Republicanii care încă nu l-au susținut pe Donald Trump. Refuzuri notabile arată că încă nu a consolidat partidul

Sursa: Facebook

<< Lui Donald Trump îi place să se laude. Recent a speculat cu privire la obținerea sprijinului oficial al unor înalți membri ai Partidului Republican pentru a treia sa campanie prezidențială în alegerile primare ale partidului. „Atât de mulți oameni m-au susținut încât mulți au spus: «Uau, ce frumos». Deci trebuie să îmi meargă foarte bine”. (Nu mai contează că el este singurul candidat rămas) >>, notează The Economist..

<< Dar conform calculelor noastre, Trump încă are destui sceptici în partid. Mai mult de un sfert din caucusul republican din Senat nu l-a susținut încă. Chiar și în mai puțin augusta Cameră a Reprezentanților, unde influența este mai mică, peste 18% din republicanii de acolo nu i-au oferit încă susținerea oficială. O privire aruncată asupra celor care l-au și nu l-au susținut pe fostul președinte spune multe despre forțele politice de durată ale lui Trump, precum și despre vulnerabilitățile lui persistente.

Matt Gaetz, un congresman din Florida de extremă dreapta, a devenit primul funcționar federal care l-a susținut pe Trump pentru alegerile din noiembrie – făcând-o înainte chiar să-și oficializeze candidatul cea de-a treia candidatură. L-au urmat și alți membri: până la sfârșitul anului 2022, Trump obținuse sprijinul a 20 din cei 222 de republicani din Camera Reprezentanților. În schimb, până atunci îl susținuse doar un senator, Tommy Tuberville din Alabama. (Senatorii, care reprezintă electoratul mai larg și se confruntă cu realegeri la fiecare șase ani, sunt în general mai lenți în a reacționa la cererile bazei republicane).

Circul mediatic și haosul general create de procesele lui Trump maschează faptul că această campanie din 2024 este cea mai profesionistă a sa de până acum. A insistat asupra faptul că a obținut susțineri care i-ar umili rivalii – și că le-a programat strategic. Ron DeSantis, guvernatorul Floridei și, cândva, cel mai credibil concurent al lui Trump, s-a deplasat la Washington, în aprilie 2023, pentru a atrage susținere pentru propria sa campanie din rândul establishment-ului republican. Mai mulți congresmani din Florida și-au anunțat sprijinul pentru Trump în jurul acelei vizite, umilindu-l astfel pe DeSantis. Guvernatorul Carolinei de Sud, Henry McMaster, l-a susținut pe Trump în noiembrie 2022, cu câteva luni înainte ca Nikki Haley, predecesoara lui McMaster, să-și anunțe ea însăși candidatura.

Avansul dlui. Trump în sondaje, pe tot parcursul anului 2023, a contribuit la consolidarea susținerii pentru el: 115 membri ai Camerei și 24 de senatori l-au susținut înainte de exprimarea primelor voturi în alegerile primele. Pe măsură ce a obținut victorii ușoare în Iowa, New Hampshire și Carolina de Sud, au mai sărit să-l susțină alți 12 senatori, același lucru făcându-l și peste 40 de membri ai Camerei.

În ciuda dominației lui Trump în alegerile primare din acest an, unii candidați – chiar și republicani de extremă dreapta – au rupt rândurile și au refuzat să-l susțină. Unii, cum ar fi Ron Johnson, senator din Wisconsin, probabil că o vor face după ce acesta obține în mod oficial nominalizarea, la convenția partidului. Dar senatorii moderați, precum Susan Collins și Lisa Murkowski, ar putea să tacă pe tot parcursul alegerilor, încă un semn al slăbiciunii lui Trump la centrul partidului. Întrebarea este dacă scepticii vor închide ochii și îl vor vota pe Trump – așa cum au făcut-o mulți în timpul demersului său reușit din 2016 – sau dacă între timp au fost permanent alienați. >>

„If he wins”. Time prezintă un program care dă fiori, al unui eventual al doilea mandat al lui Trump

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here