„După aproape patru ani în care președintele american, Donald Trump, și republicanii au subminat statul și au jefuit bugetul public, nu este de mirare că țara a fost atât de nepregătită pentru criza COVID-19. Cea mai bună speranță a Americii este acum Joe Biden, a cărui cea mai mare forță stă în potențialul său de a reunifica o populație divizată”, scrie Joseph E. Stiglitz, în Project Syndicate.
„Julia Jackson, mama lui Jacob Blake, un tânăr negru din Kenosha, Wisconsin, care a fost împușcat de șapte ori în spate de poliție, a pus problema corect atunci când a zis că „America este măreață atunci când ne comportăm măreț”. Din păcate, în ultimii patru ani, președintele Donald Trump a condus America exact în direcția opusă.
Întreaga istorie a țării pare să stea la rând atunci când, pe 3 noiembrie, Trump se va confrunta din nou cu alegătorii. Au trecut 160 de ani de când Statele Unite au încercat să facă față „păcatului său originar”, al sclaviei africane. Cu acea ocazie, președintele Abraham Lincoln a avertizat că „o casă împărțită împotriva ei nu poate sta în picioare”. Cu toate acestea, sub Trump, toate diviziunile Americii au fost lărgite.
Nu este o surpriză faptul că bogații s-au îmbogățit sub Trump, având în vedere că el tinde să judece performanța economică generală pe baza pieței bursiere, unde cei mai bogați 10% dintre americani dețin 92% din acțiuni. În timp ce prețurile acțiunilor au continuat să atingă noi culmi, la fel s-a întâmplat și cu sub-ocuparea forței de muncă în SUA și lipsa locurilor de muncă. Aproximativ 30 de milioane de americani trăiesc în prezent în gospodării fără hrană suficientă, iar cei mai mulți dintre cei din jumătatea inferioară a distribuției veniturilor trăiesc de la salariu la salariu. Într-o țară deja plină de inegalități din ce în ce mai mari, republicanii lui Trump nu numai că au redus impozitele pentru miliardari și corporații, dar au implementat și politici care vor duce la cote mai mari de impozitare pentru marea majoritate a celor din mijloc.
După cum a subliniat Martin Luther King, Jr., în urmă cu peste jumătate de secol, nedreptatea rasială și economică sunt probleme inseparabile în America. Am fost acolo pentru marșul de la Washington, în urmă cu 57 de ani, când King a rostit discursul său „I Have a Dream” și am cântat „Cândva vom învinge”. Ca tânăr naiv, în vârstă de 20 de ani, nu mi-am putut imagina că acel cândva va fi atât de departe și că, după o scurtă perioadă de progres, justiției rasială și economică se va împotmoli.
Cu toate acestea, au trecut mai bine de 50 de ani de la raportul Comisiei Kerner cu privire la revoltele rasiale din 1967, iar diferențele s-au redus puțin. Concluzia principală a raportului este încă relevantă: „Națiunea noastră se îndreaptă către două societăți, una neagră, una albă – separate și inegale”. Poate că sub președinția lui Joe Biden, țara ar putea începe în sfârșit o nouă cale.
Între timp, pandemia de Covid-19 va continua să expună și să exacerbeze inechitățile existente. Departe de a fi un agent patogen cu „șanse egale”, coronavirusul reprezintă cea mai mare amenințare pentru cei care au deja o stare proastă de sănătate, iar ei sunt mulți într-o țară care încă nu recunoaște accesul la asistență medicală ca un drept de bază. De fapt, numărul americanilor neasigurați a crescut cu câteva milioane sub Trump, după ce scăzuse dramatic sub președintele Barack Obama; și, chiar înainte de pandemie, speranța medie de viață sub Trump scăzuse sub nivelul la care fusese la mijlocul anilor 2010.
Nu poți avea o economie sănătoasă fără o forță de muncă sănătoasă și ar trebui să fie de la sine înțeles că o țară în care sănătatea oamenilor este în scădere are drum lung de parcurs înainte ca ea să poată deveni „grozavă”. Așa cum am scris în ianuarie, recordul economic al lui Trump nu a fost impresionant nici înainte de pandemie – iar asta în mod previzibil. În loc să reducă deficitul comercial al SUA, războiul comercial prost dus de către Trump l-a mărit de fapt cu mai mult de 12% în doar trei ani. În aceeași perioadă, s-au creat mai puține locuri de muncă decât în ultimii trei ani ai administrației Obama. Mai mult, creșterea a fost anemică și a prezentat deja semne de estompare după creșterea indusă de stimulul de reducere a impozitelor din 2017, care nu a dus la mai multe investiții, dar a condus deficitul bugetar federal peste pragul de 1 trilion de dolari.
Guvernarea nesăbuită a lui Trump, susținută de republicanii din Congres, a lăsat țara nepregătită să răspundă următoarei crize, care s-a dovedit a fi chiar după colț. Când donatorii miliardari ai republicanilor și aliații corporativi căutau să mai pună mâna pe câte ceva, în 2017, erau destui bani disponibili. Dar acum, când gospodăriile, întreprinderile mici și serviciile publice esențiale au nevoie disperată de asistență, republicanii susțin că dulapul este gol.
În măsura în care lupta împotriva pandemiei este asemănătoare unei mobilizări ca de război, SUA au rămas cu un comandant interesat doar de el însuși, în timp ce, respingând știința și expertiza, îi pune în pericol pe toți ceilalți. Nu este de mirare că SUA se situează în rândul țărilor cu cel mai slab răspuns, din perspectiva controlului bolii și gestionării impactului economic. Americanii mor acum de trei ori mai mult decât rata lunară din timpul celui de-al doilea război mondial.
La începutul președinției lui Trump, Michael Lewis a avertizat că războiul lui Trump și al prietenilor săi împotriva „statului administrativ” va lăsa SUA complet nepregătite pentru șocurile viitoare. Țara se îndepărtează acum de o pandemie (previzibilă) și rămâne în întregime la mila unei crize climatice care se apropie, a unor crize socioeconomice și a unor crize ale democrației și justiției rasiale, fără a menționa diviziunile emergente dintre urban și rural, coastă și interior, tineri și bătrâni.
Trump a țintit două dintre ingredientele-cheie ale măreției naționale: solidaritatea socială și încrederea publicului. Țările cu aceste caracteristici au controlat mult mai bine pandemia și consecințele sale economice. Cum poate o țară rămasă în urma restului lumii, în aceste privințe, să pretindă măreția națională?
Cea mai bună speranță a Americii o reprezintă acum Biden, a cărui cea mai mare forță stă în potențialul său de a reunifica o populație divizată. Deși fisurile țării s-au lărgit prea mult pentru a fi vindecate peste noapte, există un adevăr în clișeul că „timpul vindecă toate rănile”.
Dar vindecarea nu se va întâmpla singură. Depinde de americani să adopte un proiect de reînnoire națională. Din fericire, o populație mare de tineri este dornică să facă față provocării. America poate redeveni măreață doar dacă le valorifică entuziasmul, rămâne unită și se apleacă din nou asupra principiilor și aspirațiilor sale de lung parcurs”.
O prostie de articol, publicitate fara masca pentru Biden.