Reuters: Îngrijorare privind creşterea violenţei politice în Germania, după ce o senatoare din Berlin a fost lovită în cap într-o bibliotecă publică

Sursa: X

Senatorul şi fostul primar al oraşului Berlin, Franziska Giffey, a devenit cea mai recentă victimă dintr-o serie de atacuri asupra politicienilor germani, un bărbat lovind-o din spate cu un obiect greu în timp ce vizita o bibliotecă locală, potrivit unui comunicat al poliţiei transmis miercuri, relatează Reuters, citată de News.ro.

Giffey, ministru al economiei în guvernul local şi membră a Partidului Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, a fost rănită uşor în urma atacului, au declarat poliţia şi procuratura locală.

Un bărbat a lovit-o în cap şi în gât cu o pungă ce conţinea ceva dur înainte de a fugi, se arată în comunicat, adăugând că Giffey a mers la spital pentru scurt timp pentru a-şi trata durerea.

Atacul survine în condiţiile în care se fac apeluri pentru o mai mare protecţie poliţienească a politicienilor din Germania, după o serie de atacuri verbale şi fizice împotriva acestora.

Patru adolescenţi sunt anchetaţi după ce un membru german al Parlamentului European a fost bătut şi spitalizat în timp ce lipea afişe electorale ale SPD în oraşul Dresda, în estul ţării.

Membri proeminenţi ai Verzilor, care se află în coaliţie cu SPD-ul cancelarului Olaf Scholz la nivel federal, s-au confruntat, de asemenea, cu proteste furioase în acest an, când Germania organizează o serie de alegeri în landuri, pe fondul creşterii sprijinului pentru extrema dreaptă.

„După şocul iniţial, pot spune că sunt bine. Sunt recunoscătoare pentru toate mesajele de compasiune care au ajuns la mine şi îmi continui munca astăzi fără să mă descurajez”, a transmis, miercuri, pe Facebook, senatoarea Giffey. „Cu toate acestea, sunt îngrijorată şi zguduită de cultura libertăţii sălbatice în creştere, în care persoanele active şi angajate politic în ţara noastră sunt din ce în ce mai mult expuse la atacuri presupus justificate şi acceptabile”, adaugă politicianul. Ea menţionează că o anchetă a poliţiei este în curs de desfăşurare în strânsă cooperare cu Procuratura din Berlin.

 

Scholz, în cazul Ecke: „Democrația este amenințată” / Atacurile asupra politicienilor din partidele parlamentare s-au dublat în ultimii cinci ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here