Primele vești bune din Coreea de Sud, cea mai afectată țară de coronavirus, după China

Foto: captura BBC

Coreea de Sud, ţara cea mai afectată din lume de epidemia de COVID-19 după China şi Italia, a anunţat luni cel mai scăzut număr zilnic de noi contaminări cu coronavirus din ultimele două săptămâni, notează AFP, preluată de Agerpres.

Autorităţile sanitare sud-coreene au informat despre 248 de noi cazuri confirmate duminică, astfel că totalul persoanelor contaminate din ţară se ridică la 7.382.

Este pentru a patra zi consecutivă când numărul noilor infecţii se diminuează şi a fost cel mai scăzut nivel zilnic înregistrat de la sfârşitul lui februarie.

Numărul deceselor provocate de coronavirus în ţară este de 51, au precizat Centrele coreene pentru controlul şi prevenirea maladiilor (KCDC).

O mare parte a cazurilor din Coreea de Sud s-au înregistrat în oraşul Daegu (sud) şi în provincia învecinată Gyeongsang de Nord.

În cauză, răspândirea foarte importantă a maladiei în rândul Bisericii Shincheonji a lui Iisus – o organizaţie religioasă considerată de unii ca fiind o sectă -, de la o adeptă în vârstă de 61 de ani. Aceasta a asistat în februarie la mai multe ceremonii la Daegu.

Sute de biserici şi lăcaşuri de cult au rămas închise duminică în Coreea de Sud pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. Vacanţele elevilor au fost prelungite, în timp ce zeci de evenimente sportive şi culturale au fost anulate sau amânate, mai notează Agerpres.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here