Prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan are loc luni / Ce teme se află pe ordinea de zi

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a reunit luni, la ora 12.00, printre temele de pe orindea de zi aflându-se stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, forţele armate ale României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni în afara teritoriului ţării în 2026, prezentarea unei informări privind fenomenul evaziunii fiscale, ca ameninţare şi risc la adresa securităţii naţionale, precum şi a situaţiei în urma inundării Salinei Praid, transmite News.ro.

UPDATE: A început şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele Nicuşor Dan.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

”Preşedintele României, Nicuşor Dan, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni”,a anunţat  Administraţia Prezidenţială, aceasta fiind prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan.

Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România şi privind forţele şi mijloacele armate ale României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2026.

De asemenea, vor fi prezentate o informare privind fenomenul evaziunii fiscale, ca ameninţare şi risc la adresa securităţii naţionale şi o alta privind situaţia creată ca urmare a inundării Salinei Praid şi  implicaţiile pentru comunitate şi mediul înconjurător;

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se mai află activitatea desfăşurată de către Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică în anul 2024 şi principalele obiective pentru anul 2025.

”În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”,a  precizat Administraţia prezidenţială.

Kelemen Hunor: Nicuşor Dan este un om implicat, vrea să înţeleagă toate problemele şi nu se grăbeşte, are răbdare / Ce spune liderul UDMR despre Ilie Bolojan