Aflat în drum spre guvernare, Reform UK vrea să dea ceasul înapoi din punct de vedere constituțional, notează The Economist.
De ce a eșuat Doge, proiectul administrației lui Donald Trump menit să reducă birocrația, după doar 130 de zile haotice? Volatilitatea lui Elon Musk, arhitectul și executorul său, a constiuit un factor important. Zia Yusuf are o altă teorie, care contează datorită poziției sale: mâna dreaptă a lui Nigel Farage conduce „Reform UK DOGE”, așa cum își numește partidul britanic de extremă dreapta propria unitate de reducere a costurilor. Principalul obstacol al lui Musk, spune el, a fost insistența Părinților Fondatori ai Americii de a fi Congresul cel ce controlează bugetul federal — buget pe care Musk a încercat să-l taie cu drujba.
În asta, spune Yusuf, pentru The Economist, stă argumentul optimist pentru Marea Britanie. Pentru că separația puterilor este mult mai slabă decât în America, un prim-ministru ales cu o majoritate funcțională în Camera Comunelor ar avea mult mai mult control asupra politicii interne decât un președinte. Un Musk britanic ar putea tăia după bunul plac.
Pe scurt, acesta este proiectul Reform pentru guvern: blitzkrieg-ul asupra instituțiilor al lui Donald Trump, facilitat de controlul slab al puterilor și echilibrul fragil al constituției nescrise ale Marii Britanii. În perioada 5-6 septembrie, dl Farage își prezintă planurile pentru un guvern Reform la o conferință fastuoasă a partidului, la Birmingham. Aceasta este o perspectivă plauzibilă. Partidul conduce în sondajele naționale, cu 31%, potrivit tracker-ului de sondaje al The Economist. Un calcul simplu, bazat pe o oscilație uniformă națională, sugerează că ar avea aproape o șansă din două să obțină majoritatea dacă alegerile ar avea loc mâine. Succesul său este alimentat de nemulțumirea față de imigrație și de percepția unui sistem de aplicare a legii părtinitor.
Dar, potrivit relatării dlui Yusuf, sub furia resimțită în stradă se ascunde o problemă constituțională. Britanicii nu mai cred în instituții, spune el. Acestea nu își fac treaba, iar când alegătorii cer schimbări, ele lucrează pentru a le sabota. Proiectul Reform este o viziune restauratoare, care promite să dea timpul înapoi cu câteva decenii, într-o epocă imaginară în care controlul asupra puterii executive era mai lax, tratatele internaționale mai puțin obligatorii și deciziile erau luate de miniștri, nu de agenții independente. Guvernul descentralizat al lui Sir Tony Blair este, în această narațiune, momentul în care lucrurile au luat-o razna.
Astfel, în guvern, Reform ar folosi principiul ortodox al suveranității parlamentare ca o secure împotriva constrângerilor percepute asupra agendei sale. Punerea politicienilor de la Westminster, și nu a tehnocraților nealeși, în fruntea puterii a fost esența Brexitului, prima cruciadă a dlui Farage. În guvern, el caută să ducă treaba la capăt. „Acesta este spiritul constituției noastre în această țară”, spune dl Yusuf. „Vocea poporului trebuie respectată, nu-i așa?”
În ciuda tuturor discuțiilor despre consolidarea Parlamentului, un mandat de premier Farage ar avea o tentă prezidențială. Din 1945, cabinetul britanic a fost compus în mare parte din deputați aleși. Aceasta, spune dl Farage, este o rețetă pentru mediocritate și favoruri politice; cabinetul său ar fi format din lideri de afaceri numiți și alți outsideri, ca în America. Deoarece își domină partidu, face ce vrea. Hiperbola este, de asemenea, de tip trumpian; dl Yusuf estimează că dl Farage va fi „chiar mai transformator decât Thatcher”.
Un obiectiv ar domina: promisiunea de a deporta aproximativ 600.000 de migranți ilegali în cinci ani, un proiect denumit „Operațiunea Restaurarea Justiției”. Primele acte ar fi denunțarea tratatelor internaționale care stau în cale, inclusiv Convenția pentru Refugiați și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Alte constrângeri asupra puterii executive ar fi, de asemenea, relaxate. Partidul apreciază independența sistemului judiciar britanic, spune dl Yusuf, dar legea sa privind deportările va fi redactată totuși cu intenția de a împiedica revizuirea judiciară. (Redactorii proprii ai Reform vor face această muncă în opoziție, privindu-i cu ochi critic pe avocații guvernului.) Serviciul public superior din Marea Britanie ar fi înlocuit cu numiri apolitice, spune dl Yusuf; o birocrație permanentă este plăcută în teorie, dar acum este una „total capturată” de ideologi. El se așteaptă la un conflict titanic cu Camera Lorzilor. Viteza ar fi esențială, iar partidul susține că va avea pregătite din prima zi stive de legislație și liste de numiri.
Reform merge pe un drum trasat de rivalii săi. Noțiunea că suveranitatea parlamentară reprezintă o cale de a se sustrage tratatelor internaționale a fost promovată de guvernele conservatoare în cursul propriile lor demersuri de a reduce imigrația. Prim-ministrul Sir Keir Starmer consideră, de asemenea, că centrul guvernului este prea slab și sclerotic, iar de aici și numirea recentă a unui nou „secretar-șef al prim-ministrului” pentru a impune directivele sale, începând cu 1 septembrie.
Dar ideea că a existat vreodată o „epocă de aur” în care politicienii nu erau constrânși de instanțe sau de dreptul internațional este o „simplificare considerabilă”, spune Mark Elliott, expert în drept constituțional la Universitatea Cambridge. Deși controlul juridic asupra executivului a crescut, nu există nimic nou în ideea că Marea Britanie își respectă tratatele, spune el, sau că abilitatea teoretică a Parlamentului este temperată de revizuirea judiciară.
Cea mai mare constrângere va veni chiar de la Reform. Dl Farage are un lung istoric de conflicte, care, dacă va ajunge în funcție, poate reprezenta o rețetă pentru paralizie. Partidul are patru deputați. Dl Yusuf se remarcă în cercul lui Farage: un musulman de 38 de ani, care a lucrat la Goldman Sachs și a făcut o avere fondând o aplicație de turism de lux, vorbește în termeni de tip „slide-deck” despre „oameni cu mare capacitate de acțiune”. Multe dintre politicile efective sunt încă vagi și prost evaluate din punct de vedere financiar. Dar pentru moment, Reform își laudă lipsa de experiență ca pe un atu. „Ni se spune tot timpul: ‘Nu știți ce faceți, nu sunteți profesioniști’”, afirmă Richard Tice, adjunctul dlui Farage. „Dacă profesioniștii și politicienii experimentați au condus în ultimii 20 de ani, cum a mers
