Putin şi Macron cer o încetare „completă” a focului în Nagorno Karabah

Sursa: Twiter

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi francez Emmanuel Macron îndeamnă la o încetare ”completă” a confruntărilor armate în enclava separatistă azeră, Nagorno Karabah, şi se declară pregătiţi să-şi intensifice eforturile diplomatice care să contribuie la o soluţionare a conflictului, anunţă Kremlinul, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Vladimir Putin şi Emmanuel Macron au îndemnat părţile în conflict să înceteze complet focul şi, cât mai curând posibil, să scadă tensiunile şi să dea dovadă de un maximum de reţinere”, a anunţat într-un comunicat preşedinţia rusă.

Putin şi Macron au discutat despre ”parametri concreţi ai cooperării viitoare, înainte de toate în cadrul Grupului de la Minsk al OSCE”, anunţă Kremlinul.

Înfiinţat în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Grupul de la Minsk însărcinat cu dosarul Nagorno Karabah este alcătuit din Rusia, Statele Unite şi Franţa.

Cei doi preşedinţi se declară ”dispuşi” să adopte un comunicat comun care să fie publicat în numele copreşedinţilor Grupului de la Minsk şi care să îndemne la încetarea ”imediată” a ostilităţilor şi la lansarea unui dialog, mai precizează Kremlinul.

Combatanți din Siria și Libia

Pe de altă parte, combatanţi din Siria şi Libia au fost desfăşuraţi în zona de conflict în Nagrono Karabah, o encalvă separatistă azeră, însângerată de duminică de confruntări armate feroce, a acuzat miercuri Ministerul rus de Externe.

”Combatanţi din grupări armate ilegale, şi anume din Siria şi din Libia, sunt pe cale să fie desfăşuraţi în zona de conflict din Nagorno Karabah pentru a participa la lupte”, a acuzat Moscova, care se declară ”profund îngrijorată de procese susceptibile să provoace o escaladare a tensiunilor în conflict” şi în întreaga regiune a caucazului de Sud.

Rusia îndeamnă ”liderii ţărilor vizate să ia măsuri eficiente în vederea împiedicării recursului la terorişti şi mercenari străini în acest conflict şi în vederea retragerii lor imediate din regiune”, subliniază diplomaţia rusă.

Armenia a acuzat Turcia, care susţine Azerbaidjanul în conflictul din Nagorno Karabah, că a trimis ”mercenari” în enclava separatistă azeră.

Baku a dezminţit aceste acuzaţii şi a acuzat Erevanul de acest lucru.

Două surse apropiate insurgenţilor sirieni au declarat pentru Reuters că Turcia a trimis rebeli sirieni să susţină forţele azere – o acuzaţie respinsă de Ankara şi Baku.

Confruntări armate între Azerbaidjan şi forţe separatiste din Nagorno Karabah continuă în această enclavă separatistă azeră cu populaţie majoritar armeană – cele mai sângeroase violenţe de la armistiţiul din 1994, pe fondul unor tensiuni diplomatice tot mai mari între Franţa şi Turcia.

Negocieri

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov le-a propus miercuri omologilor săi din Armenia şi Azerbaidjan să găzduiască la Moscova negocieri cu privire la conflictul armat din Nagorno Karabah.

Lavrov a ”confirmat disponibilitatea Moscovei de a organiza contactele necesare, inclusiv organizarea unei întâlniri între şefii diplomaţiilor din Azerbaidjan, Armenia şi Rusia”, în convorbiri separate la telefon cu omologii săi armean şi azer, a anunţat într-un comunicat Ministerul rus de Externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here