Multe lucruri fac ca regimul iranian să fie detestabil, dar ceea ce îl face în mod deosebit periculos este faptul că urmărește să se doteze cu arme nucleare. Promisiunea sa de a nu construi o bombă a fost contrazisă de hotărârea de a îmbogăți uraniul până la nivelul necesar pentru arme. Acest lucru a stat mult timp la baza încercărilor regimului de a-și intimida vecinii și de a amenința supraviețuirea Israelului, notează The Economist.
<< Ca războiul declanșat de America și Israel pe 28 februarie să fie considerat un succes fie și la limită, el ar trebui să întârzie cu anii ambițiile nucleare ale Iranului și, ideal, pentru totdeauna. Cea mai bună modalitate ca acest lucru să se întâmple ar fi ca regimul să fie înlocuit de o democrație concentrată pe îmbunătățirea condițiilor de viață ale poporului său și pe trăirea în pace cu vecinii săi. Un astfel de guvern ar reprezenta cea mai mică amenințare. Totuși, un război aerian se va confrunta cu dificultăți în a produce o asemenea schimbare. Ar putea chiar să înrăutățească situația.
Regimul a înțeles cu siguranță că a fi o putere-limită te face o țintă și că, pentru ca un program nuclear să ofere vreo protecție, trebuie să meargă până la capăt. Noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, este considerat mai dornic decât tatăl său decedat și totodată predecesor al său să obțină o bombă — iar după moartea familiei sale, este probabil să caute răzbunare. În Iran, aceste argumente ar putea eclipsa faptul că rachetele și bombele americane și israeliene au provocat daune mari economiei. În ciuda faptului că știe că orice muncă viitoare asupra unei arme nucleare va fi întâmpinată cu o forță extraordinară, Khamenei ar putea tolera acest risc.
Iranul post-război ar începe un program cu un avantaj la start. Aproximativ 400 kg de uraniu îmbogățit la nivel înalt sunt îngropați în țară, suficient pentru aproximativ zece bombe. Fie că ajunge în mâinile unui regim ostil sau, dacă se prăbușește ordinea, în ale unui conducător militar care caută un cumpărător, acest material fisil reprezintă o amenințare gravă.
America are trei opțiuni. Una, susținută de anumite voci din Israel, este aceea de a trimite forțe speciale pentru a-l captura. Așa cum am mai scris, asta ar necesita o ocupație masivă, de câteva zile, implicând o forță de asalt specializată protejată de peste 1.000 de soldați și sprijin aerian constant. Este fezabil, deși dificil și riscant, însă America a pierdut elementul-surpriză, iar informațiile sugerează că cele 400 de kg sunt în două sau chiar trei locuri, posibil făcând ca o parte din cantitate să ie inaccesibilă. În plus, deși Iranul ar trebui să reînceapă îmbogățirea de la zero, și-ar păstra know-how-ul.
Ceea ce conduce la a doua opțiune: bombardarea Iranului de fiecare dată când acesta reprezintă o amenințare. Acest război a arătat cât de costisitor ar fi acest lucru. Iranul a învățat că până și dronele și rachetele sale low-tech pot agita piețele energetice mondiale și pot perturba statele din Golf, care se prezintă investitorilor și expatriaților ca niște oaze de liniște. Alegătorii americani ar respinge cu siguranță intrarea în război dacă fiecare angajament doar resetează ceasul pentru următorul. Strategii americani nu ar dori să rămână blocați în Orientul Mijlociu când atenția lor este asupra Chinei.
Rămâne, așadar, opțiunea unui acord cu regimul pentru a pune capăt amenințării nucleare. Aceasta este o opțiune dificilă: Khamenei ar putea refuza un acord. Regimul ar putea accepta, pentru ca apoi să trișeze. Și totuși, rămâne cea mai bună opțiune. Iranul este epuizat după bombardamente. Pentru a-și reconstrui economia are nevoie ca sancțiunile să fie ridicate. În schimb, ar putea fi dispus să încheie un acord permanent ca parte a unui armistițiu, prin care regimul acceptă să pună capăt îmbogățirii uraniului, să permită monitorizarea programului său nuclear și să dilueze sau să elimine uraniul îmbogățit la nivel înalt.
Ar fi un compromis odios. În 2015, Barack Obama a negociat un acord similar — temporar — dar Donald Trump l-a abrogat în 2018. Ce acuzație mai bună la adresa politicii sale față de Iran decât aceea că, opt ani și două războaie mai târziu, nu are opțiuni mai bune. >>
Pacea este posibilă între Israel și Liban dacă obstacolul iranian este dat la o parte
