Primăria condusă de Firea i-a pus statuii Regelui Carol I cravată roșie

Statuia Regelui Carol I, din fața Palatului Regal, va purta pe 15 ianuarie o cravată roșie. Evenimentul nu are legătură cu Partidul Comunist și nici cu partidul din care face parte primarul general Gabriela Firea, ci are în spate un motiv diplomatic.

„Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, la solicitarea Ambasadei Republicii Croaţia, leagă în data de 15 ianuarie 2020, însemnul distinctiv al Croaţiei – cravata roşie – pe statuia dedicată Regelui Carol I, din Piaţa Revoluţiei, amplasată în locul monumentului cu acelaşi nume, realizat de către sculptorul croat Ivan Mestrovic.

Evenimentul este prilejuit de preluarea de către Croaţia a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, dar şi împlinirea a 28 de ani de la recunoaşterea independenţei statului croat de către comunitatea europeană. Începând cu 15 ianuarie 1992, data la care a fost recunoscută independenţa de către statele membre ale Uniunii Europene, Croaţia celebrează anual prin organizarea unor evenimente culturale ce au ca punct de atracţie amplasarea unei cravate tradiţionale croate în jurul monumentelor de for public din diferite capitale europene” a transmis PMB printr-un comunicat.

Cravata roșie are conotații negative în România, fiind asociatia că pionierii, organizația care se ocupa indoctrinarea comunistă a elevilor români.

În plus, ceea ce nu se menționează în comunicatul PMB este că actuala statuie a Regelui Carol I nu are nimic în comun cu cea originală, inaugurată în 1939. Scuptura inițială, distrusă de comuniști imediat cum au preluat puterea prin forță, a fost realizată de scuptorul iugoslav de origine croată Ivan Mestrovic. Din bronzul ei a fost realizată vechea statuie a lui Lenin, care era în fața Casei Presei.

Când s-a discutat refacerea statuii, familia lui Ivan Mestrovic s-a oferit să vândă macheta originală, aflată încă în posesia lor, dar municipalitatea condusă de atunci de Sorin Oprescu, a refuzat oferta. În schimb, a fost realizată o statuie în aceeași idee de către sculptorul Florin Codre, dar rezultatul a fost criticat de experți. De asemenea, familia Mestrovic l-a acuzat pe Codre de plagiat, ceea ce sculptorul român a negat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here