În timp ce acoperirea mediatică a închiderii Strâmtorii Ormuz de către Iran s‑a concentrat pe prețurile petrolului, implicațiile asupra aprovizionării mondiale cu alimente nu sunt nici ele mai puțin alarmante. O închidere prelungită ar putea perturba agricultura la nivel mondial și ar plasa peste 100 de milioane de oameni în pericolul unei catastrofe umanitare, notează o analiză Project Syndicate.
<< De la începutul campaniei militare a SUA și Israelului împotriva Iranului, au mai reușit să treacă doar câteva dintre cele aproximativ 100 de vase care obișnuiau să traverseze zilnic Strâmtoarea Ormuz. Acum, odată ce Iranul ar fi început să monteze mine marine în acest canal îngust de apă, posibilitatea ca închiderea lui să dureze zile — sau chiar luni — nu mai este ipotetică.
Undele de șoc se resimt deja pe piețele globale de energie, dar cele mai imediate și periculoase consecințe ale unei închideri prelungite s-ar putea vedea la masa de prânz, nu la pompă. Strâmtoarea Ormuz, la urma urmei, nu este doar o rută maritimă pentru petroliere; este o arteră critică a sistemului alimentar global. Principalele produse alimentare de bază — inclusiv grâu, porumb, orez, soia, zahăr și furaje pentru animale — trec prin Strâmtoare în drumul lor către țările din Golful Persic, iar fermierii din întreaga lume depind de fertilizatorii și combustibilii care circulă prin aceasta.
Statele din Golf, care depind foarte mult de importurile alimentare, sunt deosebit de vulnerabile. Pentru a asigura aprovizionarea cu cereale, orez, furaje pentru animale și ulei de gătit, ele depind de căi navigabile deschise și de un flux constant de transporturi internaționale.
Așa cum a arătat pandemia de COVID-19, fragilitatea lanțurilor de aprovizionare nu este doar o problemă de război. În ultimii ani, multe țări din Golf au luat măsuri pentru a-și consolida sistemele alimentare, extinzând rezervele strategice și investind în producția internă. De asemenea, au explorat rute alternative de transport, unele mărfuri fiind mutate pe cale terestră sau prin porturi care ocolesc Strâmtoarea Ormuz, cum ar fi Portul Islamic Jeddah din Arabia Saudită, la Marea Roșie.
Aceste măsuri au crescut reziliența, dar nu pot compensa complet o blocadă prelungită a Golfului Persic. Aproximativ 70% din alimentele consumate în Bahrain, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Irak tranzitează Strâmtoarea Ormuz. Având o populație combinată de aproximativ 100 de milioane de oameni, înlocuirea importurilor perturbate în aceste țări ar necesita transportarea a circa 191,3 milioane de kilograme de alimente în regiune în fiecare zi, conform datelor FAOSTAT.
Aprovizionarea țărilor din Golf în timpul unei blocade ar necesita, așadar, o operațiune umanitară fără precedent, posibil prin spațiul aerian disputat. Pentru comparație, Programul Alimentar Mondial al Organizației Națiunilor Unite a livrat, în medie, doar 15 milioane de kilograme de alimente pe zi către 81 de milioane de oameni din 71 de țări în 2024.
O blocadă completă ar afecta Iranul la fel de mult ca și pe vecinii săi arabi. Perturbările comerțului maritim ar presa țara din ambele părți, restricționând exporturile de energie și crescând în același timp costul importurilor de produse de bază, precum grâu, orez, furaje pentru animale și ulei vegetal. Pentru mulți iranieni, necesitățile de bază, de la pâine până la chirie, au devenit deja inaccesibile, alimentând protestele în masă care au cuprins țara la începutul acestui an.
Istoric, creșterile bruște ale prețurilor alimentelor și penuriile au fost factori majori de instabilitate politică. În 2008, creșterea costurilor energiei și a fertilizatorilor, combinată cu fenomene meteorologice extreme și eșecuri persistente de politici, aproape că a dublat prețul culturilor de bază, declanșând revolte alimentare în zeci de țări. Câțiva ani mai târziu, în 2010 și 2011, o secetă și un val de căldură istoric în Rusia au redus recoltele de cereale și au împins prețurile alimentelor la nivel global la valori record, pregătind terenul pentru Primăvara Arabă.
Mai recent, invazia Rusiei în Ucraina în 2022 a crescut prețurile globale la cereale, fertilizatori și combustibil, contribuind la o creștere accentuată a insecurității alimentare. Cu sistemul alimentar global sub presiune tot mai mare din cauza șocurilor climatice și a efectelor persistente ale pandemiei, nu este deloc surprinzător că lumea se confruntă cu cea mai mare creștere a conflictelor violente de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Impactul unor noi perturbări în Strâmtoarea Ormuz s-ar extinde mult dincolo de Golful Persic. Fermierii din întreaga lume, de la Asia de Sud la Africa Subsahariană — și chiar în Europa și Statele Unite — depind de aprovizionarea stabilă cu fertilizatori și combustibil. Gazul natural este un ingredient esențial în fertilizatorii pe bază de azot, o piatră de temelie a agriculturii moderne care a ajutat recoltele să atingă niveluri istorice. Se estimează că 30-40% din fertilizatorii de azot tranzacționați la nivel mondial trec prin această strâmtoare.
Când fertilizatorii și combustibilul devin mai scumpi, fermierii ajustează cantitățile aplicate sau reduc suprafața cultivată. Ca rezultat, randamentele scad, iar efectele se propagă prin întregul sistem alimentar. De la fermieri și transportatori la procesatorii de alimente, lanțul de aprovizionare transmite costurile mai mari până ajung la facturile alimentare ale gospodăriilor.
În timp ce perturbările livrărilor de alimente, combustibil și fertilizatori ar putea duce la creșteri de prețuri în câteva săptămâni sau luni, o altă resursă ar putea fi amenințată în doar câteva zile: apa. Dacă conflictul ar contamina apele Golfului sau ar dezactiva stațiile de desalinizare, consecințele ar fi catastrofale.
Riscul este deja acut. Săptămâna trecută, atât Bahrain, cât și Iran — care se confruntă la rândul său cu penurii severe de apă — au raportat atacuri asupra stațiilor de desalinizare. Dacă aceste atacuri au fost deliberate, ele ar fi considerate crime de război conform dreptului internațional, deoarece distrugerea sau contaminarea acestor facilități ar amenința imediat milioane de vieți. Deși Ucraina a demonstrat că infrastructura critică poate fi reparată chiar sub foc, sistemele de desalinizare sunt extrem de complexe și există puține alternative rapide.
Dezvoltările din ultimele decenii în domeniul securității internaționale din Orientul Mijlociu s-au concentrat pe prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă. Totuși, închiderea Strâmtorii Ormuz, fie prin mine maritime, fie printr-un conflict militar prelungit, ar putea provoca daune civile la o scară similară, perturbând sistemele globale de alimente și energie și declanșând o criză regională de apă. Toate părțile implicate în conflict, împreună cu comunitatea internațională mai largă, trebuie să facă tot posibilul pentru a preveni un astfel de deznodământ.
În același timp, acest episod ar trebui să fie un semnal de alarmă: sistemul alimentar global este periculos de vulnerabil. Factorii de decizie trebuie să acționeze pentru a-l consolida înainte ca următorul șoc să împingă milioane de oameni și mai aproape de prăpastia umanitară. >>
