„Luna viitoare, liderii mondiali se vor aduna la summit-ul cop26, spunând că intenționează să stabilească un curs pentru emisiile nete globale de carbon care să ajungă la zero până în 2050. Pe măsură ce se pregătesc să-și anunțe angajamentele în acest efort de 30 de ani, sub ochii noștri se derulează prima mare sperietură energetică a erei verzi”, notează The Economist.
<< Din luna mai, prețul coșului de petrol, cărbune și gaz a crescut cu 95%. Marea Britanie, gazda summitului, și-a repornit centralele pe cărbune, prețurile benzinei americane au atins 3 dolari galonul, penele au înghițit China și India, iar Vladimir Putin tocmai a reamintit Europei că aprovizionarea sa cu combustibil depinde de bunăvoința Rusiei.
Panica ne amintește că viața modernă are nevoie de energie din belșug: fără așa ceva, facturile devin inaccesibile, casele îngheață, iar afacerile se blochează. Panica a expus, de asemenea, probleme mai profunde, pe măsură ce lumea trece la un sistem energetic mai curat, incluzând investiții inadecvate în surse regenerabile de energie și unii combustibili fosili de tranziție, riscuri geopolitice în creștere și tampoane de siguranță slabe pe piețele de energie. Fără reforme rapide, vor exista mai multe crize energetice și, probabil, o revoltă populară împotriva politicilor climatice.
Ideea unei astfel de penurii părea ridicolă în 2020, când cererea globală scăzuse cu 5%, cel mai mult de la al doilea război mondial încoace, declanșând reducerea costurilor în industria energetică. Dar, pe măsură ce economia mondială a revenit, cererea a crescut chiar dacă stocurile au scăzut periculos. Inventarele de petrol sunt doar 94% din nivelul lor obișnuit, depozitarea gazelor, în Europa, este la 86%, iar cărbunele indian și chinez sub 50%.
Piețele strânse sunt vulnerabile la șocuri și la natura intermitentă a energiilor regenerabile. Lista perturbărilor include întreținere de rutină, accidente, prea puțin vânt în Europa, secete care au redus producția de hidroenergie din America Latină și inundații asiatice care au împiedicat livrarea de cărbune. Este posibil ca lumea să scape de o recesiune energetică severă: erorile ar putea fi rezolvate, iar Rusia și OPEC ar putea crește, cu regrete, producția de petrol și gaze. Cu toate acestea, prețul plătit va fi cel puțin o inflație mai mare și o creștere mai lentă. Și ne vor aștepta și alte situații de acest gen.
Asta, pentru că apar încă trei probleme. În primul rând, investițiile în energie sunt la jumătate din nivelul necesar pentru a îndeplini ambiția de a atinge emisii zero net până în 2050. Cheltuielile cu sursele regenerabile de energie trebuie să crească. Iar oferta și cererea de combustibili fosili murdari trebuie lichidate în tandem, fără a crea desincronizări periculoase. Combustibilii fosili satisfac 83% din cererea de energie primară, iar procentul acesta trebuie să scadă spre zero. În același timp, amestecul trebuie să treacă de la cărbune și petrol la gaz care are mai puțin de jumătate din emisiile produse de cărbune. Însă amenințările legale, presiunea investitorilor și teama de reglementări au făcut ca investițiile în combustibilii fosili să scadă cu 40%, din 2015.
Gazul este punctul de presiune. Multe țări, în special din Asia, au nevoie ca acesta să fie un combustibil-punte în anii 2020 și 2030, trecând la acesta temporar, în timp ce abandonează cărbunele, dar înainte ca energiile regenerabile să se extindă. Pe lângă utilizarea conductelor, majoritatea importă gaze naturale lichefiate (LNG). Prea puține proiecte sunt disponibile. Potrivit lui Bernstein, o firmă de cercetare, deficitul global al capacității de LNG ar putea crește de la 2% din cerere, cât este acum, la 14% până în 2030.
A doua problemă este geopolitica, întrucât democrațiile bogate renunță la producția de combustibili fosili, iar aprovizionarea se mută către autocrații cu mai puține scrupule și costuri mai mici, inclusiv cea condusă de dl Putin. Ponderea producției de petrol din OPEC plus Rusia ar putea crește de la 46%, cât este astăzi, la 50% sau mai mult până în 2030. Rusia este sursa a 41% din importurile de gaze din Europa, iar pârghia sa va crește pe măsură ce deschide conducta Nord Stream 2 și dezvoltă piețe în Asia. Riscul care persistă este acela că poate limita aprovizionarea.
Ultima problemă ține de proiectarea defectuoasă a piețelor energetice. Dereglementarea din anii 1990 a văzut multe țări trecând de la industriile energetice decrepite de stat la sisteme deschise în care prețurile la electricitate și gaz sunt stabilite de piețe, furnizate de furnizori concurenți care vin cu un plus de aprovizionare dacă prețurile cresc. Dar aceștia se zbat să facă față noii realități a scăderii producției de combustibili fosili, a furnizorilor autocrați și a unei cote în creștere a energiei solare și eoliene intermitente. La fel cum Lehman Brothers s-a bazat pe împrumuturi peste noapte, așa și unele firme energetice le garantează gospodăriilor și întreprinderilor aprovizionări pe care le cumpără de pe o piață spot nesigură.
Pericolul este că șocul va încetini ritmul schimbării. Săptămâna aceasta, premierul Chinei, Li Keqiang, a declarat că tranziția energetică trebuie să fie „sănătoasă și bine ritmată”, un mod cifrat de a se referi la utilizarea mai mult timp a cărbunelui. Opinia publică din Occident, inclusiv America, susține energia curată, dar s-ar putea schimba pe măsură ce prețurile ridicate vor tot mușca.
Guvernele trebuie să răspundă prin reproiectarea piețelor de energie. Tampoane de siguranță mai mari ar trebui să absoarbă lipsurile și să facă față intermitenței energiei regenerabile. Furnizorii de energie ar trebui să dețină mai multe rezerve, la fel cum fac băncile cu capitalul. Guvernele pot invita firmele să liciteze pentru contracte de rezervă-aprovizionare cu energie. Majoritatea rezervelor vor fi în gaz, dar în cele din urmă tehnologiile bateriei și hidrogenului ar putea prelua sarcina. Mai multe centrale nucleare, captarea și stocarea dioxidului de carbon sau ambele, sunt vitale pentru a furniza o încărcătură de bază de energie curată și fiabilă.
O aprovizionare mai diversă poate slăbi rolul petro-statelor autocratice, cum ar fi Rusia. Astăzi, asta înseamnă să construiești afacerea LNG. În timp, va fi nevoie de mai mult comerț global cu energie electrică, astfel încât țările îndepărtate cu vânt sau soare și cu energie regenerabilă de rezervă să o poată exporta. Astăzi, doar 4% din electricitatea din țările bogate este comercializată peste granițe, în comparație cu 24% din gazul global și 46% din petrol. Construirea rețelelor submarine face parte din răspuns și transformarea energiei curate din hidrogen și, de asemenea transportul acesteia pe nave ar putea ajuta.
Toate acestea vor necesita cheltuieli de capital pentru energie mai mult decât dublu, până la 4-5 trilioane pe an. Cu toate acestea, din perspectiva investitorilor, politica este descurajantă. Multe țări au angajamente net-zero, dar le lipsește un plan pentru a ajunge acolo și încă nu trebuie să convingă publicul că facturile și impozitele trebuie să crească. Un festin al subvențiilor pentru sursele regenerabile de energie și obstacolele legale și de reglementare fac investițiile în proiecte cu combustibili fosili prea riscante. Răspunsul ideal este un preț global al carbonului care reduce fără încetare emisiile, ajută firmele să judece ce proiecte ar face bani și ar crește veniturile din impozite pentru a-i sprijini pe cei care pierd din tranziția energetică. Cu toate acestea, schemele de prețuri acoperă doar o cincime din toate emisiile. Mesajul șocului este că liderii prezenți la COP26 trebuie să treacă dincolo de promisiuni și să arate cum va funcționa tranziția. Cu atât mai mult dacă se întâlnesc în săli luminate de bcuri alimentate cu cărbune. >>
