Cu doar câteva zeci de ore înainte ca Putin să ordone invadarea totală a Ucrainei, Donald Trump elogia intenția dictatorului rus de a ocupa această țară. A făcut-o într-un interviu la radio, acordat de pe moșia sa de la Mar-a-Lago, și l-a zugrăvit la acel moment pe dictator drept “geniu” și “pacificator”.
Patru ani mai târziu genialitatea lui Vladimir Putin se măsoară astfel: peste un milion de militari pierduți pe front (ucisi, răniți, dispăruți), o economie rusă devastată, statut de paria deopotrivă pentru țară și regim, un Kremlin pătruns de teamă să mai declare o a doua mobilizare generală, un dictator incapabil și să câștige războiul, și să accepte pacea.
Iar aspectul nu mai puțin dureros și nu mai puțin spectaculos e următorul: la începutul lui 2026, Rusia controlează mai puțin teritoriu ucrainean decât ocupa în vara lui 2022.
Într-adevăr, a fost o mutare de “geniu”, vorba lui Trump, să pierzi peste un milion de oameni și să ruinezi economia națională doar pentru ca după patru ani să fi acumulat mai puțină țărână din teritoriul Ucrainei decât în prima fază a invaziei și decât a fost aruncată peste trupurile în descompunere ale propriillor tale trupe.
Ironia sorții este chiar peste așteptări: până și administrația Trump, prin secretarul de stat Rubio, recunoaște că acesta este nivelul pierderilor suferite de ruși, confirmând astfel evaluările făcute constant de Kiev.
Mobilizezi resurse umane și financiare prețioase, dai peste cap și sacrifici totul, pentru a obține, în termeni reali, mai nimic – astfel poate fi rezumat rezultatul genialului dictator.
După trei ani de la acea declarație de o fantastică imbecilitate (Putin, un geniu pentru că invadează), Donald Trump a devenit din nou președinte.
De remarcat, în treacăt, că cu câțiva ani mai devreme, în timpul primului său mandat, Donald Trump se autointitulase “un geniu foarte stabil” – de unde putem deduce, așadar, că în mintea densă ca macaroanele a președintelui SUA, pe lumea asta există doar două genii: el, autocratul în devenire, și celălalt, dictatorul consacrat.
Faptul că Donald Trump și l-a ales ca model de bune practici tocmai pe Vladimir Putin nu mai miră azi pe nimeni – în ultimul deceniu, a produs fluvii de declarații admirative la adresa liderului de la Kremlin.
Dar în același timp, faptul că Donald Trump și-a ales un asemenea specimen drept model de bune practici și genialitate, a jucat pervers în detrimentul său.
La doar un an după ce s-a reinstalat la Casa Albă, Trump a devenit el însuși victima principiului putinist de tipul: “incendiază tot, dar tot, până-ți ia foc și propria casă”.
Spre deosebire de Putin, Trump nu a declanșat un război de anvergura celui ruso-ucrainean, deși, e drept, a inițiat atacuri armate majore în două țări și a încercat să anexeze Groenlanda. În schimb, liderul SUA a declanșat războaie comerciale în toate punctele planetei și a semănat durere, suferințe, probabil și moarte în cele mai năpăstuite zone ale lumii, prin desființarea USAID și în general a sprijinului umanitar acordat istoric de SUA.
Tarifele pe care le-a impus în așa-zisa “Zi a eliberării” (iată încă o asemănare cu Putin – conflictul poreclit “eliberare”) au dat peste cap comerțul global, economia SUA și alianțele strategice ale Americii. Altfel spus, cu chibritul tarifelor, Trump a incendiat tot, absolut tot.
Rezultatul a fost, însă, nu mai puțin similar cu cel obținut de Putin prin recursul la același tip de tactici din registrul pârjolirii.
Căci, după un an de tarife trumpiste, lucrurile stau după cum urmează:
- Creșterea economică din SUA a început să scadă (pe trimestul IV a fost de patru ori mai mică decât estimările aberant de lăudăroase ale lui Donald Trump.
- Creșterea formării de noi locuri de muncă a încetinit dramatic.
- Deficitul comercial pe 2025 a scăzut și este azi aproape același lăsat de Biden, fiind mai mic cu doar 0,2%. Asta, în contextul în care a obținut un asemenea rezultat cu prețul remarcabil al aruncării în aer deopotrivă a credibilității și a alianțelor Americii. Mai mult, 0,2% este departe tare de mult promisul 78% – beneficiul obținut e de 390 de ori!!! mai mic decât cel scontat (sectorial, au existat chiar zone în care deficitul comercial a crescut, în ciuda tarifelor).
- Americanii – firme importatoare și cetățeni consumatori – au suportat peste 90% din taxarea asta pe care Trump, în virtutea analfabetismului său funcțional în materie de economie, se fălește în continuare că le-o impusese țărilor străine.
- În cele din urmă, tarifele la vrac au fost declarate ilegale de Curtea Supremă – semn strident al incompetenței totale a administrației Trump și totodată o durere magistrală pe mai departe, căci ceea ce a fost strâns cu japca va trebui la un moment dat returnat.
- Nu degeaba, după doar un an de mandat, Donald Trump s-a prăbușit în sondaje (în toate sondajele) și s-a prabusit pe toată linia. În general, cu o zi înaintea discursului său despre starea națiunii, Donald Trump era considerat o dezamăgire de către aproximativ două treimi dintre americani. De la politicile și rezultatele sale economice, până la modul în care a abordat imigrația și culminând cu prioritățile în materie de politică externă, cifrele din sondaje creionează portretul unui președinte incapabil, mincinos, crud și deconectat de la realitate; un președinte ca niciun altul mai puțin credibil.
Precum Putin, Trump a creat întâi o narațiune dementă (de fapt mai multe) și tot precum Putin, s-a apucat apoi să îndoaie realitatea într-un mod care să o facă să corespundă narațiunii.
Eșecul de a mula realitatea pe ficțiune fusese din start previzibil și în cazul Trump, așa cum previzibil fusese și în cazul Putin.
Amândoi, deși în forme și pe căi relativ diferite, au creat condiții de prăpăd în numeroase puncte ale globului, au creat condiții de la proaste până la dezastruoase pentru propriii concetățeni și au abătut asupra propriei persoane statutul de paria (desigur, la acest ultim capitol Putin încă are un avans greu de egalat).
Este limpede că Donald Trump și-a ales profund neinspirat modelul, este limpede că termenul “geniu”, așa cum mustește el în mintea președintelui american, se află la ani-lumină de accepțiunea sa coerentă de pe tărâmul realității.
Și tot limpede mai e și faptul că Trump și Putin sunt niște incompetenți notorii în meseriile lor – primul, ca om de afaceri, în ceea ce privește înțelegerea economiei; cel de-al doilea, în calitate de KGB-ist, în ceea ce privește înțelegerea pe care a avut-o asupra dinamicilor din Ucraina și din Europa, la momentul invaziei.
Când ești deja un zero în meseria ta de bază (așa cum azi e limpede în cazul amândurora), e imposibil să ajungi cu totul altceva decât o nulitate atunci când te trezești în vârful piramidei profesionale, deci ca președinte de țară.
Ne aflăm azi la doar trei-patru zile distanță de ziua în care se împlinește un an de la exercițiul de pornografie geopolitică din Biroul Oval, când președintele Americii a încercat să îl umilească pe omologul său ucrainean.
Ce răzbunare putea fi mai dulce pentru Zelenski decât aceea de a fi rezistat foarte bine chiar și cu un sprijin american ajuns pe minim? Decât aceea de a fi rezistat foarte bine, în timp ce președintele american se zbate tot mai mult, chinuit de un declin maxim ?
