Preţul benzinei din SUA a trecut pragul de 5 dolari pe galon pentru prima oară în istoria ţării

For the first time ever, the price for a gallon of regular gas in Broward County is selling at some gas stations for more than five dollars, as seen at this Mobil station in Margate, Fla., on Sunday, June, 12, 2022. (Joe Cavaretta/South Florida Sun-Sentinel via AP)

Preţul benzinei din Statele Unite a fost, în medie, de peste 5 dolari pe galon, sâmbătă, pentru prima oară în istoria ţării, continuând creşterea costurilor carburanţilor care conduce la accelerarea inflaţiei, transmite Reuters, citată de News.ro.

Preţul mediu la nivel naţional naţional pentru benzina fără plumb a crescut la 5,004 dolari pe galon, pe 11 iunie, de la 4,986 dolari cu o zi mai devreme, au arătat datele AAA.

Preţurile ridicate alei benzinei sunt o bătaie de cap pentru preşedintele Joe Biden şi pentru democraţii din Congres, în timp ce fac eforturi să-şi menţină controlul la limită asupra Congresului, în perspectiva alegerile intermediare care vor avea loc în noiembrie.

Biden a folosit numeroase pârghii pentru a încerca să scadă preţurile, inclusiv o eliberare record de barili de petroldin rezervele strategice ale SUA, derogări de la regulile pentru producerea de benzină de vară şi sprijinirea marilor ţări din OPEC pentru a creşte producţia.

Cu toate acestea, preţurile carburanţilor au crescut în întreaga lume din cauza unei combinaţii între redresarea cererii, sancţiunile asupra producătorului de petrol Rusia, după invadarea Ucrainei, şi reducerea capacităţii de rafinare.

Călătoriile rutiere din SUA au rămas relativ puternice, cu doar câteva puncte procentuale sub nivelurile anterioare pandemiei, chiar dacă preţurile au crescut. Totuşi, economiştii se aşteaptă ca cererea să înceapă să scadă, dacă preţurile vor rămâne peste 5 dolari pe baril o perioadă mai lungă.

”Nivelul de 5 dolari este locul de unde am putea observa o distrugere a cererii de benzină”, a spus Reid L’Anson, economist senior la Kpler.

Ajustând pentru inflaţie, preţul mediu al benzinei din SUA încă este cu aproximativ 8% sub maximele din iunie 2008, de aproximativ 5,41 dolari pe galon, conform cifrelor Departamentului de Energie al SUA.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here