Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, vineri, că le-a transmis victimelor din clubul Colectiv că susţine modificarea legislativă pe care au cerut-o, astfel încât să poată beneficia de tratament decontat, atâta timp cât au nevoie. Textul proiectului de ordonanţă care se va adopta în acest sens le va fi prezentat victimelor în cursul zilei de luni, informează news.ro.

În urma scrisorii deschise pe care mi-au adresat-o, am avut o întâlnire cu premierul României. Astăzi am informat pe cei care au fost prezenţi la această întâlnire privitor la discuţia pe care am avut-o. Concluzia este că susţinem propunerile lor de modificare a legislaţiei, astfel încât să primească decontarea îngrijirilor atât cât timp au nevoie”, a anunţt, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Pintea a precizat că, la întâlnirea pe care a avut-o cu victimele din clubul Colectiv a întrebat de ce discuţia se poartă în această perioadă, deşi termenul pentru decomtare este 31 decembrie 2021.

Mi-au spus să se asigure că vor avea acces la tratament atât timp cât au nevoie. Am convenit să facem această propunere de Ordonanţă de Urgenţă de modificare a Legii sănătăţii. Luni le vom transmite varianta pe care am găsit-o. Este vorba doar despre modificarea unei fraze, astfel încât să nu mai aibă temeri că vreodată cineva ar putea să le taie accesul la tratament”, a mai spus Pintea.

Răniţii din Clubul Colectiv au transmis, luni, o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, prin care solicită ca statul să le asigure sprijin pe viaţă, prin plata tuturor tratamentelor necesare. Ei spun că, dacă imediat după producerea evenimentului ar fi avut parte de protocoale corespunzătoare de tratament, atunci numărul tratamentelor de după faza critică ar fi fost mai mic.

Sursa foto: Cateva mii de persoane participa la marsul de comemorare a victimelor incendiului de la clubul Colectiv, in Bucuresti, marti, 30 octombrie 2018. Inquam Photos / Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here