Până acum, s-a cerut prea puțin de la cetățenii europeni, în contextul pivotului spre reducerea dependenței de energia rusească, scrie The Economist. Revista britanică analizează momentul în care ne aflăm acum și face o comparație cu atitudinea dintr-o altă criză majoră, din urmă cu 50 de ani.
<< În sfârșit, primăvară. De câteva luni, europenii au tot trăit cu amenințarea de a pierde gazul rusesc care le încălzește casele. Perspectiva pare mai puțin descurajantă acum, când înfloresc narcisele. Dar, în ciuda liniștii sezoniere, o tranziție energetică sfâșietoare este în curs. Europa vrea să reducă importurile de gaze din Rusia cu două treimi, într-un an. În culise, politicienii și companiile se chinuie deja să descopere cum să facă față iarna viitoare. Rezultatul evident, ne-am putea aștepta, ar fi o schimbare a comportamentului consumatorilor nemaivăzută din anii 1970, când prețurile amețitoare ale petrolului au determinat o regândire a modului de viață în Occident. Dar nu este așa. În timp ce liderii europeni emană un aer de îngrijorare ca pe timp de război, publicul trăiește ca și cum nimic nu ar fi în neregulă pe un continent în timp de pace.
Prețurile energiei, fie cele la benzină, gaz sau electricitate, au crescut vertiginos în Europa. Unii oameni abia că au observat. În Franța, autoritățile au plafonat practic facturile la electricitate și gaz. Italia a adăugat, pe 18 martie, subvenții de 4,4 miliarde de euro (4,8 miliarde de dolari) pentru a limita creșterea prețurilor la energie electrică pentru companii și consumatori, pe lângă cele 16 miliarde de euro deja convenite în ultimele luni. Mai multe țări au redus taxele la benzină, o sursă foarte necesară de venit fiscal. Liderii europeni reuniți la Bruxelles, în timp ce actualul număr al The Economist intra la tipar, urmau să discute despre noua mărinimie a statului față de gospodării și industrie. A fost pusă la lucru abordarea de tipul „orice este nevoie”. Ca și în cazul covid-19, guvernul întâi plătește și abia apoi pune întrebări.
Ceea ce este surprinzător este cât de puțin li se cere europenilor. Chiar și măsurile simple care abia ar putea deranja oamenii sunt tratate ca tabu. La începutul acestei luni, Agenția Internațională pentru Energie (AIE), care consiliază guvernele țărilor bogate, a sugerat că europenii ar putea lua în considerare reducerea termostatului cu doar un grad centigrad. Ceea ce ar putea părea un simplu gest de semnalizare a virtuții ecologiste, echivalează de fapt cu reducerea consumului cu 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe parcursul unui an. Asta înseamnă aproximativ o lună de importuri rusești. Acest apel modest n-a fost transmis mai departe de nimeni.
Unele guverne UE vor să interzică petrolul rusesc, cel mai mare generator de bani al Kremlinului. Cu toate acestea, nimeni nu se gândește în mod serios la modul evident de a folosi mai puțin. Scăderea limitelor de viteză pe autostradă cu 10 km/h ar reduce consumul de combustibil în lumea bogată cu aproximativ 15%. Introducând subvenții pentru a spori utilizarea transportului public, cerându-le oamenilor să lucreze de acasă o zi pe săptămână, acolo unde este posibil, și interzicând folosirea mașinii în orașe, duminica, Europa ar putea economisi poate o cincime din petrolul rusesc pe care îl importă, potrivit datelor AIE și analizei Charlemagne (rubrica The Economist dedicată Europei – n.tr.). Acestea pot fi sau nu idei sensibile. Ideea este că nu sunt discutate.
De ce Europa nu redescoperă spiritul anilor 1970? Pe atunci se aștepta ca publicul european să accepte un oarecare disconfort și anumite inconveniente. Limitele de viteză au trecut de la excepție la normă (cu excepția autostrăzilor germane, desigur). Orașele olandeze și germane s-au numărat printre cele care au devenit pietonale o zi pe săptămână. Franța a decretat că clădirile publice nu ar trebui să fie mai calde de 20°C, cu două grade sub media europeană de astăzi. Difuzarea televiziunii a fost oprită la ora 23:00, o idee care ar putea fi reînviată util pentru rețelele sociale. Schemele de economisire pe timpul zilei, adoptate în timpul războaielor mondiale, au fost în curând reînviate pe tot continentul. „Orice ar fi nevoie” presupunea oameni care purtau pulovere.
Sunt puse pe tapet o mulțime de idei pentru a reduce, mâine, consumul de energie. Dar puțini europeni sunt și îndemnați să folosească mai puțină energie, astăzi. Un motiv poate fi acela că lumea bogată s-a schimbat, în ultimii 50 de ani. Crizele anterioare au contribuit la eficientizarea energetică a economiilor moderne. Șocul actual al petrolului și al gazelor nu este atât de dureros, mai ales că lumea s-a obișnuit cu balansul prețurilor țițeiului. Dar istoria recentă din afara Europei sugerează că schimbarea rapidă este posibilă. După ce Japonia și-a închis centralele nucleare, în urma dezastrului de la Fukushima din 2011, o campanie de informare publică a implorat oamenii să reducă consumul de energie. Trenurile au fost încetinite, aparatele de aer condiționat au fost oprite, iar angajatorii au mutat schimburile pentru a economisi energie. O campanie similară nu se vede nicăieri în Europa.
Stai calm
Absența unor astfel de măsuri reflectă trei factori. Primul este acela că Europa s-ar putea să nu se angajeze cu adevărat pe drumul renunțării la hidrocarburile rusești. Mai multă stocare de gaz la nivelul UE, așa cum se pare că se va conveni, ar putea afecta controlul Rusiei asupra Europei. Unii ar putea crede că asta va rezolva problema, cel puțin dacă războiul se va termina curând. Păstrând opțiunea, dacă nu necesitatea, importului de gaz rusesc se va evita astfel un pivot dureros departe de energia ieftină.
În al doilea rând, energia este un subiect toxic din punct de vedere politic. Simpla referire la limitele de viteză sau la scumpirea benzinei declanșează acuzații la adresa politicienilor urbani cum că ignoră situația dificilă a oamenilor din provincie, dependenți de mașini. Fermierii spanioli protestează împotriva prețurilor la energie. Președintele Franței, Emmanuel Macron, nu mai vrea proteste gilets jaunes înaintea alegerilor de luna viitoare. Europa se află pe un drum alunecos spre obiectivul emisiilor „net zero”, cărora criza din Ucraina le-a dat un nou imbold. Politica sensibilă pe termen lung ar putea fi deraiată de măsuri-erupții pe termen scurt, ca reacție la evenimente tranzitorii (deși traumatice).
A treia și cea mai deprimantă posibilitate este ca politicienii să creadă acum că electoratul lor este incapabil de sacrificiu. Cei doi ani de sâcâială din epoca pandemiei au testat suficient publicul. Sfârșitul restricțiilor covid-19 (dacă nu a virusului în sine) a fost menit să prezinte un nou Roaring Twenties. Nu este momentul pentru a predica auto-sacrificiile. „O Europă care protejează” este mantra recentă de la Bruxelles: cetățenii nu trebuie să fie deranjați de o lume în schimbare.
Este o rușine. Ucrainenii fac zilnic sacrificii la o scară extraordinară. Un număr tot mai mare de europeni își deschid casele și fac donații. Starea de spirit în Europa este de sfidare față de Vladimir Putin. Nimeni nu are nevoie de binecuvântarea unui politician pentru a coborî termostatul sau a sări peste un zbor. Dar este deprimant că niciunul dintre ei nici măcar nu s-a gândit să ceară. >>
