Țările dezvoltate din vestul Europei sunt mult mai afectate de pandemia de coronavirus decât cele din jumătatea estică a continentului. Comparând cifrele din Europa de Vest, pe de o parte, și Europa centrală și de Est, pe de altă parte, se observă o diferență a ratelor de infectare cu noul virus, mult prea accentuată pentru a fi ignorată, scrie The Guardian.

De exemplu, Slovacia a înregistrat doar 1.413 cazuri confirmate de infectare cu noul virus și 25 de decese. Austria, considerată o țară care a gestionat cu succes criza COVID, are de 10 ori mai mai multe cazuri și de 20 de ori mai multe decese decât statul vecin.

Există mai multe cauze care au contribuit la această discrepanță: o populație vârstnică mi puțin numeroasă, densitatea mai mica a populației, în general, mai puține curse aeriene înspre și dinspre China și chiar purul noroc, precizează sursa citată. În Cehia și Slovacia, purtarea măștilor în public a fost introdusă încă de la începutul epidemiei, fapt ce probabil a condus la limitarea răspândirii virusului.

Însă, avantajul statelor din jumătatea estică a Europei îl reprezintă introducerea unor restricții dure anti-COVID încă de la începutul pandemiei, în timp ce în Marea Britanie și în alte țări din vestul Europei, evenimentele și adunările publice se desfășurau chiar și în a doua și a treia săptămână a lunii martie. Temerea privind sistemele medicale neperformante, care ar putea fi copleșite de această criză au ajutat în luarea acestor decizii mai rapide.

În Grecia, care a introdus, de asemenea, restricții timpurii pentru a evita blocarea sistemului medical lovit de austeritate, rata de infectare a rămas până acum impresionant de scăzută, scrie The Guardian. La o populație de 11 milioane, doar 2.620 de cazuri de coronavirus au fost confirmate până în prezent.

„La fel ca țările din Europa Centrală și de Est, Grecia a conștientizat cât de fragil este sistemul său de sănătate”, a declarat George Pagoulatos, un economist care conduce Fundația Elenă pentru Politică Europeană și Externă. „Acest lucru a determinat guvernul să ia măsuri urgente mai devreme decât alte state din vestul Europei, care au siguranța că spitalele lor pot face față crizei”.

„Oamenii nu sunt obișnuiți să privească spre Europa Centrală și de Est pentru exemple pozitive”, a declarat un oficial din regiune. „Parțial, asta se datorează stereotipurilor legate de această zonă, dar din păcate, este și vina noastră pentru modul în care suntem priviți”.

Impunerea stării de urgență nu este o măsură populară și afectează imaginea autorităților, dar, “în Ungaria, România și Bulgaria orice creștere a ratei de infectare va da peste cap sistemul medical”, a declarat Veronica Anghel, politolog român în cadrul Universității Stanford.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here