Reprezentanţi ai conducerii DNA, discuţii cu o delegaţie a Parchetului Coroanei din Marea Britanie

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Reprezentanţi ai conducerii DNA au discutat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu o delegaţie a Parchetului Coroanei din Marea Britanie, despre competenţa şi structura DNA, infracţiunile de corupţie şi felul în care acestea sunt pedepsite de legea penală din România, precum şi instrumentele investigative prevăzute de lege, informează News.ro.

Potrivit DNA, Monica Danciu şi Codrin Gavra, procurori şefi adjuncţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), alături de persoane din conducerea instituţiei, au avut, miercuri, o întâlnire, la sediul instituţiei, cu o delegaţie a Parchetului Coroanei – Crown Prosecution Service din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, condusă de domnul Max Hill KC, director of Public Prosecutions, Head of the Crown Prosecution Service.

În cadrul întâlnirii, s-a discutat pe teme legate de lupta împotriva corupţiei şi rolul DNA în combaterea acestui fenomen în România.

”Subiectele de interes au fost legate de competenţa şi structura DNA, infracţiunile de corupţie şi felul în care acestea sunt pedepsite de legea penală din România precum şi instrumentele investigative prevăzute de lege. Întâlnirea a mai constituit un bun prilej de cunoaştere reciprocă şi de consultări între cele două părţi în ceea ce priveşte rolul şi atribuţiile fiecăreia în evoluţia ulterioară a relaţiilor de cooperare bilaterală între cele două instituţii”, a menţionat DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here