Renașterea satelor săsești din inima României

Left to right, Sofia Folberth, Daniel Orban, Michael Schmidt, at Crit.

Senină, în rochia ei drăguță bej, privirea ei de un albastru adânc scrutează împrejurimile. Sofia se află în centrul atenției în această primă sâmbătă a de iulie, în Criț, un sat săsesc din centrul României, la aproximativ 150 de kilometri nord de Brașov și la 50 de kilometri de Sighișoara. Tocmai au dansat pentru ea adolescenți în costum tradițional alb și negru, iar bărbați în pantaloni de piele, de tip tirolez sau bavarez, o înconjoară cu afecțiunea lor.

Mereu pe fază, Sofia tocmai a împlinit 100 de ani, asistând la răsturnările tragice ale zonei, din timpul celor două războaie mondiale și din perioada comunistă.

S-a născut în această mică regiune a Crițului, la 29 iunie 1922, din părinți care făceau parte dintr-una dintre familiile venite din Germania – sau Sfântul Imperiu Romano-German – în principal în secolul al XV-lea. Născută tot pe aceste meleaguri, în aprilie 1945, fiica sa e alături de ea, precum și mulți nepoți și strănepoți.

Ieri sate „fantomă”, ale căror ferme cu prispe mari, strânse una într-alta, fuseseră abandonate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, apoi la căderea regimului comunist al lui Ceaușescu, la sfârşitul anului 1989, aceste burguri sunt acum în plină renaștere.

Au trecut 15 ani de când diaspora săsească s-a întors pentru a reface aceste case strămoșești, întâlnind familii de romi stabilite acum mai bine de 30 de ani în unele dintre casele abandonate. Şantierele se înmulţesc astăzi, începând cu impunătoarele biserici fortificate, majoritatea dedicate cultului luteran reformat, care au putut beneficia de fonduri europene. De reținut și că regiunea este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO!

Supranumită „țara ovăzului”, această mică regiune reunește mai multe sate săsești, precum Viscri, unde vine regulat prințul Charles, fiul reginei Elisabeta a II-a, dar unde ajung și vizitatori maghiari.

Toate aceste sate se înghesuie în jurul bisericilor lor fortificate, care domină un peisaj deluros și împădurit, ce amintește oarecum de Toscana sau de sud-vestul Franței, Gers, Tarn.

După anii întunecați ai războiului, ocupației maghiare și germane, sub regimul pro-nazist al mareșalului Antonescu, care se autointitula „Pétain român”, sașii au suferit 50 de ani de privațiuni și spoliere din partea regimului comunist a acestor terenuri generoase, un adevărat pământ de belșug.

Astăzi, fermele, deși modeste, se dublează în dinamism și inovație, favorizând culturile și creșterea raționale și de calitate. O raritate în România, aici se produce o carne de vită excelentă, black Angus și limousine! Ca să nu mai vorbim de o varietate de legume, fructe, dulcețuri, sucuri și de asemenea miere, cu o aromă incomparabilă.

Chiar înainte de nașterea ei, părinții Sofiei trăiau sub dominația Ungariei, căreia Imperiul Habsburgic al Austriei îi acordase, în 1867, conducerea Transilvaniei, și pe care maghiarii o vor exercita timp de 51 de ani, până în 1918, încercând uneori să-și impună cultura și limba.

Însă, spre deosebire de părinții săi, Sofia s-a născut de naționalitate română, într-o țară care, în 1916, s-a alăturat francezilor și englezilor, împotriva imperiilor austro-ungar si german. La sfârșitul acestui prim război mondial, la Tratatul de la Trianon, urât de Ungaria, România Mare a primit Transilvania, Moldova şi nordul Bucovinei.

Majoritatea sașilor României au fost încântați de această anexare a Transilvaniei de către București, mai ales că Regele României de atunci, Ferdinand I, era un Hohenzollern, rudă cu foștii împărați ai Germaniei.

Sofia putea astfel să aibă o tinerețe și o educație pașnică, în limba germană, în această Românie multietnică, maghiară, săsească, românească, țigănească.

Drepturile minorităților fuseseră garantate de noua Constituție a României, din 1923, iar în 1935 existau 700 de școli germane, 38 de licee, 26 de cotidiene în limba lui Goethe, orchestre, teatre…

În 1930, sașii reprezentau peste 4% din populația României. În 1977, mai  însemnau doar 1,5%.

Aproximativ 20 de ani mai târziu, ca urmare a pactului dezastruos germano-sovietic, din 1940, Stalin recuperează Moldova și nordul Bucovinei, iar Hitler recuperează Transilvania, pe care o cedează regimului maghiar pro-nazist al regentului Horty.

În 1945, confruntați cu înaintarea Armatei Roșii, 100.000 de sași au fugit în Germania. Dintre cei rămași în România, 80.000 vor fi deportați în Siberia.

Adeseori persecutați și jefuiți de regimul comunist instaurat în 1948, mii de sași au fost „vânduți” de Ceaușescu Republicii Federale Germania (RFA), pe sume între 10.000 și 50.000 de dolari „de cap”, sub pretextul cinic al compensării nivelului de educație de care beneficiaseră în România.

Duminica trecută, la intrarea în biserica fortificată, restaurată, de la Criț, a purtat-o de braț pe Sofia Michael Schmidt, fondatorul unei organizații care îi poartă numele și importator de succes de limuzine și camioane germane în România. Nu poate uita acele vremuri negre, pe care le-a trăit el însuși.

Finanțator al mai multor proiecte de restaurare și activități pe aceste meleaguri săsești aflate în renaștere, a participat la cele două zile de festivități și mese. S-a aflat în mijlocul a zeci de oaspeți din satele din jur, dar și din Germania sau Austria, și a mai îmbrățișat-o o dată pe Sofia, venerabila și surâzătoarea centenară.

Prietenii din Balcani ai lui Putin își regândesc simpatiile

Articolul precedentSINTEZĂ | Ultimele vești din Rusia
Articolul următorPropunerea de numire a lui Petre Daea ca ministru al Agriculturii, transmisă Administraţiei Prezidenţiale
Yves-Claude Llorca (65 de ani) a început să lucreze în România, ca jurnalist, în 2002, când a fost numit șeful biroului Agence France-Presse la București. A activat la AFP în perioada 1982-2010. A fost reporter în redacția AFP de la Paris, pentru care a acoperit realegerea președintelui François Mitterand, căderea Zidului Berlinului și referendumul din Chile, pierdut de gen. Augusto Pinochet. A fost și șeful biroului AFP din Barcelona în timpul Jocurilor Olimpice din 1992, acoperind totodată zona Touluse, sud-vestul Franței și Andorra până în 1995. A mai lucrat în Bolivia și Peru, unde a prins criza luării de ostatici de la reședința ambasadorului Japoniei, care durat patru luni, între decembrie 1996 și aprilie 1997. A fost director AFP pentru Peru și Bolivia, dar și președintele Asociației presei străine din Peru, între 1996 și 1997. În 2000 a revenit la secția internațională a AFP din redacția de la Paris, iar în 2002 a fost numit șeful biroului din București, poziție deținută până în 2007. A fost co-fondator și președinte al Romanian Foreign Press Association, împreună cu jurnalista Alison Mutler de la Associated Press. După aderarea României la UE, a fost decorat cu Ordinul Național al României în grad de Comandor pentru “serviciul credincios”. Din 2010, a activat ca journalist independent și resident permanent în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here