Rareş Bogdan, la dezbaterea din PE privind aderarea României la spaţiul Schengen: Ce trebuie să mai facem pentru a fi trataţi de la egal la egal şi respectaţi de toţi membrii UE?

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri, la dezbaterea din Parlamentul European dedicată aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, că blocarea României in afara Schengen este o nedreptate faţă de un popor profund european, întrebând retoric ce trebuie să mai facă România pentru a fi tratată de la egal la egal şi respectată de toţi membrii UE. ”Nu ne obligaţi să jucăm şi noi dur!”, a avertizat el, potrivit News.ro.

”De 11 ani, 2 ţări europene pe care românii le tratează cu respect, îi umilesc sistematic, blocând aderarea la Schengen. Şi asta deşi companiile lor au afaceri uriaşe în România şi deţin o bună parte din sistemul bancar şi de asigurări. Mereu, România şi-a tratat partenerii cu respect.
Ce trebuie să mai facem pentru a fi trataţi de la egal la egal şi respectaţi de toţi membrii UE? Să provocăm o criză alimentară la nivel european? Să blocăm la graniţă trenurile şi sutele de camioane cu cereale, care traversează zilnic România pentru a ajunge pe pieţele occidentale, în Olanda, Belgia, Franţa, Austria, Germania, Italia? Nu ne obligaţi să jucăm şi noi dur!”, a afirmat europarlamentarul iberal.
El a precizat că nu suntem mai puţin europeni decât cei Vest.

”Nu-i trimiteţi pe alegătorii români către populişti si eurosceptici”, a cerut el.
Rareş Bogdan a mai afirmat că ”blocarea României in afara Schengen este o nedreptate faţă de un popor profund european”
”Acum 500 de ani, un român a fost primul european care l-a înfrânt si blocat pe cuceritorul Constantinopolului, Mehmet al 2-lea. Se numea Iancu de Hunedoara. În onoarea lui, şi astăzi, toate bisericile catolice din lume trag clopotele la ora 12. Vă avertizez că, acum, Mehmet al 2-lea se numeşte Putin. A atacat Ucraina cu tancurile, dar a atacat şi eurosistemul”, a mai spus europarlamentarul liberal.
El a afirmat că Putin are două arme: minciuna şi politicieni cărora le oferă sprijin, dar şi ”oameni care deja le spun românilor că eurosistemul i-a abandonat”.
”Pentru a anula orice demers antieuropean şi pentru a anula discursul eurosceptic in interiorul granitelor României, ţara mea trebuie să fie obligatoriu in Schengen! Nu vă bateţi joc incă o dată de România. Ajunge!”, a încheiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here