Rămâne de văzut în ce măsură așteptata ofensivă ucraineană va avea și o dimensiune axată puternic pe Crimeea, una care să aștearnă premisele necesare spargerii monopolului rusesc pe acest teritoriu anexat ilegal acum aproape un deceniu.
Dar este foarte probabil ca asta să se întâmple, fie și numai judecând după:
- Diluarea semnificativă a tabuurilor occidentale față de o asemenea îndrăzneală a ucrainenilor.
- Tonul tot mai apăsat al Kievului, măcar din ultimul trimestru, privind nevoia de a lovi și în acel punct. Ton care, din planul retoric a glisat deja relativ timpuriu și spre cel practic, având în vedere faptul că lovitura de deschidere a fost dată încă toamnă, prin atacarea Podului Crimeei. Și, așa cum se zice că tonul face adesea muzica, e de așteptat ca orizontul de oportunitate pentru operațiuni pe direcția Crimeea să se lărgească din momentul în care trupele ucrainene vor reuși să preia controlul asupra unor zone care să le apropie geografic și astfel să faciliteze atacarea obiectivelor rusești sensibile de pe cuprinsul peninsulei.
- Imperativele pe termen lung, din perspectiva unei stabilității reale în regiune, după terminarea războiului ruso-ucrainean.
- Ancora pe care intervențiile militare ucrainene în zonă o poate găsi în rândul unei părți deloc de ignorat, ca pondere și determinare, a populației locale.
Și tot în zona probabilităților ridicate și în creștere e faptul că abordarea Crimeei de către forțele armate ucrainene va conține un factor-surpriză (de văzut dacă el se va manifesta ca moment, ca metodă sau ca ambele la un loc).
Un argument în favoarea intervenției în perioada următoare a Kievului în Crimeea este și cel al șocului politic pe care îl va avea fie și „numai” o slăbire vizibilă a chingii rusești în peninsulă. Șoc politic pentru Kremlin, de natură să submineze masiv capacitatea regimului Putin de a mai păstra frâiele pe frontul din țara vecină și pe frontul marțial de acasă.
De altfel, cine e interesat cu adevărat în grăbirea finalului acestui război nu poate ignora valoarea obiectivului numit Crimeea. Cum și Ucraina, și aliații săi tânjesc după încheierea cât mai rapid și CU SENS a ostilităților, e greu de crezut că nu lucrează intens la transformarea Crimeei în supremul bumerang pentru călăii moscoviți.
Nu în ultimul rând, Crimeea este o sferă politico-economică infinit mai „cosmopolită” decât îi convine Moscovei să o prezinte.
Anexarea din 2014 și apoi invazia dementă din 2022 au lovit suficient de puternic interesele a două țări cu o istorie mai lungă de dușmănie decât de prietenie cu Rusia: interesele Turciei și interesele Chinei.
Ambele au dat însă dovadă de un calm ieșit din comun și în 2014, și în 2022. Dar calmul acesta a fost mai degrabă aparent și destul logic, privind din perspectiva capacității lor de a-și face calcule pe termen lung, iar nu pripite.
De aceea, aș paria cu ochii închiși că nici Ankara, nici Beijingul nu se vor grăbi să zădărnicească, pe fond, o intervenție ucraineană care să readucă peninsula în cadrele dreptului internațional și ale suveranității. Iar dinamica frontului, care trădează intolerabile slăbiciuni pe partea rusă, nu face decât să crească șansele unei asemenea abordări.
Turcia e interesată economic, politic și geopolitic de mai puțină Rusie pe teritoriul Crimeei și la Marea Neagră. Iar China, în realitate, este interesată, economic, politic și geopolitic de mai puțină Rusie oriunde pe Glob, nu numai în Crimeea, iar mai puțină Rusie în această peninsulă înseamnă mai puțină Rusie și pe Glob.
În fine, una dintre multele și marile probleme ale lui Putin este că a făcut din Bahmutul în realitate atât de anemic strategic un jucător politic de excelență, iar asta l-a costat exorbitant până acum. Însă odată cu eventuală transformare în front deschis a peninsulei Crimeea, prăpastia costurilor se va adânci nemăsurat.
Nu a putut lua Bahmutul în perioada în care ucrainenii au jucat pe „avarie”, pentru a-și construi forțele în perspectiva asaltului de primăvară. E cu atât mai greu de crezut că se va descurca mai bine atunci când vor intra în joc forțele proaspete ale inamicului. Și este încă și mai greu de crezut că va face o „figură frumoasă” la Bahmut dacă asaltul preconizat al Kievului va avea și o pronunțată dimensiune crimeană.
A ține concomitent două fronturi de asemenea anvergură politică, militară și propagandistică este o iluzie.
După cum o iluzie este și faptul că se poate supraviețui fără daună totală în caz de retragere tactică de pe oricare dintre cele două poziții – Bahmut sau Crimeea – pentru a o putea gestiona rezonabil măcar pe una dintre ele.
Ca atare, existența variabilei Bahmut și orizontul de semnificații pe care, în mod atât de stupid și neprevăzător, i l-au asignat tehnologii politici de la Kremlin este un alt argument forte că este probabil ca Ucraina să „încerce” foarte curând pista Crimeea.
