Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, plasat sub control judiciar

Sursa: Facebook

Primarul municipiului Botoşani Cosmin Andrei (PSD) a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat că a dat lista cu subiecte unei candidate înscrise pentru un post scos la concurs de Primărie. Biroul primarului a fost percheziţionat vineri dimineaţă şi apoi a fost sigilat, edilul fiind dus la DNA Suceava.. Percheziţii au avut loc şi la Direcţia Impozite şi taxe din municipiu, informează News.ro.

UPDATE – ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 februarie 2024, a inculpatului: ANDREI COSMIN-IONUŢ, primar al municipiului Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite”, transmite DNA.
Conform procurorilor, în data de 25 august 2021, Andrei Cosmin-Ionuţ, în calitate de primar al municipiului Botoşani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituţia pe care o conducea.

Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.

Lui Andrei Cosmin-Ionuţ i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

”Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanţa de judecată) şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, precizează DNA.

 

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2021, de către funcţionari publici în legătură cu fraudarea unor concursuri de angajare. În cursul zilei de 02 februarie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 2 locaţii situate pe raza municipiului Botoşani, din care una este sediul unei instituţii publice”, a transmis DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.
Monitorul de Botoşani relatează biroul primarului municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost percheziţionat, iar apoi sigilat de către anchetatori. Edilul a părăsit clădirea însoţit de trei ofiţeri şi a precizat că nu poate da nicio declaraţie în acest moment.

De asemenea, ofiţerii DGA au descins şi la sediul Direcţiei de Impozite şi Taxe, pentru o percheziţie.
Monitorul de Botoşani prezintă imagini cu preşedintele CJ Botoşani, Doina Federovici, despre care afirmă că a ajuns vineri dimineaţă la sediul DNA Suceava.
În 13 decembrie, au avut loc 92 de percheziţii DNA , inclusiv la  Spitalul ”Mavromati”, la sediul CJ Botoşani şi la sediul PSD, fiind vizate fapte de corupţie comise de funcţionari publici de la un spital în contextul fraudării unor concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante. Ulterior, unsprezece persoane, între care foşti şefi ai Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani, au fost reţinute, iar alte patru au fost plasate sub control judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here