Primăriţa acuzată că a luat 858 de şpăgi a fost achitată

Sursa: Facebook

Acuzată de procurorii bihoreni că a luat mită de la toţi angajaţii instituţiei pe care o conducea, lunar, timp de şase ani, fosta primăriţă UDMR din comuna Sălacea, Porsztner Sarolta, a fost achitată de judecătorii Tribunalului Bihor, scrie Bihoreanul.

Potrivit sursei citate, hotărârea în procesul început în 2017 a fost pronunţată marţi şi, potrivit minutei achitarea pentru infracţiunea de luare de mită şi primirea de foloase necuvenite, în formă continuată, s-a făcut pe motiv că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.

În dosar a fost achitat şi casierul primăriei, Sandor Jozsef. Potrivit procurorilor, bărbatul fusese responsabil de colectarea celor 858 de şpăgi.

Sentinţa nu este definitiv.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor i-a trimis pe cei doi în judecată în vara anului 2017. Procurorii au susţinut că Porsztner (primar în Sălacea între anii 2004 şi 2012) le-a acordat subalternilor sporuri cu condiţia ca la ea să se întoarcă, lunar, 10% din sumă, adică 25-30 de lei pe persoană.

Astel, au arătat anchetatorii, fosta primăriță UDMR ar fi primit peste 21.000 lei. În acest context, Parchetul a cerut şi confiscarea sumei respective, dar Tribunalul Bihor a respins solicitarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here