Punctele tari ale celor trei procurori-șefi, găsite de ministrul Cătălin Predoiu

„Am ales candidaţii care au prezentat simultan competenţă şi experienţă. M-am ferit de experimente, pentru că situţia în care se află Ministerul Public nu permite experimente”, a declarat, marți, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, când a anunțat numele noilor șefi ai Parchetului General, DIICOT și DNA.

Cu această ocazie, Predoiu a anunțat și ce urmează de aici înainte, pe partea de procedură, dar s-a referit și la prestația fiecăruia dintre cei trei în parte.

Despre Scutea: „Cea mai solidă prestație”

„Gabriela Scutea a avut cea mai solidă prestație și cel mai solid dosar profesional”, a subliniat Cătălin Predoiu. Ministrul a adăugat că proiectul de management al acesteia „a fost cel mai bun”. Totodată, oficialul a scos în evidență faptul că procuroarea Gabriela Scutea este cunoscută la Bruxelles: „Este un procuror pentru care Ministerul Public nu prezintă necunoscte. A demonstrat cunoaştere, viziune, forţă şi substanţă profesională. (…) A acoperit complet atât partea de administraţie şi construcţie internă a Ministerului Public, cât şi partea de reprezentare externă. Cunoaşte bine MCV şi este foarte bine cunoscută la Bruxelles”

Între 2013 și 2016, aceasta a ocupat funcția de Înalt Reprezentant al Ministerului Justiției la Comisia Europeană, iar o perioadă a fost adjuncta Laurei Codruța Kovesi, când aceasta din urmă a ocupat funcția de procuror general al României.

Despre Bologa: „Nu a avut legături cu pasivele DNA”

Surpriza din anunțul lui Cătălin Predoiu a fost numele noului șef al DNA. Este vorba de Crin Bologa, un procuror care vine de la Sălaj și care în trecut a condus structura Cluj a Parchetului anticorupție.

„Cunoaște DNA, a lucrat în DNA și nu a avut legături cu pasivele DNA”, a declarat Cătălin Predoiu. Ministrul a adăugată că Crin Bologa s-a prezentat foarte bine la interviu: „Prestația a fost impresionantă”.

Potrivit lui Predoiu, viitorul șef al DNA „aduce garanții că lupta anticorupție va continua energic”.

Despre Hosu: „Un proiect comprehensiv”

„Doamna procuror Giorgiana Hosu stăpâneşte cel mai bine aceste dimensiuni. Proiectul de management a fost foarte cursiv şi prestaţia echilibrată, susţinută de o imagine panoramică a problemelor şi a activităţii DIICOT”, au fost cuvintele ministrului Cătălin Predoiu la adresa celei care ar urma să preia conducerea DIICOT.

„Subliniez pozitiv prestaţiile celorlalţi candidaţi”

„Îmi face mare plăcere să subliniez pozitiv prestaţiile celorlalţi candidaţi. Sunt oameni de mare valoare şi faptul că nu au fost selectaţi nu le ştirbeşte cu nimic această valoare profesională şi respectul pe care îl au din partea mea personal, a membrilor comisiei de interviu, pe care trebuie să-l aibă din partea colegilor procurori şi judecători. Câţiva dintre aceştia au fără îndoială toate datele pentru a funcţiona în fruntea parchetelor, dar cei trei nominalizaţi au fost în ansamblu cu un pas mai în faţă. A fost un sprint cu sosire la fotografie, cu excepţia funcţiei de procuror general unde candidatul nominalizat a prezentat de departe cel mai bun plan de management şi cea mai completă prestaţie”, a adăugat ministrul Justiţiei, citat de News.ro. 

Cătălin Predoiu a avut şi un mesaj pentru cei nominalizaţi, în cazul în care vor fi şi numiţi în funcţii. ”În ipoteza că cei nominalizaţi vor ajunge pe funcţie, doresc să le transmit încă de pe acum un mesaj cu privire la aşteptările Ministerului Justiţiei de la dânşii. Mesajul e simplu. Reparaţi vulnerabilităţile identificate în planurile de management, organizaţi şi mobilizaţi procurorii şi instituţiile pe care eventual le veţi conduce, relansaţi combaterea energică şi eficientă a tuturor formelor de infracţionalitate din zona de competenţă! Libertatea şi siguranţa cetăţenilor sunt valori esenţiale, iar siguranţă înseamnă garantarea drepturilor individului atât în raport cu semenii care atentează la ele, cât şi în raport cu instituţiile care le încalcă, inclusiv instituţiile judiciare. În aceşti parametri, Ministerul Justiţiei vă va fi un partener”, a declarat Predoiu. 

Oficialul a spus, referitor la propunerile anunţate, că procedura este în curs, urmează etapa avizării de către Secţia de procurori a CSM şi decizia preşedintelui României.

Cum au arătat listele cu cei înscriși pentru cele trei parchete

Ministerul Justiţiei a demarat, în 2 decembrie 2019, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru ocuparea funcţiilor vacanţe de conducere, respectiv: Procuror  general al  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Procuror şef  al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au candidat:

  • Ionel Corbu
  • Florin-Daniel Căşuneanu
  • Gabriela Scutea
  • Laura Oprean
  • Pompiliu-Marian Drilea-Marga
  • Daniel Horodniceanu
  • Sorin Săndel Vasilache
  • Răzvan Horaţiu Radu

Aceştia au susţinut interviul, în perioada 14 – 15 ianuarie.

La şefia DNA au aspirat cinci candidaţi:

  • Călin Nistor
  • Mariana Alexandru
  • Crin-Nicu Bologa
  • Camelia Elena Grecu
  • Ionuţ Botnaru

Aceştia au susţinut joi interviurile. 

Pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au susţinut interviul:

  • Teodor Niţă
  • Ioana Bogdana Albani
  • Elena-Giorgiana Hosu
  • Viorel Badea
  • Daniel Horodniceanu

Propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii.

Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerile preşedintelui României, în vederea numirii în funcţiile de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here