Preşedintele Macron: Franța vrea înfrângerea Rusiei în Ucraina, nu zdrobirea ei

Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că doreşte înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina, avertizându-i în acelaşi timp pe cei care vor „mai presus de toate să zdrobească Rusia” că aceasta nu va fi niciodată poziţia Franţei, informează sâmbătă AFP.

Vreau înfrângerea Rusiei în Ucraina şi vreau ca Ucraina să îşi poată apăra poziţia, dar sunt convins că până la urmă nu se va încheia pe cale militară„, a spus şeful statului francez într-un interviu acordat ziarelor Journal du Dimanche, Le Figaro şi France Inter, care a fost publicat sâmbătă seara.

Nu cred, ca unii, că Rusia ar trebui să fie total învinsă, atacată pe teritoriul său. Aceşti observatori doresc mai presus de toate să zdrobească Rusia. Aceasta nu a fost şi nu va fi niciodată poziţia Franţei„, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Aceşti observatori par a fi cei care, în special în Europa de Est, sunt mai extremişti şi au criticat ferm, în mai 2022, afirmaţiile preşedintelui Franţei conform cărora Rusia nu ar trebui umilită.

În interviul acordat vineri seară în avionul care îl aducea înapoi din Germania, unde a participat la conferinţa anuală de securitate de la Munchen, preşedintele francez îşi reafirmă dorinţa de a promova un rezultat negociat.

În discursul susţinut la Munchen, preşedintele Emmanuel Macron estimase deja că Rusia ar urma să eşueze în Ucraina. Dar unii observatori i-au reproşat că nu a mers atât de departe încât să evoce o înfrângere necesară a Moscovei.

Macron a susţinut, de asemenea, că este necesară intensificarea sprijinului acordat Kievului pentru a se îndrepta spre „negocieri credibile”.”Ceea ce este nevoie astăzi este ca Ucraina să conducă o ofensivă militară care să perturbe frontul rus pentru a declanşa o revenire la negocieri”, a insistat preşedintele francez în interviul acordat.

În opinia sa,”niciuna din părţi nu poate câştiga în totalitate”, „nici Ucraina şi nici Rusia, căci efectele mobilizării nu sunt atât de importante pe cât se aştepta şi ea însăşi are limite în privinţa capacităţilor”.

Preşedintele Emmanuel Macron mai crede că „toate opţiunile, în afară de Vladimir Putin din cadrul actualului sistem” i se par „mai rele” decât actualul preşedinte rus, o aluzie la personaje dure, precum şeful Consiliului de Securitate Nikolai Patruşev sau Evgheni Prigojin, şeful grupul de mercenari Wagner.

Să credem oare că o soluţie democratică va apărea din societatea civilă rusă actuală după aceşti ani de creştere a oprimării şi în plin conflict? Îmi doresc foarte mult, dar nu prea cred în asta„, a avertizat şeful statului francez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here