Raluca Turcan: Nu există niciun proiect cu varianta creşterii obligatorii a vârstei de pensionare

Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat, marţi, că nu există niciun proiect de lege care să conțină varianta creşterii obligatorii a vârstei de pensionare, nici în Parlamentul României şi nici în PNRR.

Ce am spus astăzi rămâne în picioare, nu există niciun proiect în care să existe varianta creşterii obligatorii a vârstei de pensionare. Nici în Parlamentul României nici în PNRR. În PNRR există o prevedere legată de egalizarea vârstei de pensionare şi stimularea rămânerii în activitatea profesională, decizia rămânând a statului român”, a spus Turcan în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, potrivit News.ro.

Ea a precizat că în momentul de faţă legea în România prevede o creştere treptată a vârstei de pensionare la femei până la 63 de ani.

Există o decizie a CCR care spune foarte clar că o femeie care doreşte să se pensioneze la 65 de ani are acest drept. Există un cadru legal acum, pe care funcţionăm şi nu se întâmplă absolut nimic foarte grav. iar în PNRR obligaţia este de a face cât mai sustenabil sistemul public de pensii şi dacă statul găseşte variantele prin care angajaţii să primească stimulente pentru a rămâne în activitate, atunci se face un pas înainte”, a completat Raluca Turcan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here