Angajaţii SpaceX se pregătesc să cheltuiască averile obţinute după IPO pe vile de lux, ceasuri Rolex şi zboruri private

Sursa foto: aa.com.tr

Listarea la bursă a SpaceX, aşteptată să devină cea mai mare ofertă publică iniţială din istorie, este pe cale să creeze mii de noi milionari şi mai mulţi miliardari în rândul actualilor şi foştilor angajaţi ai companiei lui Elon Musk, transmite CNBC, citat de News.ro.

Deşi aceştia nu îşi vor putea vinde imediat acţiunile din cauza perioadelor de blocare impuse după listare, mulţi îşi fac deja planuri privind modul în care vor cheltui câştigurile obţinute.

În sudul Californiei, interesul se concentrează asupra localităţilor de coastă precum Manhattan Beach, Redondo Beach, Hermosa Beach şi Palos Verdes Estates, aflate în apropierea sediului SpaceX. Unii angajaţi intenţionează să cumpere locuinţe pentru părinţi, în timp ce alţii caută reşedinţe de vacanţă în zone precum Mammoth Lakes, Palm Springs sau Lake Tahoe.

În Texas, unde SpaceX are un campus important în apropiere de Austin, cererea vizează atât apartamente de lux pe malul lacurilor Austin şi Travis, cât şi ranch-uri de sute sau chiar mii de hectare.

Potrivit specialiştilor din domeniu, mulţi dintre noii milionari vor investi şi în automobile exotice, ceea ce explică interesul pentru proprietăţi cu garaje generoase. Ferrari este una dintre mărcile cel mai des menţionate.

Ceasurile de lux reprezintă o altă destinaţie populară pentru noile averi. Comercianţii de profil spun că modelele Rolex Daytona, GMT-Master II şi Submariner sunt printre cele mai căutate de persoanele care trec printr-un eveniment major de lichiditate financiară.

De asemenea, operatorii de aviaţie privată raportează o creştere a cererii din partea persoanelor care doresc să sărbătorească listarea SpaceX prin călătorii cu avioane private.

Printre destinaţiile preferate se numără Las Vegas, Miami şi Cabo San Lucas pentru clienţii mai tineri, în timp ce familiile se orientează către Aspen, Parcul Naţional Yellowstone sau Disney World.

Reprezentanţii companiilor de aviaţie privată spun că au apărut deja situaţii în care administratorii de averi încearcă să îi convingă pe noii milionari să reducă nivelul cheltuielilor, însă mulţi dintre aceştia insistă să călătorească cu aeronave de tip Gulfstream şi alte modele premium.

Experţii estimează că efectele IPO-ului SpaceX se vor resimţi nu doar pe pieţele financiare, ci şi în sectoarele imobiliare, al bunurilor de lux şi al turismului exclusivist din Statele Unite.

Volkswagen va tăia 19.000 de locuri de muncă până la finalul anului