Radiografie Reuters a Americii, la cea de-a 245-a aniversare a Zilei Independenţei

Sursa: Pexels

Majoritatea adulţilor americani sunt vaccinaţi pentru Covid-19, dar numărul cazurilor este în creştere. Activităţile economice accelerează, dar sunt însoţite de riscul inflaţiei, iar cooperarea bipartizană s-a îmbunătăţit, dat animozităţile politice sunt ridicate. La peste cinci luni de la învestirea preşedintelui Joe Biden, Statele Unite s-au schimbat în multe privinţe, dar a 245-a aniversare a Zilei Independenţei nu va fi chiar aşa cum spera sau promitea liderul de la Casa Albă, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Un obiectiv al Casei Albe de a vaccina 70% dintre adulţi împotriva Covid-19 cu cel puţin o doză este îndeplinit, iar legislaţia privind refacerea infrastructurii americane este încă departe de a ajunge pe biroul lui Biden.

Biden va sărbători cu o petrecere de 1.000 de persoane pe peluza Casei Albe şi cu artificii peste National Mall.

Istoricii au spus că preşedintele şi ţara au motive pentru a face acest lucru.

”Comparaţi unde suntem faţă de acum un an din punct de vedere economic, din punct de vedere al sănătăţii publice, din punct de vedere al psihicului naţional, este aproape ca şi cum aţi trăi într-o altă ţară”, a afirmat istoricul prezidenţial Michael Beschloss. El a spus că Biden a trebuit să creeze un echilibru între sărbătorirea progreselor înregistrate în pandemie şi declaraţia ”Misiune îndeplinită”.

„Dacă Biden s-ar fi grăbit să declarare pandemia încheiată, ceea ce el nu a făcut, ar fi fost dificil să le ceară americanilor sacrificii viitoare, iar democraţii ar fi vulnerabili din punct de vedere politic anul viitor, dacă pandemia se va repeta într-un fel”, a spus Beschloss.

Cu toate acestea, este posibil să apară probleme. Guvernul SUA a declarat joi că numărul cazurilor zilnice de coronavirus au crescut în ultima săptămână, determinate de creşteri în Midwest şi sud-est, unde ratele de vaccinare sunt scăzute şi se răspândeşte varianta Delta foarte contagioasă, descoperită pentru prima dată în India.

”Sărbătorim, ca ţară, în acelaşi timp în care recunoaştem faptul că suntem într-o situaţie gravă pentru cei care nu au fost vaccinaţi. Şi mesajul este: vaccinaţi-vă”, a declarat dr. Anthony Fauci, expert în boli infecţioase”.

Potrivit datelor Departamentului Muncii, companiile din SUA au angajat în iunie cei mai mulţi muncitori din ultimele zece 10 luni. Dar economia este departe de a reveni la normal, cu 7 milioane de locuri de muncă mai puţine decât în ​​februarie 2020, înainte de pandemie.

Între timp, unele companii au probleme cu angajarea lucrătorilor de care au nevoie, deoarece persoanele care trebuie să îşi crească copiii sau sunt îngrijoraţi pentru sănătatea lor preferă să rămână acasă.

Istoricul Universităţii Vanderbilt, Thomas Alan Schwartz, a menţionat că problemele ţării s-au schimbat de la mandatul tumultuos al fostului preşedinte Donald Trump.

„Problemele noastre sunt cu adevărat diferite acum. Cred că America lui Joe Biden este un loc mai liniştit şi mai blând”, a spus el”.

Demonstraţiile cu privire la disparităţile rasiale au scăzut după tulburări masive din 2020, declanşate în urma morţii afromaericanului George Floyd,  iar ofiţerul de poliţie alb acuzat de uciderea lui a fost condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare.

Biden a comemorat luna trecută masacrul din 1921 al afroamericanilor din Tulsa, Oklahoma, şi a semnat un proiect de lege care face din 19 iunie o sărbătoare federală care comemorează  emanciparea sclavilor.

În acelaşi timp, ameninţările extremismului au crescut în ţară, în special supremaţiile albe, a declarat Departamentul de Justiţie al lui Biden.

Şi o luptă condusă de republicani împotriva ”teoriei rasei” a transformat predarea istoriei americane într-un nou câmp de luptă politic.

În ciuda angajamentului lui Biden de a-i face pe republicanii şi democraţii din Congres să lucreze împreună – şi a sprijinului popular masiv – legislaţia privind infrastructura, reforma poliţiei şi siguranţa armelor încă nu ia ajuns pe biroul preşedintelui.

Violenţele din 6 ianuarie împotriva Capitolului, făcute de susţinătorii lui Trump, în timpul cărora au murit cinci persoane, inclusiv un ofiţer de poliţie din Capitoliu, rămân o rană deschisă.

Liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, i-a criticat pe membrii partidului său care cooperează cu o comisie creată de preşedinta democrată Nancy Pelosi pentru a investiga insurecţia. Totuşi, McCarthy a participat vineri la un eveniment de la Casa Albă pentru a onora echipa de baseball din Los Angeles Dodgers, câştigătoarea World Series din 2020. Baseball-ul este o distracţie americană prin excelenţă.

„Pe măsură ce învingem această pandemie şi sărbătorim revenirea fanilor oe stadioane, sărbătorim altceva: o realizare naţională”, a spus Biden, salutând cum lucrătorii din prima linie, prietenii, familiile şi vecinii s-au reunit pentru a avea grijă unul la altul.

”Împreună, ca naţiune, am demonstrat că nu este niciodată un pariu bun să pariezi împotriva Americii”.

De la Mao la Xi: Cum se intră în avangarda elitei chineze

1 COMENTARIU

  1. Putina lume stie covirsitoarea contribuitie a celebrului dealtfel Benjamin Franklin (cititi si Vulpile in Vie – romanul exceptional al lui Lion Feuchtwanger )la aparitia textului numit _Declaratia de Independenta – unde impreuna cu cei doi viitori presedinti in ordine cronologica John Adams si Thomas Jefferson si cu numitul John Hancock -figureaza printre cei mai importanti semnatari .Putina lume stie si contributia lui B.F. in a convinge Franta sa se alature cererii de independenta a teritoriilor aflate sub stapinirea Angliei ca si contributia de exceptie a lui Marie-Joseph Paul Yves Roch Gilbert du Motier, marchiz de La Fayette in razboiul ce a urmat .Dealtfel unii istorici ne arata (nu este insa un fapt suta la suta confirmabil , sau poate doar partial ) si contributia juridica pe care a avut-o John Adams , contributie ce a consfintit folosirea limbii engleze pe aceste teritorii ce acum reprezinta SUA . A fost o batalie juridica si de convingere a delegatilor la Congresul Continental formidabila si va imaginati ce ar fi insemnat pentru intreaga omenire folosirea limbii statului francez ca limba oficiala .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here