Dezvoltatorul imobiliar care construiește unul din blocurile-turn de pe bulevardul Mircea Eliade a încheiat contractul pentru cel mai scump penthouse vândut de companie până acum, urmând să primească 6,8 milioane euro, fără TVA, pentru apartamentul de la etajul 20.

Prețul, record pentru piața imobiliară românească, include mobila și designul realizat de compania Lemon, scrie Profit.ro.

Apartamentul va avea suprafața de peste 1.000 de metri pătrați și va dispune de o piscină de 9 metri lungime și 3 metri lățime. Piscina va fi amplasată chiar lângă livingul care va avea o înălțime de 7 metri. Proprietarul va avea o priveliște de 360 de grade, apartamentul fiind îmbrăcat în sticlă și fără alți vecini pe etaj.

Compania One United Properties ridică în paralel trei turnuri cu apartamente (două de 15 etaje și unul de 20) și o clădire de birouri în locul fostei hale Ford din cartierul bucureștean Floreasca. Subsolurile imobilelor au fost finalizate, iar structura este realizată în proporție de 80% și urmează să fie montată fațada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here