Rareş Bogdan, atac la Orban: Îl atenţionez public să înceteze cu traseismul

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Europarlamentarul Rareş Bogdan a lansat, în ajunul votării moţiunii de cenzură, un atac dur la adresa liderului PNL, Ludovic Orban. „Îl atenționez public pe Ludovic Orban și pe colegii mei să înceteze cu traseismul. Îi rog frumos să înceteze cu cel mai josnic trafic de persoane, trafic de sclavi, pentru că este cel mai josnic în democrația românească. Echivalează cu faptul că PNL recunoaște că nu are suficienți oameni și suficient de buni pentru a guverna și este nevoie să ia de la PSD. Îi atenționez public să înceteze orice transfer inclusiv de deputați și senatori pentru că îi voi ataca public, inclusiv pe Ludovic Orban. M-am săturat să tac”, a declarat Rareș Bogdan, dminică, la Antena 3.

Acesta s-a referit şi la alegerile locale de peste o lună. „Normal că voi face campanie. Voi crea exact valul necesar pentru ca PNL să câştige. Credeţi-mă, ca mine nu se pricepe nimeni în a crea valul necesar… inclusiv în Bucureşti o atenţionez pe Gabriela Firea şi pe cei şase primari de sector că mă implic şi voi ajuta fiecare candidat al nostru, mă voi lipi de Nicuşor Dan pentru a-l ajuta. Cred că singur este extrem de greu. Îl voi ajuta pe Nicuşor Dan, ca şi când ar fi fratele meu, să câştigăm alegerile. Umăr la umăr, vom câştiga”, a declarat Rareş Bogdan, duminică seară, la Antena 3. Europarlamentarul liberal a menţionat însă că refuză să se implice în campaniile electorale ale acelor candidaţi din partea PNL care au fost anterior membri PSD, el explicând că îi va ajuta pe cei care „nu au stat în genunchi”. „Nu pentru niciunul, nu mă duc, să fie lucrurile clare. Mă voi duce peste tot unde sunt liberali, oameni care au suferit, oameni care nu au stat în genunchi, oameni care au fost umiliţi, oameni care au fost jigniţi de către preşedinţi de Consilii Judeţene şi miniştri ai Dezvoltării sau ai Finanţelor de la PSD. Acolo unde sunt aleşi de la PSD care s-au transferat, eu nu calc, ca să fie lucrurile clare. Eu nu îmi calc pe cuvânt”, a adăugat fostul realizator tv.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here