Prizonieri armeni, eliberați de Azerbaidjan

Azerbaidjanul a anunţat, sâmbătă, că a predat Erevanului 15 soldaţi armeni luaţi prizonieri în timpul conflictului din Nagorno-Karabah, informează AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit ministerului de externe azer, această eliberare are loc în cadrul unui acord încheiat sub medierea rusă ca răspuns la decizia Armeniei de a comunica autorităţilor de la Baku poziţia câmpurilor minate din zona disputată.

Conflictul izbucnit în septembrie anul trecut şi în care şi-au pierdut viaţa 6.500 de persoane, s-a încheiat după şase săptămâni, printr-un acord de încetare a focului mediat de Rusia şi retragerea Armeniei din teritoriile azere situate în apropierea şi în Karabah-ul de Sus, zonă pe care o controla de la începutul anilor ’90.

„La iniţiativa Federaţiei Ruse, Armenia a predat Azerbaidjanului o cartografiere a peste 92.000 de mine antitanc şi antipersonal instalate în timpul ocupării regiunilor Fizuli şi Zangilan”, se arată în comunicatul de presă al ministerului.

„De partea azeră, 15 persoane de origine armeană au fost predate autorităţilor armene”.

Un diplomat azer a precizat AFP că cei 15 bărbaţi au fost capturaţi în decembrie.

Acesta este al doilea acord de acest tip, după cel negociat luna trecută de premierul georgian Irakli Garibaşvili şi de diplomaţi SUA şi UE.

De la încetarea focului, şapte soldaţi azeri şi 18 civili şi-au pierdut viaţa ca urmare a minelor terestre, în timp ce alte 110 persoane au fost rănite în Nagorno-Karabah şi în apropiere, potrivit guvernului azer.

De la Mao la Xi: Cum se intră în avangarda elitei chineze

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here