Războaiele pierdute deja de Putin în Ucraina

Sursa: Kremlin.ru

Invadând Ucraina, Putin nu a pierdut doar oameni și tancuri, ci și-a pierdut aura de invincibilitate. În doar primele patru zile de înaintare stângace a armatei sale, pe teritoriul vecin, s-a evaporat ca și cum n-ar fi fost un imaginar construit cu migală și cu miliarde de dolari; bani luați sistematic de la gura propriilor cetățeni, pentru a fi vârâți în ghena impulsului revizionsito-imperialist al unui KGB-ist mediocru, făcut președinte de către oligarhi lacomi și un popor slab.

Măreția rusă a fost jucată la ruleta rusească și a primit un glonț în cap. De aici înainte, toate scenariile privitoare la soarta lui Vladimir Putin și a întregii Rusii sunt pe masă. E incredibil, e real! Puțini și-ar fi putut imagina asta acum doar câteva luni, am scris constant despre probabilitatea ridicată a unui asemenea punct de inflexiune, în ultimele săptămâni – AICI, AICI, AICI.

În esență, în războiul din Ucraina, Kremlinul este pe punctul de a pierde mai multe războaie în același timp: militar, economic, politic, geopolitic și propagandistic. Iar pentru fiecare în parte, consecințele se ramifică precum ramurile unui copac sănătos, odată cu venirea primăverii.

MILITAR & ECONOMIC. Reforma de netăgăduit prin care Putin și-a trecut armata după războiul georgian nu pare să fi fost suficientă pentru confruntarea directă cu un inamic de categorie infinit mai mică și doar indirectă cu o alianță de state care își limitează, rațional, intervenția în favoarea Ucrainei la sprijin tehnic, logistic, de intelligence, politic. Armata rusă, indiferent câte progrese a făcut, încă pătimește de pe urma obsesiei comune a tuturor liderilor de la Kremlin, aceea de a ignora consolidarea economică a țării și bunăstarea populației. O economie solidă i-ar fi prins bine azi lui Putin, dacă nu pentru a asigura resurse adecvate poporului, atunci măcar pentru a le pune la dispoziția militarilor. De pildă, e tot mai limpede că stocul de armament de precizie e destul de precar, judecând după rachetele căzute aiurea, dar și că profesionalismul militarilor de rând e la un nivel modest, judecând după cum au bâjbâit unii dintre ei după ce intraseră pe teritoriul inamic. Apoi, vine taifunul sancțiunilor economice, din ce în ce mai draconice, cu o Americă și un context capabile să îndoaie până în punctul optim ezitările germane și italiene. Moscova era pregătită de amenințarea cu asemenea sancțiuni, nu de punerea lor în practică.

  • Prin urmare, îndemnul meu pentru noi toți este să urmărim tot mai atent mișcările din zona militară a Rusiei, până la cabinetul influentului, dar cu ochiul vânăt acum, Serghei Șoigu, ministrul Apărării. Și să ținem privirea cu interes asupra mișcărilor de trupe din rândul oligarhilor, ca și a business-ului mai mic de la Moscova și nu numai. Unele au început, altele sunt tot mai probabile.

POLITIC. Sincopele cu care avansează armata rusă pe frontul din Ucraina vor cere la un moment dat plata decontului pe frontul de acasă și pe cel din vecinătatea apropiată.

Acasă, neplăcerile care se pot cristaliza pentru omul politic Vladimir Putin e foarte probabil să se manifeste bifurcat: în interiorul societății și pe culoarele obscure ale puterii de la Moscova. Și să se manifeste cu o nervozitate greu de crezut până acum.

Lupte la lumina zilei pot apărea în societate, unde faliile profunde erau deja o realitate palpabilă înainte de invazie, dar unde statul hiper-polițienesc reușise până acum să țină totul sub control crescând până la paroxism presiunea, prin represiune.

Iar pe culoarele ceva mai nevăzute ale puterii, nu este exclus să asistăm, în perioada care urmează, la debutul (pe alocuri, accelerarea) unor lupte nemiloase, alimentate de revelația invincibilității castrate a lui Putin.

Până la urmă, este colosală distanța dintre neputința comandantului suprem al armatei ruse în a face „ordine” în Ucraina și accesul de testosteron al acestuia din urmă, din ședința Consiliului de Securitate de zilele trecute, în fața timoraților și îndatoraților săi lachei, pe mâna cărora s-au găsit în toți acești ani serviciile, armata, externele.

  • Prin urmare, îndemnul meu pentru noi toți este să urmărim tot mai atent mișcările din politica internă a Rusiei, pe cele două paliere.

Apoi, vorbim de marșul spre pierderea războiului politic pe dimensiunea vecinătății apropiate. Percepțiile despre potența Rusiei nu vor mai fi niciodată la fel nici în Belarus și nici în celelalte state din estul european și spațiul central-asiatic, pe care Putin încearcă de ani buni fie să le mențină, fie să le aducă pe orbita Uniunii Eurasiatice. Atunci când colosul se împiedică încă din primele zile în aventura sa de pedepsire a unui răzvrătit mai mic, e limpede că slăbiciunile „biciului” și ale „birjarului” nu pot trece neobservate de către ceilalți „pitici”.

  • Prin urmare, îndemnul meu pentru noi toți este să urmărim tot mai atent mișcările din Belarusul clocotind al lui Lukașenko și din tot arcul de state pe care Rusia excitată de priveliștea imperiului și le dorea prinse la centura cu trofee.

GEOPOLITIC. Pretențiile aberante ale Rusiei, ale cărei infame cereri de garanții de securitate presupuneau practic întoarcerea Europei cu decenii în urmă, când partea estică era în sfera de influență sovietică și sub bocancul mânjit de sânge al Kremlinului, au avut efect contrar: în cele din urmă, avem mai mult NATO și mult mai multă Americă în partea noastră de lume. Invazia nu a făcut decât să amplifice tendința. Eșecul ei o va bate în cuie.

Geopolitic, Putin a accelerat procese care converg în aceeași direcție: lărgirea sferei de influență americană și occidentală până la granița directă cu Rusia, adică în Ucraina. Implicarea militară (căci asta înseamnă trimiterea de arme, ajutorul în materie de intelligence) a NATO și SUA în războiul din Ucraina a spulberat toate tabuurile.

Mai mult, dintr-o dată, ideea unei Ucraine în NATO nu mai e nici exagerată, nici nerealistă, nici atât de sensibilă la faptul că ar irita Rusia. În orice caz, ideea asta nu mai poate fi respinsă de pe scaun. Apoi, integrarea Ucrainei în NATO sau cel puțin o formă de aderare a Kievului la alianță chiar și una de facto în locul uneia de jure se impun mai nou de la sine. Sunt în joc nevoi de securitate concrete, atât pentru țări membre NATO (în primul rând cele învecinate cu Ucraina), cât și pentru Ucraina.

  • Prin urmare, îndemnul meu pentru noi toți este să urmărim cu atenție forma pe care o va lua parteneriatul NATO-Ucraina, ca și viitoarele forme de consolidare militare și politică a unor țări ca România. Cum multe tabuuri și bariere s-au prăbușit grație invaziei ruse din Ucraina, e de așteptat ca teme precum scutul de la Deveselu să devină cea mai mică grijă a Rusiei, într-un viitor previzibil.

PROPAGANDISTIC. Fermele de troli ruși, gâtuirea presei interne, expandarea trusturilor media KGB-iste (RT, Sputnik, etc) în țări europene, ca și constelațiile de site-uri ale propagandei ruse pot fi reduse la tăcere sau făcute irelevante. Lucrurile se mișcă deja în această direcție, iar subminarea structurilor propagandei ruse va deveni, probabil, o prioritate pentru multă vreme în multe state NATO și UE.

Acest război de comunicare, pe care Putin este pe cale să îl piardă fără drept de apel, beneficiază și de aportul propagandei ucrainene.

Rușii au invadat o țară care, după pierderea unei părți din Donbas și anexarea Crimeei, și-a forjat o propagandă de război care s-a tot consolidat în timpul scurs. A ajuns la un asemenea nivel de rafinare, încât azi, în plin război, cetățenii din Occident și cei din vecinătatea ucraineană sunt infinit mai bombardați de retorica Kievului decât de cea a Moscovei. Iar președintele Zelenski, întâmplător actor la bază, are o prestație perfect hollywoodiană, reușind ca în numai câteva zile să se transforme în personajul eroic căruia Rusia nu îi poate opune unul nici măcar pe sfert comparabil. Drama prin care trece poporul ucrainean era deja suficientă pentru a înmuia inimi occidentale, a limpezi mințile în Vest și a bloca vocea putiniștilor europeni. Prestația lui Zelenski a adăugat în arsenalul propagandei ucrainene de război echivalentul unei rachete Javelin în planul PR-ului strategic.

  • Prin urmare, îndemnul meu pentru noi toți este să urmărim cu atenție transformarea (în jos) pe care o va suferi propaganda rusă pe plan extern și impactul (crescând) al noului jucător propagandistic pe această zonă, cel ucrainean.

Pe final, trebuie trecute în revistă câteva linii generale al căror contur este deja vizibil, din perspectivă geopolitică largă, dar și regională.

Sunt de așteptat mutații în relațiile internaționale, pe filiera China și Turcia. Cele două țări au început deja „nuanțarea” bilateralei fiecăreia cu Rusia. Luările de poziție de până acum ale Beijingului și Moscovei readuc în actualitate ambiguitățile tradiționale din relațiile lor cu Moscova, vechi de decenii și secole, manifestate de-a lungul timpului prin cufundarea în confruntări armate și între ruși li chinezi, între ruși și turci. Nu puțini au fost experții care, în ultimul deceniu, au avertizat că falii istorice și afaceri curente delicate nu pot fi șterse peste noapte astfel încât să transforme în ceva durabil circumstanțe care au privilegiat o perioadă relații schizoide. Istoria Rusia-China și Rusia-Turcia e mult prea încărcată de pasive, la fel și contrapunerea aspirațiilor fiecăruia, pentru a facilita alianțe trainice.

Apoi, interesele Chinei și Turciei în Ucraina și zona limitrofă, în ultimele două decenii, au prins un cheag care, iarăși, face dificil spre imposibil ca Moscova să găsească medicamentul care să-l dizolve. Chinezii au închis cu răbdare ochii la violarea intereselor lor în Crimeea, prin anexarea peninsulei de către Rusia. Ucraina e însă o miză mult mai mare, relația cu UE nu poate fi neglijată, iar relația dificilă Beijing-Washington nu permite Partidului Comunist Chinez aventurarea gratuită pe tărâmuri încă și mai mlăștinoase.

La fel, dinamismul implicării Turciei în Ucraina și Crimeea, pe dimensiunea de afaceri, dimensiunea de securitate și dimensiunea etnică, a apucat în toți acești ani să hrănească la Ankara și Kiev ambiția unui parteneriat strategic. Am fost la Herson, Odesa și Kiev la sfârșitul lui iulie 2021 și am auzit aproape zilnic, de la oficiali ucrainieni de diverse niveluri, inclusiv la cel de consilier de premier, povestea cooperării turco-ucrainene până în punctul scoaterii Rusiei din relația cu Turcia, în cooperarea industrial-militară.

Cu Vladimir Putin, Xi Jinping a mâncat găluști, iar Recep Erdogan a lins o înghețată. Pentru toți trei, imaginile propagate apoi de propaganda rusă, chineză, turcă au fost numai bune pentru a zgâria ochii americani, dar după ce a început invazia rusă în Ucraina, nici Beijingul, nici Ankara nu au consolidat poziția Moscovei, ba din contra.

Nu în ultimul rând, ordinea regională a lucrurilor are de acum înainte șansa de a oferi răsturnări pe alocuri răsunătoare, pe alocuri timide, dar, luate laolaltă, de relevant impact.

E greu să ai, azi, răspunsuri docte și precise la întrebarea atât de simplă: Ce urmează? Însă sunt circumstanțe în care sunt mai valoroase întrebările suplimentare decât răspunsurile ispititoare, dar încă lipsite de minime fundamente concrete. Iar valoarea lor adăugată rezidă tocmai în faptul că s-a ajuns la momentul în care pot fi formulate.

De pildă:

  • Nu este cazul oare ca țări ca Republica Moldova și partenerii săi – de la România la SUA și UE – să-și promoveze interesele de o manieră mai categorică decât până acum, în raport cu Rusia?
  • Oare nu se deschide acum o fereastră de oportunitate pentru abordarea mult mai pragmatică a conflictelor înghețate din regiune, de la zona transnistreană până la zonele osetină și abhază? Trupele ruse și milițiile separatiste perfuzate de Moscova trebuie lăsate pe mai departe să reprezinte o amenințare și o pârghie cotidiană de satisfacere a intereselor agresive rusești în aceste zone, cu implicațiile nefaste pe care le cunoaștem de peste trei decenii – în primul caz, de aproape un deceniu și jumătate, în celălalt caz?

În Ucraina, Putin a creat o mare dramă și un uriaș moment geopolitic. A deschis întrebări care nu s-ar fi pus încă mulți ani, cu consecințele indigeste pentru populațiile afectate, ca și pentru relațiile internaționale – de la regionale, la globale.

Este drept, totodată, că, indiferent de forma pe care o va căpăta în cele din urmă înfrângerea lui Putin și a Rusiei lui, urmare invaziei stupide din Ucraina, nici statele din vecinătate, nici Occidentul nu pot bătălii de anvergură pe absolut toate planurile. Prin urmare, este de așteptat ca în timp ce unele oportunități deschise acum de Moscova, plătite cu sânge ucrainean, să fie fructificate integral, altele parțial, iar unele să aștepte împlinirea când se va cristaliza un alt context prielnic.

Cert este, însă, că aventura militară a lui Vladimir Putin are în ea potențialul de a duce Rusia în punctul pe care toată narațiunea putinistă, din acești 22 de ani cu el putere, l-a deplâns și a promis să-l răzbune: umilirea Rusiei și – cine știe? -, după cum scriam cu alte ocazii, o nouă repriză de micșorarea ei.

Amenințarea nucleară implicită pe care a lansat-o duminică, prin ridicarea nivelului specific de alertă ar trebui să ofere vecinilor, alianței nord-atlantice (deci și Turciei), Americii și chiar Chinei un argument în plus fie și pentru a explora o asemenea posibilitate.

Veste proastă pentru Putin: China lasă deschise toate opțiunile. De ce Beijingul nu sprijină Moscova, în Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here