Situația economică a României nu are șanse de redresare fără o sinergie reală între soluțiile pe termen scurt și cele cu bătaie lungă, fără lideri puternici și la Palatul Cotroceni, și la Palatul Victoria.
- Fără găsirea urgentă a miliardelor de euro necesare pentru acoperirea în regim de avarie a găurilor lăsate de fosta guvernare, degeaba faci planuri solide pe hârtie pentru a însănătoși în viitor deopotrivă modul în care sunt și atrași și colectați banii la buget, respectiv modul în care sunt cheltuiți banii de la buget.
- Iar fără a deschide încă de azi și un șantier al reformelor în adâncime, care să ducă la vindecarea pe termen lung, degeaba faci azi rost de banii care-ți lipsesc pentru a supraviețui până mâine, căci poimâine o vei lua de la capăt cu urgența, doar ca să afli că nevoile vor fi și mai stridente, nu doar urgente.
Bineînțeles că sunt conștienți de toate astea și șeful statului, și reprezentanții partidelor cu care a discutat, din moment ce negocierile pentru formarea guvernului și pentru plombarea uriașului deficit bugetar s-au prelungit atât de mult (iar liderul UDMR, Kelemen Hunor, are dreptate spunând că în loc de săptămâni normal ar fi fost să se dispună de câteva luni pentru asemenea discuții – de pildă, în Germania și nu numai formarea acestui gen de coaliții guvernamentale se întinde, nu rareori, pe luni bune).
Doar că de data asta, România nu are acest timp la dispoziție nici din perspectiva constrângerilor bugetare, nici din perspectivă constituțională, având în vedere că la Palatul Victoria este acum un cabinet interimar pe cale să expire.
Tema TVA-ului este, din acest punct de vedere, unul dintre cei mai elocvenți indicatori ai relației dificile dintre imperativele pe termen scurt și cele pe termen lung, apoi și al relației dificile dintre tactică și strategie. Relație care se va manifesta probabil pe o sumedenie de alte domenii-cheie, relație care, oricât de indigestă este ea din punct de vedere politic, va trebui gestionată neîncetat, în următorii ani, și de Palatul Cotroceni, și de majoritatea care va susține din Parlament viitorul guvern. Pe parcurs, ciocnirile vor fi inevitabile, dar mai presus de asta ceea ce va conta în cele din urmă va fi rezultatul.
Cazul TVA este, de altfel, pură dialectică:
- În loc să îl mărești de la 19 la 21%, e în mod clar mai sănătos să îmbunătățești colectarea. Și, după cum arată calculele, se poate dovedi a fi și mai profitabil, căci banii ce ar putea fi astfel atrași ar putea fi chiar mai mulți decât ceea ce lipsește momentan pentru a acoperi nevoile de avarie. Doar că îmbunătățirea colectării taxelor nu se va petrece peste noapte, iar problema României este aceea că până să ajungă să trăiască mai sănătos de poimâine încolo, va trebui întâi să supraviețuiască azi și mâine, până poimâine.
- Dialectic este și faptul că dreptate au și Ilie Bolojan, și Nicușor Dan, care, după cum a semnalat presa, s-au blocat joi seară, deloc întâmplător, tocmai pe abordarea poveștii TVA. Cel dintâi are nevoie de pârghii pentru a avea cu ce să guverneze în mod autentic și în condițiile din teren care există chiar acum. Iar cel de-al doilea are nevoie de o consolidare post-electorală a propriei credibilități, având în vedere că în campanie dăduse pe semnătură că TVA-ul nu va crește dacă va fi ales.
- În fine, legat tot de Nicușor Dan și de Ilie Bolojan, din aceeași perspectivă a dialecticii relației dintre imperativele pe termen scurt și cele pe termen lung, ar mai fi de reținut și următorul aspect: România are nevoie deopotrivă de un președinte puternic și de un prim-ministru puternic, iar asta face legitimă și tentația lui Bolojan de a crește TVA-ul, și tentația lui Dan de a i se opune. Asta, pe lângă faptul că cei doi, la modul personal și politic, au ei înșiși nevoie de genul acesta de dinamică. Pe chestiunea particulară a TVA (și probabil vor mai apărea pe parcurs și alte dosare de acest tip), desigur, unul va trebui să cedeze teren în fața celuilalt. Nu va fi confortabil pentru “victimă”, dar nici o tragedie în sine nu va fi neapărat, cu condiția ca ambii să conlucreze ulterior la a da respectivei cedării pe chestiunea TVA o notă de pas tactic înapoi menit să faciliteze un pas înainte din punct de vedere strategic.
În fine, indiferent cum se va tranșa dosarul TVA între Nicușor Dan și Ilie Bolojan, pentru cei doi universul complexității viitoarei guvernări se află la primele lovituri de deschidere.
Căci pe măsură ce guvernarea va evolua, iar drumul ei se va dovedi tot mai sinuos ( din cauza “grelei moșteniri”, dar și a inerției specifice clasei politice românești în materie de reformare a statului și de adaptare la realitate a mentalității), o muncă nu mai puțin titanică va fi și gestionarea relației cu PSD al cărui sprijin (deopotrivă în Parlament și pe culoarele Palatului Victoria) este până la urmă esențial.
