„Charles Michel este un VIP euro, președinte al Consiliului European, și s-a gândit că ar fi bine să sărbătorim Ziua Europei în această săptămână în portul Odesa. Poetul din secolul al XIX-lea Alexander Pușkin a scris că „poți simți Europa” la Odesa, dar înainte ca Michel să se poată instala bine, a fost dus într-un adăpost antiaerian din cauza tirurilor de rachete din Crimeea”, scrie Roger Boyes într-un editorial din The Times.
Politicienii occidentali vin și pleacă, dar războiul și-a dezvoltat propriul organism, chiar dacă bâlbâit. Președintele Putin, în discursul său de Ziua Victoriei de lângă zidurile Kremlinului, părea să sugereze că cucerirea întregii regiuni Donbas este scopul său principal. Dar a lăsat un văl de mister privind ceea ce se va întâmpla în continuare. Căderea inevitabilă a portului Mariupol va contribui la legarea Donbasului de mare și de Crimeea – acesta este clar planul de luptă.
Ceea ce ni se oferă este un război prelungit și etapizat. Între fiecare fază ar putea exista o pauză de răcoritoare care să permită trupelor să se rotească și un scurt intermezzo diplomatic înainte de reluarea luptei. O etapă critică ar putea fi avansarea mai spre vest pe coasta Mării Negre și să transformarea Ucrainei într-un stat zgârcit și fără ieșire la mare.
Nu că Putin s-ar fi obosit să-i spună pe nume Ucrainei sau să prezinte vreun program de cucerire. În zilele noastre, își lasă artileria să vorbească. Dar, așa cum a descoperit Michel la Odesa, acesta va deveni în curând un război maritim și de litoral la fel de mult ca o bătălie pentru teritoriu; un război cu ambiția de-a provoca perturbări globale și nu doar de-a restabili echilibrul de putere în Europa de Est. Asta a văzut Michel în vizita lui scurtă – silozuri pline cu cereale, grâu și porumb gata de export, dar incapabile să facă vreo mișcare din cauza blocadei ruse. O navă încărcată cu 35.000 de tone de porumb blocată în port.
Apele au fost minate de ruși și pe anumite părți ale coastei de ucraineni. Bombardamentul rușilor la Marea Neagră a fost atât de necruțător, încât delfinii ajung pe coasta Turciei, uciși parțial de supraîncărcarea acustică a activității sonarului sub apă.
Rusia și Ucraina reprezintă împreună 30% din exporturile globale de grâu. Rusiei, șuierătoare sub sancțiunile occidentale, îi este greu să opereze ca exportator. Nici măcar nu își poate aproviziona garnizoana din Siria. Ucraina, între timp, nu poate pătrunde prin blocada lui Putin. Se confruntă cu dilema fermierilor care nu își pot finaliza însămânțarea de vară – câmpurile au devenit câmpuri de luptă -, nu pot recolta și nu pot vinde recolta pentru export la prețurile pe care trebuie să le plătească pentru motorina necesară pentru conduce tractoarele care împrăștie îngrășământul pe care nu și-l mai permit. Nimeni nu ar fi surprins dacă guvernul ucrainean va trebui să comande o parte din recolta de cereale pentru consumul intern.
Efectul secundar? Prețuri mai mari la alimente în întreaga lume. Și o penurie critică de alimente care duce unele regiuni în pragul foametei. Programul Alimentar Mondial al ONU avertizează că „nu am văzut o situație umanitară atât de gravă ca aceasta de la cel de-al Doilea Război Mondial”. De fapt, se spunea asta și înainte de invazia rusă. Schimbările climatice au creat secete devastatoare și deplasări interne în masă ale comunităților agricole din Africa de Est. Prețurile mari ale gazelor naturale făceau îngrășămintele cu azot fosfat inaccesibile. Din cauza pandemiei, multe state au fost înecate într-o criză a datoriilor.
Acum vine deficitul din țara care era cunoscută drept coșul de pâine al Europei. Cel puțin 14 țări africane importă jumătate sau mai mult din grâul lor din Ucraina și Rusia. Eritreea depinde în întregime de aceste livrări. În totatl, aproximativ 400 de milioane de oameni în total sunt hrăniți cu cereale, grâu, porumb și ulei de floarea soarelui care provin din zona de război ucraineană.
Majoritatea acestor clienți au deja o mulțime de probleme. A existat o infestare cu lăcuste în Kenya, război civil în Etiopia, inundații extreme în Sudanul de Sud: toate ingredientele unei urgențe alimentare interconectate, foamete care se profilează.
Somalia suferă cea mai gravă secetă din ultimele decenii, dar nu poate apela la Egipt pentru importuri de urgență, deoarece Cairo importă 80% din grâul său din Ucraina și Rusia și a trebuit să modifice prețul pâinii. La baza multor revolte din Primăvara Arabă, din 2010-2011, a fost furia față de creșterea prețurilor la alimente; rămâne un factor cheie de destabilizare pentru regimurile ai căror cetăţeni cheltuiesc până la 40% din salarii pe alimente.
Nu este clar dacă Putin încearcă să creeze o opțiune de escaladare cu blocada sa maritimă asupra Ucrainei, acționând probabil ca un răufăcător din filmele cu James Bond capabil să apese un buton nuclear, să creeze fluxuri de migrație către Europa sau chiar să declanșeze penurie de alimente în întreaga lume pentru a menține Occidentul interesat de-o pace dictată de Kremlin. Un lucru este însă clar: blocadele sunt un instrument primitiv de război.
Președintele Zelenski al Ucrainei a cerut ieri Occidentului să rupă blocada de la Odesa. Marea Britanie și aliații săi ar trebui să ia în considerare acest lucru. Ne măcinăm privind riscul unor zone de interdicție aeriană deasupra teritoriului ucrainean, dar ar trebui să fie posibil, cu sprijinul ONU, să facem o cale maritimă protejată de la Odesa până, să zicem, portul românesc Constanța. Ar fi echivalentul maritim al unui coridor umanitar și ar demonstra lumii nealiniate că conflictul din Ucraina este mai mult decât o luptă europeană pentru putere.
În ceea ce privește rezistența Rusiei la un astfel de plan, amiralii lui Putin ar trebui să reflecteze la soarta navei amiral Moskva înainte de-a ținti. Furnizăm kitul; dar ni se cere acum o anumită îndrăzneală. >>
