Hărțuirea vedetelor sportive poate – și ar trebui – să fie taxată, scrie expertul Edward Lucas într-un articol CEPA.
🔹 Nimeni nu este în siguranță. Acesta este morala situației dificile în care se află jucătorul rus de hochei pe gheață Artemi Panarin. Star-ul echipei New York Rangers este, de asemenea, un critic vocal al lui Vladimir Putin și susținător al lui Alexei Navalnîi.
Într-un episod care poartă amprenta unei operațiuni murdare, Panarin este acum „acuzat” că a atacat o tânără de 18 ani într-un bar din Riga în 2011. Spun „acuzat” pentru că în acest caz nu există un reclamant, un raport al poliției, dovezi sau martori. Acuzația vine de la un terț, un fost antrenor numit Andrei Nazarov, care are motive personale și politice pentru a-l mânji pe Panarin.
Coechipierii lui Panarin, conducerea Rangers și șefii NHL sunt cu toții alături de el. Dar acuzațiile sunt suficient de stresante pentru a-l determina pe tânărul de 29 de ani să-și ia un concediu. Ar putea sta în cumpănă dacă să se mai întoarcă sau nu în Rusia.
Imaginați-vă că ar fi putut fi mult mai rău (sau ar putea fi de acum încolo). Tehnologia deepfake ar putea produce materiale audio sau chiar video care susțin acuzația. O „victimă” din viața reală ar putea fi ademenită cu bani sau cu amenințări. Un atac cibernetic ar putea planta un raport aparent autentic al infracțiunii pe un computer leton (o altă afirmație neîntemeiată a lui Nazarov este că poliția de acolo a fost mituită cu 40.000 de euro pentru a îngropa cazul).
Atribuirea acestor atacuri este dificilă. Este posibil ca Kremlinul să încerce să intimideze vedetele sportive (hocheiul pe gheață este una dintre distracțiile preferate ale lui Putin). Sau poate că Nazarov a acționat din proprie inițiativă, încercând să intre în grațiile regimului.
Nu este doar cazul Rusiei. Vă mai amintiți de Mesut Özil? Arsenal l-a cumpărat în 2013 cu 50 de milioane de euro, mai mult decât a plătit cineva vreodată pentru un fotbalist german. Dar când vedeta s-a pronunțat împotriva persecuției chineze a uigurilor, televiziunile chineze au refuzat să transmită următorul meci al lui Arsenal. Cenzorii chinezi l-au șters din jocurile video și din motoarele de căutare. Arsenal l-a tras pe linie moartă (performanța lui avusese, desigur, de suferit) și s-a distanțat public de poziția sa, pledând pentru neutralitate politică (o poziție care nu se aplică atunci când vine vorba de cauze mai sigure, cum ar fi anti-rasismul).
Una peste alta, lecția este clară. Oricare alte vedete ale sportului care se gândesc să vorbească împotriva regimului Putin sau împotriva Partidului Comunist Chinez se vor întreba dacă vor păți același lucru. Iar managerii echipelor, văzând lovitura suferită de Rangers și dificultățile de la Arsenal, vor crede că jucătorii lor ar trebui să stea departe de politică.
Nu condamn oamenii care fac aceste alegeri. Este greu să fii curajos. Să ne gândim la soția lui Panarin, Alysa Znarok, și la familiile lor care locuiesc în Rusia.
Dar așa piere o societate liberă. Confruntat cu un act de intimidare, este aproape întotdeauna mai ușor pe termen scurt să renunți. Taci – alte persoane vor vorbi. Te dai la o parte – timpul va trece. Pledezi pentru neutralitate. Lași politica pe seama politicienilor.
Cel mai bun răspuns în fața hărțuirii este solidaritatea. Imaginați-vă dacă zeci sau sute de jucători ar fi distribuit denunțarea de către Özil a ocupației chineze a Turkestanului de Est (cunoscută în China sub numele de regiunea Xinjiang). Partidul Comunist Chinez poate pune pe lista neagră un jucător și un club. Este însă mult mai greu să razi de pe TV tot fotbalul european (sau mondial). Oamenii încep să-și pună întrebări. Iar bătăușii sfârșesc prin a părea mai degrabă slabi decât puternici.
Chiar și cei dintre noi care nu sunt vedete sportive pot contribui. Îi putem sprijini pe oamenii care iau poziție, umbrindu-i astfel pe cei care își vâră coada între picioare. Nu am fost niciodată la un meci de hochei pe gheață în viața mea. Dar acum am o echipă preferată – și un jucător preferat. 🟦
