Într-un moment crucial pentru democrația liberală, ar fi indicat să reevaluăm principiile Renașterii, care au pus capăt unui alt ev mediu întunecat.
- Textul în limba engleză a apărut inițiat – AICI
În aceste vremuri ale empatiei, puține sunt identitățile de grup pentru care se pot stabili analogii cu personaje malefice de desene animate fără a cădea în derizoriu. Marea excepție o reprezintă rușii. O asemenea reputație este destul de nedreaptă, însă decizia lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina și popularitatea de care se bucură demersul lui printre ruși nu face decât să o cimenteze.
Junta militară din Myanmar și regimul dement din Coreea de Nord sunt, de asemenea, criticate, la fel și guvernul din China, dar, printre marile guverne, cel al Rusiei este singurul descris în mod universal în cultura populară ca fiind absolut cinic, complotist, uneltitor. Reputația de unicitate și excelență în aceste domenii îi este total securizată.
Pentru o reflectare recentă a acestui lucru, consultați serialul norvegian „Occupied”, al cărui sinopsis vi-l devoalez:
- Rusia invadează Norvegia la cererea Uniunii Europene din cauza unei dispute pe tema energiei. Îl răpește pe prim-ministrul norvegian și își ucide propriii soldați într-un „atac terorist” înscenat, pentru a justifica o serie de agresiuni. Un mafiot rus își împușcă și își torturează propriii aghiotanți și este, la rândul său, ucis de către un ministru. Autoritățile ruse se asigură că ambasadorul lor în Norvegia se conformează, ținându-i ostatică prietena însărcinată și, ulterior, plantându-i în corp o fiolă de otravă controlată de la distanță, după ce o otrăvesc. Ucid un jurnalist hotărât să îi denunțe și se aliază cu un naționalist norvegian care îi terorizează pe rușii din țară pentru a o destabiliza – apoi manipulează alegerile norvegiene cu știri false și colectează „kompromate” (dosare compromițătoare) despre toate părțile. Cetățenii ruși – inclusiv reprezentanți ai regimului – doresc în cea mai mare parte să stea departe de Rusia și îi sfătuiesc pe toți ceilalți să facă același lucru.
Sfinte Sisoe! Dacă maniera în care Israelul îi tratează pe palestinieni (după 55 de ani de ocupație) ar fi prezentată în acest mod, ar exista acuzații de antisemitism și mustrări din partea experților. „Președintele nostru de desen animat”, apropos de Donald Trump, este mai nuanțat. Cum reușește „Occupied” să scape după o astfel de portretizare?
Nu a fost întotdeauna așa. Îmi amintesc că am realizat reportaje în întreaga lume comunistă, inclusiv la Moscova, în timp ce Uniunea Sovietică se dezintegra. Romantismul și speranța umpleau aerul, iar libertatea și democrația erau pe buzele tuturor. Boris Elțîn și chiar Mihail Gorbaciov erau eroi occidentali, în felul lor.
În același timp, Fondul Monetar Internațional și economistul globe-trotter, Jeffrey Sachs, presau autoritățile post-sovietice să aplice terapia de șoc în tranziția către capitalism (România, condusă de comuniști reformați care preferau să avanseze lent, a fost ironizată ca fiind neserioasă în dezicerea sa).
Rezultatul terapiei de șoc a fost o hiperinflație care a distrus economiile și pensiile și o privatizare fără restricții care a transformat în milionari oficialii corupți și a generat o mafie „oligarhică”. Aceasta a discreditat democrația și a permis ascensiunea veteranului KGB, Putin.
În timpul domniei sale nemiloase, de două decenii, Putin a devenit personificarea globală a înșelătoriei mizere.
- Regimul este considerat a fi responsabil de otrăvirea și uciderea oamenilor (pe baza unei tradiții datând de la Rasputin) – de la jurnalista Anna Politkovskaia (ucisă într-un lift în 2006), la spionul Alexander Litvinenko (otrăvit la Londra în același an), la actualul oponent politic Aleksei Navalnîi (căruia i-ar fi fost plată otravă în lenjeria de corp).
- Navalnîi a supraviețuit și a publicat un videoclip în care îl acuză pe Putin că și-a construit un palat de 1,3 miliarde de dolari, ca vârf al unui aisberg al corupției.
- Putin l-a încarcerat pe unul dintre oligarhii mai puțin odioși (dar și mai puțin controlabili), Mihail Hodorkovski, pe baza unor acuzații false, în cadrul unui simulacru de proces.
- Se amestecă în alegerile din Statele Unite și din alte țări, prin campanii de dezinformare digitală și diverse trucuri cibernetice.
- Propriile alegeri interne se crede că ar fi fost falsificate, iar el a preluat controlul asupra majorității presei rusești.
- A invadat Ucraina și a confiscat Crimeea și a fost acuzat că ar fi fost implicat în doborârea unui avion de pasageri malaezian deasupra țării.
- Politica sa externă este un caz maximal de utilitarism cinic, așa cum reiese din alianța sa cu Bashar Assad din Siria, care a concurat la ruinarea totală a țării sale și care este acuzat în mod credibil de utilizarea armelor chimice împotriva poporului său.
- Putin a ocolit limitele mandatului prezidențial instalându-l pe Dmitri Medvedev ca președinte marionetă, făcându-se el însuși prim-ministru și apoi schimbând rolurile. În prezent, operează inginerii constituționale pentru a rămâne la putere pe viață.
Nu există niciun motiv pentru a crede că Putin încearcă vreodată să facă ceea ce este corect pentru poporul său sau pentru lume. Integralitatea sa este remarcabilă și nu poate fi atribuită nici măcar celor ca Donald Trump sau Xi Jinping, nici xenofobului francez Marine Le Pen sau copilului-problemă maghiar, Viktor Orban.
Rusia este, desigur, una dintre marile civilizații – țara lui Cehov și Tolstoi, a lui Ceaikovski și a Bolșoiului. Cu toate acestea, nu a ajuns niciodată la maturitate politică, a rătăcit atât prin comunism, cât și prin ieșirea din el și și-a primit răsplata sumbră. Semănați un Stalin și un Elțîn, și veți culege un Putin.
În prezent, Rusia este târâtă de Putin în trecut, atrăgând asupra sa un zdrobitor statut de paria de natură a anula majoritatea eforturilor postcomuniste de integrare în comunitatea mondială. Se așteaptă ca rușii să se entuziasmeze cu privire la posibilitatea de a face cea mai mare țară din lume ca suprafață continentală încă și mai mare, prin acapararea Ucrainei sau a unor părți din ea. Este absurd, este doar vârful icebergului nesăbuinței și nu putem decât să sperăm că poporul rus va da dovadă de curaj pentru a se revolta. Dar impactul ajunge mult mai departe de Putin și Rusia. Ne aflăm într-un moment crucial pentru democrația liberală – sistemul de guvernare care, în urmă cu trei decenii, odată cu prăbușirea imperiului comunist condus de Rusia, era considerat pe scară largă ca fiind triumfător la nivel global-istoric.
Actuala democrație liberală este în pericol, întrucât tulburările demografice, tehnologice, meteorologice și economice din ultimele decenii au dezorientat și afectat masele de oameni din Occident. Agitația creată blochează dezbaterile informate și raționale și generează populism, provincialism și alte rele.
Într-atât de mare este cinismul încât în unele cercuri veți auzi că toată democrația este defectă, libertatea este un lux, adevărul este o iluzie și politica este egală cu mașinațiuni murdare: dacă ajungi la putere și te comporți bine, ești un prost periculos.
O asemenea manieră de a privi lucrurile favorizează fatalismul și dezangajarea electoratului și îi ajută nu doar pe autocrați, ci și pe liderii aleși dar manifestând tendințe autocratice.
Cu cât mai multe democrații fac alegeri nesăbuite – și a existat o epidemie de astfel de alegeri în secolul XXI – cu atât mai mulți oameni se resemnează cu alte modele, fie că este vorba de falsa democrație a lui Putin sau de non-democrația Chinei.
Poate că singura cale de ieșire din această situație este o paradigmă cu totul nouă, care să răspundă dorinței de securitate și certitudine a oamenilor, dar fără distopia militaristă.
Până atunci, ar fi înțelept să reevaluăm principiile Renașterii care ne-au ajutat să ieșim dintr-o altă epocă întunecată: secularismul, umanismul, clasicismul, perspectiva și individualismul. Ar fi binevenită o inițiativă globală de reîmprospătare în masă în acest sens, finanțată dintr-o taxă specială pe social media.
Susținătorii putinismului pariază că nu se va întâmpla așa ceva. Ei pariază că progresiștii vor lua în derâdere aceste principii ca pe niște vestigii ale unor interese hegemonice înrădăcinate, în cârdășie iliberală cu zeloții xenofobi de dreapta. A le demonstra că se înșală este provocarea civilizațională a timpului nostru.
