PSD resuscitează, în pandemie, tactica din vremea legilor justiției

Volumul interacțiunilor dintre oameni a crescut exponențial odată cu ieșirea din starea de urgență și pachetele succesive de relaxare decise în contextul stării de alertă.

Prin urmare, nu cred că surprinde pe nimeni creșterea asociată a numărului de noi îmbolnăviri de Covid-19 la care asistăm după 1 iunie. Nu știu care ar fi, în asemenea circumstanțe, pragul „corect” al ritmului zilnic de infectări, calculele se cade să fie făcute de specialiști și instituții abilitate.

Dar libertatea, în general, și libertatea de mișcare la care ne referim acum, în particular, vin și cu costuri, nu doar cu beneficii.

Într-o atare logică, este de bun simț să ne așteptăm la o accentuare a tendinței la care asistăm în prezent, pe măsură ce noi restricții vor fi diminuate sau ridicate cu totul.

Întrebarea pe care va trebui să ne-o punem cu toții este destul de simplă: care e pragul nostru de suportabilitate? De vrut, este firesc să vrem încă și mai multă libertate de mișcare și acțiune, dar vă trebui să ne decidem și care e limita superioară a costului pe care îl acceptăm?

Deși e o dilemă care ne privește pe noi toți, momentan mingea este bătută doar de politicieni. Până la un punct e și normal, căci ei au fost mandatați să gestioneze chestiunile strategice și pe cele curente, dar de la un moment încolo acest monopol s-ar putea dovedi riscant.

Principalul motiv are de-a face cu faptul că ne aflăm într-un an dublu electoral. Localele și parlamentarele din 2020 au darul de a distorsiona managementul politic al crizei coronavirusului în orice țară de pe lumea asta, nu doar în România.

E drept, la noi, unele circumstanțe particulare ar putea amplifica potențialele daune care derivă din manifestarea interesului politic pur, iar a medita asupra acestui lucru ne revine plenar fie și din simplul motiv că eventualele efecte nocive vor fi suportate nu de politicienii cinici, ci de cetățeni.

Iar riscul transformării Covid-ului într-un proiectil electoral mai mult decât ar putea fi de înțeles din perspectiva jocului politic, e foarte ridicat.

Semne în acest sens sunt din belșug, iar dacă nu suntem atenți, proiectilul ne va exploda în față.

Pericolul nu vine atât dinspre guvernul liberal, cât dinspre pletora de partide neliniștite că debranșarea din 2019 de la butoanele puterii ar putea căpăta noi dimensiuni teribile la următorul exercițiu electoral.

PNL, premierul Orban și președintele Iohannis, dar și USR, care nu are șanse realiste de a ajunge la guvernare altfel decât alături de liberali, sunt clienți captivi ai coronavirusului. Vor, nu vor, proba lor de foc constă, până la urmă, în scoaterea României din pandemie cu un bilanț rezonabil al victimelor și un sistem sanitar care capabil să evite colapsul generat de tarele istorice și suprasolicitarea secțiilor ATI.

Povestea se schimbă dramatic când vine vorba de arcul PSD-ALDE-Pro România-Dan Voiculescu.

Cu un istoric dezastruos în materie de guvernare, ei văd în criza Covid ultimul tren care i-ar putea „reabilita” la urne. Cinism extrem, sigur, pe alocuri criminal, dat fiind contextul, însă acesta e stilul consacrat, nicidecum o premieră.

E elocventă agitația Gabrielei Firea, reflectată în presiunile publice și subterane pe care le face asupra guvernului și asupra unora dintre liderii partidului său pentru a acționa ca și cum coronavirusul ar fi un virus informatic, nu biologic. E grăitoare și efervescența lui Victor Ponta pe subiect – la el se explică prin disperarea de a recupera rateurile colosale din perioada în care s-a aflat pe cai mari, iar mai nou și prin bizară sincronizare cu apetitul amicilor chinezi de a-și renova redutele părăginite pe care și le-au amenajat din timp în România.

De altfel, așa cum a fost cazul și cu legile justiției,  când probleme particulare din interiorul PSD și a grupărilor de influență de pe orbita partidului au fost proiectate ca teme de interes general, și de data asta mize personale și de grup sunt transferate pe umerii întregii societăți. Și, la fel ca atunci, și de data asta decontul va fi băgat în buzunarele noastre, ale celor mulți.

Bătălia pentru ciolan din PSD se ascute. Zmeii care o duc își măsoară curajul și caută să-și atragă aliați nu prin proiecte menite să reformeze social-democrația românească, ci prin cât de sălbatice sunt atacurile la adresa dușmanului comun: guvernul liberal și orientarea strategică pro-Vest a acestuia.

Având în vedere situația de față, ce armă „mai” nucleară decât criza Covid poate fi accesată?

Taberele din PSD au intrat în dispozitiv pentru a da cele mai feroce lupte pe frontul acesta. Acesta e mesajul pe care Gabriela Firea îl dă în ultimele zile. Avalanșa de inițiative, menite să ducă în derizoriu amenințarea pusă de Covid, pe care le aruncă în spațiul public, e menită să-i aducă un capital politic pe care l-a risipit în mandatul de primar general, dar și să îi facă pârtie printre pesediștii care trepidează la gândul unei reeditări, la locale și legislative, a alegerilor europarlamentare din mai 2019.

Cum a vrut Ion Iliescu să ia dreptul românilor de a-și mai alege președintele