Recurgerea la imobilizare prin strangulare ar putea fi uneori necesară, consideră preşedintele Trump

Sursa: Pixabay

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că strangularea, o tehnică controversată folosită de unii poliţişti pentru a-i imobiliza pe unii suspecţi, ar trebui să fie „de regulă” interzisă, dar că ar putea fi necesară în anumite situaţii, relatează Agerpres, AFP.

„Dacă un poliţist ajunge într-o situaţie grea şi prinde pe cineva (…), trebuie să fie prudent”, a spus Trump într-un interviu pentru Fox News, difuzat vineri.

Cu toate acestea, interzicerea acestei metode – o cerere a manifestanţilor din întreaga ţara după moartea lui George Floyd – ar fi un lucru bun ”ca regulă generală”, a continuat el.

Preşedintele a subliniat că poate face ”recomandări foarte puternice” pe această temă autorităţilor locale.

Donald Trump a reacţionat astfel la apelurile ca poliţia să înceteze să pună presiune pe gâtul persoanelor arestate. Această tehnică poate imobiliza cu siguranţă o persoană, dar riscă de asemenea să-i cauzeze decesul.

George Floyd a murit la Minneapolis, Minnesota, după ce un ofiţer de poliţie a ţinut genunchiul pe gâtul lui timp de aproape nouă minute, ignorând faptul că bărbatul spunea că nu putea respira. Populaţia oraşului a cerut ca imobilizările prin strangulare să fie interzise.

Întrebat despre protestele împotriva violenţei poliţiei, Trump a răspuns că vrea ”să vadă o poliţie cu adevărat empatică, dar puternică”. ”Fermitatea este uneori cel mai empatic lucru”, a spus el. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here