La începutul acestui an, mulți salutau o economie americană triumfătoare, susținută de perspectiva reducerilor de taxe, liberalizării, energiei ieftine și investițiilor masive în inteligența artificială, remarcă Foreign Affairs.
În ianuarie, Forumul Economic Mondial de la Davos a sărbătorit dezlănțuirea „instinctului primar” în economia SUA. Evaluările acțiunilor companiilor din SUA, în special ale firmelor digitale arătau că nu ar putea crește cu nimic. În discuții, mese rotunde și întâlniri cu ușile închise, analiștii au exaltat virtuțile Statelor Unite ca destinație de investiții și au criticat Europa ca fiind suprareglementată, necompetitivă și incapabilă de a inova. Întrebările despre supraîncălzirea economiei americane au fost eliminate ca impertinente. Preocupările legate de impactul combinat al potențialelor creșteri ale tarifelor și al deportărilor asupra inflației au fost întâmpinate cu scepticism.
Aproape patru luni mai târziu, contrastul nu putea fi mai puternic. Politica comercială haotică a administrației Trump, represaliile pe care le-a provocat și incertitudinea generată de declarațiile contradictorii ale președintelui SUA și ale consilierilor săi afectează economia SUA. Piețele și afacerile au supraestimat soliditatea planurilor economice ale administrației. Și mai rău, atacurile lui Trump asupra statului de drept și asupra sistemului judiciar, a universităților, firmelor de avocatură și instituțiilor științifice subminează fundamentele a ceea ce face ca Statele Unite să fie atât de atractive pentru investiții și îi conferă o greutate atât de mare pe scena mondială. Vecinii și aliații, amenințați cu cerințe teritoriale sau cu întrebări în legătură cu parteneriatele lor de apărare, și-au pierdut încrederea în Washington.
Acesta este un moment de cumpănire pentru Europa. De peste 80 de ani, Europa și Statele Unite au beneficiat de cea mai mare și profundă relație economică și comercială din lume, de cea mai sofisticată alianță militară și de cele mai strânse schimburi interpersonale. Împreună, cele două blocuri au construit un sistem internațional bazat pe reguli care au asigurat stabilitate și progres global. Nu a fost întotdeauna ușor. Au existat fricțiuni comerciale și neânțelegeri acute, în special în ceea ce privește invazia SUA din Iraki în 2003 și dorința SUA de a se deconecta de Europa, ca parte a unei mai mari schimbări strategice către Asia, în special China, care a început în timpul administrației Obama.
Însă evenimentele din acest an marchează un punct de cotitură în relația transatlantică; administrația Trump nu vrea ca Europa să reușească. Va încerca să o slăbească printr-un amestec de constrângere externă și politici de pradă: susținând că trebuie să controleze Groenlanda pentru securitatea sa națională, căutând apropierea de Rusia în detrimentul securității ucrainene și europene, slăbind descurajarea NATO și făcând presiuni asupra comerțului. Și va încuraja forțele anti-europene din cadrul UE. Oficialii din capitalele europene au primit acest mesaj foarte clar.
Era alianței euro-americane de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat. Împăcarea cu Statele Unite nu va funcționa. Dacă Europa nu vrea să devină un vasal al Washingtonului sau o parte din noua sferă de influență a Rusiei, trebuie să-și ia viitorul în propriile mâini. Continentul are nevoie de o strategie clară, de acțiune colectivă și de determinare.
Europa are ceea ce este necesar: oameni talentați, bogăție, o plasă solidă de siguranță socială, putere productivă și un sentiment pro-european în creștere în rândul cetățenilor săi – o necesitate pentru ca aceste țări să se integreze în continuare. Dar având în vedere sarcina care urmează, ar fi o prostie să credem că progresul va fi ușor sau liniar. Pașii majori către o mai bună integrare europeană, inclusiv construirea pieței unice sau introducerea monedei euro, au necesitat timp și conducere politică, ambele fiind deficitare în prezent. Iar integrarea care a apărut ca răspuns la crize, cum ar fi criza financiară din 2008 sau pandemia COVID-19, a avut loc numai după ce au fost explorate toate celelalte opțiuni, lăsând Europa slăbită din punct de vedere economic și epuizată din punct de vedere politic.
În fața deteriorării unui parteneriat transatlantic de lungă durată și a unui război continuu pe frontul său de est, Europa se află într-un moment critic. Dar puterea economică și voința politică a continentului de a construi o apărare comună mai capabilă și de a stimula creșterea sunt ferme. Și pașii pe care țările UE îi fac deja arată intenția lor de a supraviețui rupturii relațiilor transatlantice și de a ieși mai puternice.
DUBLA COBORÂRE
În timp ce cea de-a treia aniversare a invaziei Ucrainei de către Rusia se apropia în februarie a acestui an, vicepreședintele SUA JD Vance le-a spus participanților la Conferința de Securitate de la München că amenințarea la adresa Europei nu este Rusia, China sau orice alt actor extern. Era o amenințare din interiorul Europei. Cea mai mare îngrijorare strârnită de Vance prin cuvintele sale a fost cu privire la „retragerea Europei de la unele dintre cele mai fundamentale valori ale sale – valorile împărtășite cu Statele Unite”. Europa este în pericol, în opinia vicepreședintelui, pentru că nu este în stare să vorbească despre valori democratice și să le trăiască. Vance a promis că, deși libertatea de exprimare în Europa era „în scădere”, sub conducerea lui Trump, Statele Unite vor „lupta pentru a apăra” drepturile europenilor de a-și expune opiniile „în piața publică”. În aceeași zi, Vance s-a întâlnit cu liderul partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania, pe care agenția națională de informații din Germania l-a desemnat drept organizație extremistă luna aceasta (deși agenția a suspendat temporar eticheta oficială ca răspuns la provocările legale). Întâlnirea vicepreședintelui din acea zi cu Olaf Scholz, pe atunci cancelarul Germaniei, a fost anulată; un fost oficial american a spus: „Nu trebuie să ne vedem cu el, nu va mai fi cancelar mult timp”.
Prestația lui Vance de la München a făcut parte din strategia „șoc și uimire” care a caracterizat până în prezent politica externă a celei de-a doua administrații Trump, cu evenimente în cascadă care derutează partenerii și îi pun în dificltate să dea un răspuns. Cu două zile înainte de discursul vicepreședintelui de la München, secretarul american al Apărării Pete Hegseth declarase, la un consiliu NATO de la Bruxelles, că două dintre obiectivele centrale ale Ucrainei pentru încheierea războiului – restabilirea teritoriului ucrainean la granițele sale de dinainte de 2014 și aderarea la NATO – nu sunt realiste. Apoi, după un apel telefonic-surpriză între Trump și președintele rus Vladimir Putin, Washingtonul a anunțat că vor începe imediat negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina; că nici Ucraina, nici Europa nu ar fi la masă, cel puțin în fazele inițiale; și că Europa va trebui să furnizeze în scris contribuția pe care era gata să o aducă la un acord de pace.
În acea săptămână, la o cină de la München cu membrii Congresului SUA, starea de spirit a fost atât de sumbră printre participanții europeni, încât un reprezentant al SUA a sărit rapid să-i liniștească spunându-le că Trump „nu va fi Neville Chamberlain al Ucrainei”, referindu-se la premierul britanic cunoscut pentru că l-a calmat pe Hitler prin intermediarea Acordului de la Munchen din 1938, care a cedat regiunea germanofonă a Cehoslovaciei Germaniei Naziste. Dar, așa cum a spus un ministru est-european la cină, rușii încercau să obțină prin negocieri ceea ce nu puteau obține pe câmpul de luptă: limitarea suveranității Ucrainei pentru a-și decide viitorul.
În ciuda faptului că cele mai mari temeri ale europenilor păreau să se materializeze, conferința de la München din 2025 a avut o mare virtute: europenii au înțeles odată pentru totdeauna că pentru a-și asigura propriul viitor este necesar să facă pași decisivi pentru a construi o descurajare europeană credibilă. Drept urmare, săptămânile de după conferință au fost pline de eforturi frenetice atât la nivelul UE, cât și în capitalele europene pentru a crește masiv cheltuielile de apărare ale blocului, pentru a aborda deficiențe critice în capacitatea sa militară, a promova o bază industrială de apărare mai competitivă și a construi o adevărată piață europeană de apărare.
La nivelul UE, principalul accent al oficialilor s-a concentrat pe deblocarea finanțării în valoare de până la 800 de miliarde de euro (900 de miliarde de dolari) pentru securitate și apărare, precum și pe construirea unei piețe la nivelul UE pentru echipamente militare. În mai puțin de două luni, regulile fiscale existente ale UE au fost relaxate pentru a permite statelor membre să se abată de la cheltuielile nete recomandate cu până la 1,5% anual pentru a spori cheltuielile cu apărarea. În plus, UE va împrumuta până la 150 de miliarde de euro pentru a sprijini achizițiile comune de echipamente de apărare de către statele membre realizate în bloc și pentru a demara contracte cu parteneri cu care UE are acorduri bilaterale de apărare, cum ar fi Japonia, Norvegia și Coreea de Sud, sau cu care blocul ar putea negocia acorduri viitoare, cum ar fi Turcia sau Regatul Unit. Statele Unite nu sunt pe listă. Industria de apărare a Ucrainei va fi, de asemenea, mai integrată în baza tehnologică și industrială de apărare a UE și în piața unică europeană, acordând Kievului un tratament similar cu cel al unui stat membru. În iunie, Comisia Europeană va prezenta un nou pachet de apărare care prezintă planuri de integrare în continuare a piețelor echipamentelor de apărare. Oficialii UE lucrează, de asemenea, pentru a mobiliza capitalul privat și puterea Băncii Europene de Investiții, care s-ar putea dovedi utile în finanțarea noilor intrați pe această piață în creștere.
În ajunul victoriei electorale a partidului său din februarie, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că prioritatea sa va fi „să consolideze Europa cât mai repede posibil, astfel încât, pas cu pas, să putem obține cu adevărat independența față de SUA”. El a continuat prin asigurarea adoptării unui amendament constituțional care va permite Germaniei să-și asume un nivel fără precedent al datoriei pentru a investi în apărare, infrastructură și inițiative climatice. Orice cheltuieli de apărare care se ridică la mai mult de 1% din PIB-ul Germaniei nu vor mai fi supuse unei limitări de împrumut. Bundestag-ul a aprobat, de asemenea, un fond special în valoare de 500 de miliarde de euro în următorii 12 ani pentru a sprijini investițiile în infrastructură și rezistența la schimbările climatice. Pentru o țară cu o aversiune istorică față de datoria guvernamentală, viteza și amploarea acestor decizii demonstrează cât de profund cred oficialii germani că schimbarea relației Europei cu Statele Unite este epocală.
Germania nu este singura țară din UE care crește investițiile în apărare. Suedia s-a angajat să crească cheltuielile pentru apărare de la 2,4% la 3,5% din PIB până în 2030. Finlanda plănuiește să atingă 3,0% în termen de patru ani. Spania va accelera cheltuielile la 2,0% în 2025, de la 1,3%. Franța, la rândul ei, și-a exprimat dorința de a discuta despre extinderea umbrelei sale nucleare dincolo de propriile granițe. Lista continuă.
De asemenea, europenii plănuiesc să sprijine implementarea unui potențial acord de pace între Ucraina și Rusia. În așteptarea progresului negocierilor, care vor depinde în mare parte de Trump, europenii pot începe conversația atât de necesară în jurul unei realități incomode: UE trebuie să regândească aranjamentele instituționale care alcătuiesc arhitectura sa de securitate – pentru a se asigura că nu este supusă riscurilor pe care le prezintă o alianță NATO dominată de SUA.
Deși va dura un timp, lungul marș către o apărare și securitate europeană autonomă a început. În cuvintele părintelui fondator francez al UE, Jean Monnet, orice este posibil în momente excepționale, atâta timp cât ești pregătit, atâta timp cât ai un proiect clar în momentul în care totul este confuz”.
SUBESTIMAREA EUROPEI
Economia europeană a fost subestimată. Dar asta a făcut propriul continent. Este bine cunoscut faptul că integrarea europeană tinde să avanseze doar atunci când blocul este în criză. În aprilie 2024, UE l-a însărcinat pe fostul prim-ministru italian Enrico Letta să elaboreze un diagnostic privind starea actuală a pieței unice a UE și să propună măsuri pentru aprofundarea acesteia. În același an, blocul l-a însărcinat pe Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene, să prezinte propuneri de îmbunătățire a competitivității europene. Ambele rapoarte au documentat deficiențe ale piețelor de capital, energiei și tehnologiei, toate acestea fiind coloana vertebrală a puterii și securității economice europene. Tonul oarecum dramatic al ambelor rapoarte și al discuției care a urmat a avut menirea de a mobiliza capitalele europene să acționeze. În schimb, a generat pesimism în Europa și, mai rău, a fost citit în afara Europei ca un semnal al declinului continentului. A devenit o modă deprecierea economiei europene.
Dar, având în vedere tulburările cauzate de anunțurile haotice ale administrației Trump și riscul tot mai mare de recesiune, poate fi un moment bun să privim dincolo de titluri. De exemplu, comparațiile între performanța economică a Statelor Unite și a UE tind să fie distorsionate de puterea dolarului. Cu toate acestea, măsurată în paritatea puterii de cumpărare, diferența de creștere a producției dintre cele două părți este mai mică.
Europa oferă, de asemenea, stabilitate și predictibilitate – caracteristici extrem de prețioase în mediul global volatil de astăzi. La nivel macroeconomic, inflația a încetinit, iar costurile îndatorării sunt în scădere. Deficitele și datoria publică sunt, de asemenea, mai mici în Europa decât în alte economii mari, permițând marje importante de manevră în cazul unei recesiuni economice.
De la începutul anului 2025, UE a făcut mari eforturi pentru a echilibra accentul pe decarbonizare, competitivitate și securitate economică. Primul rezultat concret al acestui efort, dezvăluit în ianuarie, este „busola competitivității”, un plan pe cinci ani care prezintă acțiuni specifice pe care UE trebuie să le întreprindă pentru a-și reduce decalajul în materie de inovare, pentru a facilita accesul la energie curată și accesibilă și pentru a reduce dependența excesivă de importuri prin parteneriate și acorduri comerciale. La sfârșitul lunii februarie, Comisia Europeană de la Bruxelles a adoptat un pachet omnibus care a simplificat regulile privind sustenabilitatea și investițiile, aducând o reducere a birocrației în valoare de aproximativ șase miliarde de euro întreprinderilor mici și mijlocii din bloc. Având în vedere antipatia administrației Trump față de politica axată pe climă, este un moment bun pentru a investi în tehnologii verzi în Europa.
Europa se confruntă cu siguranță cu turbulențe, dar problemele sale nu ar trebui să fie exagerate. Planurile UE de creștere și investiții sunt clare. Acum, trebuie să se concentreze pe unitate și viteza de implementare. În ciuda haosului economic generat de impunerea unilaterală de tarife de către administrația Trump asupra partenerilor comerciali, declanșată pentru prima dată pe 2 aprilie, Uniunea Europeană are o pârghie considerabilă asupra comerțului. Șaizeci și doi la sută din comerțul UE are loc între statele membre pe piața unică, iar alte 13 la sută cu țările europene care nu sunt membre. Blocul își poate reduce expunerea la tarifele unilaterale ale SUA prin facilitarea comerțului intra-UE printr-o adâncire a pieței unice și prin găsirea de noi oportunități pentru comerț pe alte piețe. De fapt, economistul-șef al BNP Paribas, Isabelle Mateos y Lago, a calculat că o scădere cu 1% a exporturilor către Statele Unite ar necesita doar o creștere cu 0,12% a comerțului intra-UE.
În ceea ce privește noile piețe, UE a făcut progrese pe mai multe fronturi doar în ultimele trei luni, inclusiv un nou acord cu Mercosur, blocul comercial care cuprinde Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay; acorduri bilaterale reînnoite cu Mexic și Elveția; și negocieri cu India, Filipine și Thailanda. Pe măsură ce Statele Unite se izolează de economia mondială, Europa își dublează șansele în ceea ce privește crearea de noi oportunități și construirea de noi punți.
EFORT DE ECHIPĂ
Pe măsură ce perspectivele geopolitice s-au întunecat și țările din întreaga lume au început să încerce să-și „reducă riscul” economiilor, euro digital prinde putere. Acest lucru se datorează parțial unui ordin executiv recent al administrației Trump care promovează dezvoltarea și creșterea monedelor stabile susținute de dolar la nivel mondial, ceea ce va consolida dominația sistemelor internaționale de plăți. Ca parte a acestui val, China și-a dublat eforturile de dezvoltare a yuanului digital. Țările din BRICS, clubul economiilor majore non-occidentale din care China face parte, au acționat și ele pentru a lega inițiativele digitale ale băncilor centrale la o platformă comună.
Într-un discurs recent, fostul economist al Băncii Centrale Europene Philip Lane a indicat că dependența europenilor de furnizorii străini de plăți – 65% din plățile cu cardul efectuate în zona euro sunt procesate de mărci internaționale de carduri precum Visa și Mastercard – și de plățile cu aplicații mobile, care sunt dominate de firme de tehnologie din afara UE, este o sursă de vulnerabilitate pentru UE. De când a fost dezvăluită în 2021, inițiativa digitală a euro își ia acum avânt. După o evaluare amănunțită a costurilor și beneficiilor, pregătirile pentru lansarea sa sunt de așteptat să înceapă până la sfârșitul anului 2025.
Pe măsură ce proiectele avansează pentru conceperea următorului buget al UE, care va acoperi anii 2028-2033, în Europa sunt din ce în ce mai multe solicitări ca acesta să se extindă pentru a acoperi bunurile publice europene în sens larg; apărarea și securitatea continentului, de exemplu, și pentru a include domenii precum energia și infrastructura. Consolidarea acestor domenii va necesita însă o creștere semnificativă a cheltuielilor nu doar la nivel național, care se conturează deja, ci și sub formă de investiții colective la nivelul UE. Investițiile comune ar contribui la o mai bună coordonare a cheltuielilor pentru apărare și la stimularea economiilor de scară.
La cea mai recentă reuniune informală a Consiliului European din februarie 2025, liderii UE au analizat posibilele căi către atingerea acestor obiective. Acestea au inclus extinderea bugetului UE; lansarea unei noi runde de împrumuturi comune asemănătoare celei pe care a întreprins-o pentru NextGenerationEU, pachetul de stimulente care a ajutat UE să facă față recesiunii economice cauzate de COVID-19; sau reutilizarea Mecanismului european de stabilitate, un vehicul bugetar creat în 2012 pentru a oferi acces la finanțare statelor membre UE aflate în dificultate financiară după criza din zona euro, cu o capacitate maximă de creditare de 500 de miliarde de euro. Într-un moment în care investitorii americani caută piețe mai stabile, ar fi logic ca UE să emită o nouă rundă de împrumuturi comune între statele membre care, pe lângă atragerea de capital, ar avea și avantajul internaționalizării monedei euro.
EUROPA E VIITORUL
Antagonismul administrației Trump față de alianța tradițională transatlantică ar putea fi cel mai important declanșator al viitoarei integrări europene, de când bazele pentru UE au fost puse în 1948. Angajamentul Europei față de alianța transatlantică de până acum nu este un simbol al slăbiciunii sau al incapacității continentului de a face apel la energia politică pentru a deveni mai autonom. De fapt, țările europene au întreprins deja eforturi importante pentru a-și îmbunătăți capacitățile economice și de apărare individuale și bazate pe UE. Uniunea ar dori să păstreze relațiile cu aliatul său de lungă durată și să continue să construiască bazându-se pe parteneriate productive cu Statele Unite în diferite sectoare. Dar, precaută față de imprevizibilitatea și comportamentul antagonist al Washingtonului – și conștientă de oportunitățile pe care le creează realitatea – UE se pregătește să-și ia viitorul în propriile mâini.
Ar fi periculos să trecem cu vederea prejudiciul făcut de administrația Trump capacității SUA de a proiecta puterea. Țările din întreaga lume, în special din Asia, urmăresc cu atenție modul în care Statele Unite procedează cu Europa. Ei ar trebui să recunoască riscul supraestimării stabilității Washingtonului și subestimării capacității Europei. Dacă statele membre își adună suficientă voință pentru a acționa în conformitate cu planurile și ambițiile pe care le-au stabilit până acum, UE va putea să-și păstreze modelul unic de suveranitate comună și să promoveze un viitor mai sigur, mai prosper și mai democratic pentru cetățenii săi – un lucru bun pentru Europa și, de asemenea, pentru partenerii săi internaționali.
