Proiectul de buget al Casei Albe pentru 2023: 6,9 miliarde de dolari asistenţă pentru NATO şi un miliard pentru Ucraina

Proiectul de buget pe 2023 propus de administraţia preşedintelui american Joe Biden prevede 6,9 miliarde de dolari pentru Iniţiativa Europeană de Descurajare, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi ”lupta împotriva agresiunii ruse”, precum şi un miliard de dolari suplimentar pentru Ucraina, relatează AFP.

Îndemn la continuarea investiţiilor pentru a răspunde cu forţă la agresiunea lui (Vladimir) Putin împotriva Ucrainei, cu sprijinul SUA pentru a acoperi nevoile economice, umanitare şi de securitate ale Ucrainei”, spune Joe Biden într-un comunicat.

Preşedintele american doreşte de asemenea să fie realizate investiţii importante în securitatea naţională pentru a garanta că armata americană ”rămâne cea mai bine pregătită, cea mai bine antrenată şi cea mai bine echipată din lume”.

În timp ce războiul din Ucraina face ravagii de peste o lună, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski presează ţările NATO să-i furnizeze mai multe arme, în special avioane de vânătoare, sisteme de apărare antirachetă, tancuri, vehicule blindate şi rachete antinavă.

Ţările membre ale NATO au furnizat un flux constant de arme, inclusiv rachete antitanc, care au contribuit la frânarea înaintării Rusiei în Ucraina. Dar aceste arme sunt considerate ca fiind în esenţă defensive. Iar, până acum, Statele Unite au exclus trimiterea de avioane în Ucraina.

Joe Biden argumentează că nu doreşte să treacă o linie roşie care ar duce la ‘al treilea război mondial ‘, adică situaţia în care NATO s-ar confrunta cu Rusia, ţară care dispune de arme nucleare.

Proiectul de buget al Casei Albe reprezintă o solicitare adresată Congresului, care controlează modul de distribuire a banilor din vistieria de stat. Acest proiect va face deci obiectul mai multor amendamente, dar permite stabilirea priorităţilor preşedintelui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here