameni. Provocările cu care ne confruntăm sunt, aşadar, tot mai diverse şi necesită o mai bună capacitate de adaptare. Se impun, de aceea, o permanentă colaborare între instituţii, dar şi mai multă transparenţă şi comunicare cu oamenii. Modul de funcţionare a structurilor administrative locale trebuie să ţină cont de realităţile demografice, sociale, culturale şi economice regionale. Descentralizarea rămâne una dintre priorităţile cheie ale administraţiei publice din România, un demers care, din păcate, nu a avansat atât de mult în ultimii ani”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a mai spus că, ”la nivel local, succesul bunei guvernări locale depinde de înţelegerea nevoilor cetăţenilor şi de modul în care administraţia reuşeşte să răspundă rapid, eficient şi transparent acestor nevoi”. inve

”Astfel, implicarea cetăţenilor în procesul decizional este deosebit de importantă, iar autorităţile trebuie să acţioneze ca un partener real al acestora, pentru că doar prin colaborare şi un dialog constant şi responsabil vor putea fi adoptate cele mai bune şi eficiente soluţii şi măsuri pentru comunităţile locale. Modernizarea serviciilor publice, precum şi a infrastructurii, adaptarea lor la noile cerinţe şi la un context aflat într-o permanentă dinamică reprezintă provocări pentru orice comunitate locală, fie că vorbim de marile oraşe sau de localităţile mai mici. Indiferent de locul în care trăiesc, cetăţenii îşi doresc acelaşi lucru: servicii publice rapide, eficiente şi de înaltă calitate”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele a menţionat că se bucură ”că din ce în ce mai multe administraţii locale operează cu concepte precum Smart City sau Green City şi au început să îşi digitalizeze cât mai mult serviciile, în beneficiul locuitorilor. Sunt convins că investiţiile constante în dezvoltarea acestor modele reprezintă viitorul comunităţilor noastre”.

”Provocările ultimilor ani ne-au demonstrat că trebuie să construim oraşe reziliente şi sustenabile, capabile să facă faţă cu succes unor potenţiale crize. În acest sens, este nevoie de deschiderea dumneavoastră pentru adoptarea unor soluţii locale la problemele globale. Trebuie să dezvoltăm oraşe verzi, fără poluare, rezistente la schimbările climatice şi ale căror resurse sunt bine protejate şi utilizate în mod eficient. În prezent, România beneficiază de o multitudine de instrumente europene menite să faciliteze modernizarea şi dezvoltarea statului, dar mai ales a comunităţilor locale. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă un astfel de instrument care trebuie valorificat la maximum. Utilităţi publice performante, şcoli şi spitale moderne, drumuri asfaltate şi infrastructură de transport eficientă – toate acestea ar trebui să devină în câţiva ani o constantă a fiecărei comunităţi locale”, a spus Iohannis.

Preşedintele mai afirmă că ”implementarea eficientă şi la timp a proiectelor de investiţii cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă depinde şi de implicarea administraţiilor publice locale”.

”De multe ori, dumneavoastră aţi oferit soluţii mai simple şi mai eficiente în raport cu nevoile cetăţenilor. De exemplu, dată fiind criza energetică pe care o traversăm, o soluţie indispensabilă vizează proiectele de eficienţă energetică de la nivelul instituţiilor şi comunităţilor locale, proiecte care să fie susţinute în mod adecvat prin politici guvernamentale. Sunt încrezător că, în urma dezbaterilor de astăzi, veţi reuşi să identificaţi cele mai bune soluţii la problemele cu care vă confruntaţi şi, de ce nu, acele modele de succes care pot fi replicate eficient pentru dezvoltarea şi modernizarea oraşelor. În final, vă asigur de parteneriatul meu deschis şi vă urez mult succes în activităţile şi proiectele viitoare!”, a mai spus Iohannis în mesaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here