Preşedintele turc Erdogan susţine că ţara sa va fi următoarea ţintă a Israelului după o eventuală victorie împotriva Hamas

Sursa: Facebook

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că Israelul va ataca Turcia „mai devreme sau mai târziu” dacă reuşeşte să învingă în războiul cu Hamas din Fâşia Gaza, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Să nu credeţi că Israelul se va opri în Gaza”, le-a spus şeful statului deputaţilor din partidul său, AKP, la Ankara. „Dacă nu este oprit, acest stat paria şi terorist se va îndrepta mai devreme sau mai târziu înspre Anatolia” – partea asiatică a Turciei, care constituie cea mai mare parte din teritoriul acestei ţări (n. red.).

Turcia este una din puţinele ţări cu populaţie majoritar musulmană care recunoaşte statul Israel, dar a suspendat recent relaţiile comerciale bilaterale, făcând astfel presiuni pentru o încetare a focului în Gaza şi pentru creşterea volumului de ajutoare umanitare care ajung pe teritoriul palestinian.

Erdogan a făcut recent tot mai multe declaraţii de susţinere pentru Hamas, mişcarea islamistă palestiniană pe care Uniunea Europeană, SUA şi Israelul o consideră organizaţie teroristă.

„Vom continua să susţinem Hamas, care luptă pentru independenţa propriei sale ţări şi apără Anatolia”, a afirmat miercuri preşedintele.

Reuters: Iordania a dejucat un complot cu arme, în contextul în care este prinsă în războiul din umbră Iran-Israel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here