Presupusul agent rus însărcinat cu asasinarea primarului din Praga, identificat de presa cehă. Reacția ambasadei ruse

Andrei Konchakov

Presa cehă l-a identificat pe bărbatul despre care spune că ar fi un spion rus care a intrat în Cehia în urmă cu aproape două luni, cu un pașaport diplomatic, având într-o valiză o punguță cu ricin – substanță folosită de obicei în combinații neurotoxice – și misiunea de a-i asasina pe doi politicieni cehi.

Într-un reportaj recent difuzat în emisiunea cehă „168 de ore” de la televiziunea publică, mai multe surse din securitate spun că cetățeanul rus care ar fi trebuit să coordoneze un complot împotriva primarului Pragăi, Zdenek Hrib, și a lui Ondrzej Kolar, șeful administrației Districtului 6 din capitala Cehiei, ar fi Andrei Konchakov (34 de ani), directorul Centrului Rus de Știință și Cultură din Praga.

În urmă cu două luni, Konchakov ar fi aterizat pe Aeroportul „Vaclav Havel” din Praga având asupra sa punguța ricin, după care a fost condus la Ambasada Rusiei, care ar acoperi, de fapt, un centru puternic de spionaj al Kremlinului.

„Dezinfectant și bomboane”

Andrei Konchakov a respins aceste alegații, într-un comentariu oferit site-ului Seznam Spravy, susținând că în servietă avea doar „dezinfectant și bomboane”. „Trebuie să fie o greșeală la mijloc”, a precizat Konchakov și a refuzat să răspundă altor întrebări, adăugând că are nevoie de aprobarea Moscovei pentru comentarii suplimentare.

Luni, Ambasada Rusiei de la Praga a scris într-o postare pe Facebook că acuzațiile aduse lui Konchakov sunt „false și nefondate” și a precizat că a cerut poliției cehe să îi ofere protecție acestuia.

Potrivit reportajului din emisiunea „168 de ore”, Andrei Konchakov a aterizat la Praga pe data 14 martie. Având pașaport diplomatic, în conformitate cu protocolul standard, acesta nu poate fi obligat să se supună unui control vamal. Astfel, ar fi reușit să strecoare cu ușurință în țară doza de ricin.

Site-ul Seznam Spravy susține că Andrei Konchakov a fost preluat de la Aeroportul „Vaclav Havel” de un șofer al Ambasadei Ruse identificat sub numele Alexandr A., care este suspectat de serviciile cehe de informații, BiS, că ar fi, de asemenea, agent FSB (serviciul federal rus de securitate).

Confuzie

În privința biografiei lui Konchakov, o nebuloasă pare a dicta la acest capitol. Se crede că acesta s-ar fi născut la Moscova în 1986, dar alte detalii legate de viața lui sunt contradictorii, scrie RFE/RL.

Conform The Insider, un site de investigații din Moscova, Konchakov a absolvit Institutul de Inginerie și Fizică din Moscova (MIFI). Însă nu este clar când a absolvit. The Insider spune că Andrei Konchakov a început să lucreze la Praga pentru Rossotrudnichestvo, o agenție de stat însărcinată cu monitorizarea „bunăstării” rușilor care locuiesc în străinătate.

Konchakov este, de asemenea, menționat ca director al Centrului Rus pentru Știință și Cultură din Praga începând cu decembrie 2017. Site-ul centrului listează MIFI ca institutul unde a studiat Konchakov, dar îl identifică sub altă denumire – Universitatea Națională de Cercetare Nucleară, al cărui acronim este MEPhI. Confuzia merge și mai adânc: Konchaov nu este recomandat ca specialist în inginerie sau fizică, ci în relații internaționale.

Context

Pe 3 aprilie, din ordinul lui Zdenek Hrib și Ondrzej Kolar, a fost demontată statuia mareșalului sovietic Ivan Konev, care se afla amplasată pe soclu în districtul 6 din Praga.

Decizia a sunat alarma la Moscova, care a acuzat autoritățile locale cehe de „profanarea publică de simboluri ale gloriei militare ruse”. În cazul de față, un simbol al ocupației ruse.

Rusia a înființat rapid un Comitet de anchetă, invocând un tratat ruso-ceh din 1993 care obligă Cehia să aibă grijă de monumentele militare ruse de pe teritoriul său.

Comitetul rus de anchetă a denunțat, de asemenea, „dispreţul faţă de memoria comună şi faţă de istoria luptei poporului sovietic împotriva fascismului” al celor care au demontat statuia.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, s-a adresat la rândul omologului său ceh, Lubomir Metnar, cerând într-o scrisoare ca Praga să-i predea Moscovei statuia mareşalului sovietic, potrivit unui comunicat al armatei ruse.

„Vă cer să predaţi cât de repede posibil monumentul Federaţiei Ruse. Aşteptăm de la voi informaţii cu privire la locul şi ora transferării acestuia. Dacă rezolvarea acestei probleme necesită cheltuieli financiare, suntem gata să le plătim în mod integral”, a subliniat Şoigu în scrisoare.

Mareşalul Konev a fost o personalitate destul de controversată. Pentru unii, generalul rus, care a trăit în 1897-1973, este un erou, participant al Bătăliei de la Berlin şi al operaţiunii pentru eliberarea Pragăi. Alţii critică rolul lui în suprimarea atât a Revoluţiei ungare din 1956, cât şi a Primăverii de la Praga, din 1968. Atât Ungaria, cât şi Cehia se aflau sub regimuri sovietice în acele timpuri.

Monumentul controversat a fost adesea vandalizat. În 2019, în 21 august, data la care a avut loc Invazia Cehoslovaciei în 1968, cineva a scris „Nu mareşalului mânjit cu sânge, să nu uităm”. Primăria a învelit apoi statuia cu o prelată, însă simpatizanţii pro-Konev au rupt-o şi au organizat o manifestaţie pentru menţinerea monumentului.

Înlăturarea statuii a venit la câteva săptămâni de la inaugurarea în acelaşi sector din Praga – şi în faţa ambasadei Rusiei – a pieţei „Boris Nemţov”, pentru a-l comemora pe liderul opoziţiei ruse asasinat în 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here