Cu Xi Jinping la Moscova, Vladimir Putin i-a invitat pe investitorii chinezi să nu îi ocolească țara.
Dar problema Rusiei de azi cu firmele și mărfurile chinezești este triplă și dominată de paradox.
Problema este:
- Că vin, iar nu că nu vin.
- Că sunt prea multe…
- …dar în același timp, și că sunt prea puține.
1. Faptul că firmele și mărfurile chinezești vin în Rusia, pentru a umple astfel un gol creat de plecarea companiilor occidentale și de dispariția bunurilor din Vest, îi provoacă Moscovei în primul rând un disconfort politic.
Este binecunoscut faptul că acolo unde pune talpa economia Chinei, își înfige colții și agenda politică de la Beijing.
S-au confruntat deja cu un asemenea flagel țări care, spre deosebire de Rusia lui Putin, sunt totuși ferite de privațiunile și izolarea pe care le cunoaște aceasta; altfel spus, țări neatinse de sancțiuni, țări deschise comerțului internațional și foarte bine sau măcar rezonabil conectate la lume.
De aceea, invitația adresată de Putin investitorilor chinezi, în prezența lui Xi Jinping, este mai degrabă, pentru Rusia, un polizor care ascute o lamă care deja tăia foarte bine.
Dictatorul care odinioară acuza „sufocanta” politică occidentală tocmai își împinge țara în tunelul fără guri de aerisire și zone de refugiu al politicii chineze.
2. Faptul că firmele și bunurile chinezești sunt deja prea multe, rezultă din cota lor de piață cu o rată de creștere disproporționată, observată în ultimele luni, pe o gamă largă de domenii.
Pe de o parte, oferta chineză, deși pe alocuri și pe termen scurt salvează situația, îl aduce pe consumatorul rus într-o postură de client captiv, iar pe producătorul rus în pragul falimentului.
În cazul producătorilor ruși, drama are cel puțin patru acte:
- Nu poate exporta în Occident.
- Nu poate compensa 100% acest handicap reorientându-se spre piața chineză (are și ea limite naturale de absorbție și totodată).
- În orice caz, nu poate visa la desfacere în China fără a-și asuma reduceri serioase de preț (din rațiuni de competitivitate, dar și de cinism chinezesc, tradus prin exploatarea situației precare în care se găsește o Rusie în pierdere de piețe).
- În fine, nu se poate baza îndestulător pe piața rusă. Dincolo de problema puterii de cumpărare a rușilor sau de faptul că tot mai mulți concetățeni de-ai lui Putin își scot economiile din țară, pe piața rusă fac tot mai serios legea competitivitatea, în termeni de preț și volum, a producătorilor chinezi.
Nu de ochii lumii se înmulțesc veștile din mass-media rusă referitoare la cereri peste cereri adresate guvernului de la Moscova, de către reprezentanții a diverse industrii locale, pentru măsuri de protecție față de importurile chinezești, ca și pentru subvenții care să-i țină pe jucătorii autohtoni în viață.
3. După ce menționezi valul periculos de mare al „intrărilor” chineze pe piața rusă, evident că sună paradoxal când spui că ceea ce e prea mult e totuși și prea puțin.
Dar asta e Rusia lui Putin: tot mai puțin „russkii mir” și tot mai mult „mir paradoksov” (lumea paradoxului). Până la urmă, vorbim de o țară care atacă, dar plânge că e agresată, de un dictator cu agendă tip Hitler, dar care „denazifică”, de cea mai întinsă țară, care însă tot se simte prea mică.
Revenind, problema cu „prea puținul” chinezesc, resimțit acut de ruși, are de-a face cu următoarele.
- Oricât de multă marfă poate înghiți, China tot nu e suficientă pentru nevoile unei Rusii ce avusese un comerț fundamental orientat spre Occident.
- Dar și dacă, prin absurd, China ar putea înghiți tot, conducerea de la Beijing nu ar permite asta, căci nicicând nu a avut o oportunitate atât de promițătoare de a ține Moscova în lesă.
- Apoi, rușii sunt disperați după importuri chineze de tehnologie (militară, civilă și de uz mixt). Pe de o parte, China nu poate ajuta Rusia cu tot ce ar fi nevoie, întrucât China însăși nu dispune pentru ea însăși chiar de toate cele necesare. Apoi, acolo unde posibilități există, din nou, intervine factorul strategic: anumite bunuri chinezești nu au voie, fiind prea sensibile, să ajungă pe mâinile rușilor.
După cum scriam recent (link la finalul articolului), Xi Jinping nu s-a deplasat la Moscova pentru a-l ajuta pe Vladimir Putin, ci pentru a măsura cu mâna lui în ce măsură Putin îl poate ajuta pe el, dar și dacă și cât, într-o ecuație post-Putin, Beijingul mai poate conta pe așa-zisa „prietenie fără limite” a unei viitoare Moscove.
Exercițiul de mascul alfa, făcut de Xi în vizuina lui Putin, a fost evident în cele trei zile ale vizitei liderului chinez. Însă oricât de dureroasă senzația – propagandistic, protocolar și la nivel de ego personal – nu asta e problema de fond cu care se confruntă omologul rus.
Problema de fond sapă de zor altundeva: în profunzimile economiei ruse, destabilizată de amestecul nebulos de deschidere și reținere al economiei chineze; și în ungherele mai puțin aflate la lumina zilei, ale politicului rus, expus ca niciodată în istoria sa penetrării de către politicul chinez.
Nu există „prietenie fără limite”, cel puțin nu în relațiile internaționale, dar, pe axa Beijing-Moscova cu siguranță există limite și cu, și fără prietenie.
