Reacția lui Aurescu la întâlnirea a patru parlamentari cu ambasadorul Rusiei

Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Demersul parlamentarilor români primiţi în audienţă de ambasadorul Rusiei la Bucureşti nu are nici o valoare oficială, a declarat la RFI ministrul de Externe Bogdan Aurescu, transmite News.ro.

Trei parlamentari ex-AUR şi unul de la PSD au cerut să fie primiţi de ambasadorul rus la Bucureşti. Printre ei se află Diana Şoşoacă şi Dumitru Coarnă. Ei i-au transmis ambasadorului rus dorinţa de neutralitate a României şi disponibilitatea de a media negocieri de pace la Bucureşti.

Bogdan Aurescu spune că demersul celor patru parlamentari primiţi în audienţă de ambasadorul rus nu implică poziţia statului român: „Cred că nici nu merită foarte multe comentarii un astfel de demers, care nu are nici un fel de valoare oficială, fără nici un fel de, să spunem, mandat din partea autorităţilor statului, deci nu exprimă decât eventual poziţia personală a acelor persoane”.

În opinia sa, „dacă discutăm despre fondul problemei, adică despre ce înseamnă o poziţie de neutralitate într-un conflict armat contemporan, este clar că avem de-a face cu un agresor, care este Federaţia Rusă, care în mod ilegal foloseşte forţa armată împotriva Ucrainei, care este statul victimă şi orice stat care este terţ faţă de conflict, deci nu este implicat direct în conflict, are obligaţia de a ajuta victima şi nu de a menţine o situaţie de perfectă neutralitate”.

„În Dreptul internaţional contemporan, neutralitatea nu mai presupune o imparţialitate perfectă faţă de părţile diferendului, ci presupune o atitudine de sprijin pentru victimă”, a precizat Aurescu.

Cum devine Putin cel mai mare ecologist, iar războiul din Ucraina o revoluție în dosarul schimbărilor climatice. Lecția pe care nu a priceput-o Kuzmin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here