Pe 1 noiembrie, cu două zile înaintea turului doi al prezidențialelor de la Chișinău, Moscova, prin vocea portavocii personale a lui Putin, Dmitri Peskov, respingea vehement acuzațiile internaționale de ingerință în procesul electoral de peste Prut.
Desigur, dovezile demolatoare ale implicării ruse, obținute anterior de autoritățile moldovene, de autorități străine și de presa de investigații, nu au contat pentru ruși, dar asta numai ceva de mirare nu e. Până la urmă, Kremlinul acuză deja de 1.000 de zile Ucraina de agresiune, deși de 1.000 de zile Rusia este cea care agresează armat și non-stop Ucraina.
Pe 3 noiembrie, turul final al scrutinului prezidențial organizat de Chișinău a traversat furci caudine demne de cel mai pur modus operandi rusesc: transporturi interne și internaționale de votanți, amenințări cu bombă în secții de votare deschise de moldoveni în țări europene, atacuri cibernetice, diverse alte atenționări moscovite pe diverse alte canale, mai mult sau mai puțin discrete.
Ca atare, având în vedere că, în Republica Moldova, roata s-a învârtit strâmb pentru ruși, pe 3 noiembrie, tot prin vocea portavocii lui Putin am aflat că la Chișinău de fapt nu există un președinte autentic, nici legitim, nici democratic în spirit și la literă. „Aceste alegeri nu au fost nici democratice, nici corecte”, a spus portavocea Peskov. Pentru a completa apoi astfel: „În ceea ce o priveşte pe doamna Maia Sandu, ea nu este, în opinia noastră, preşedintele ţării ei, pentru că chiar în ţară majoritatea populaţiei nu a votat pentru ea şi vorbim despre o societate foarte, foarte divizată. Contradicţiile vor continua în mod cert”.
Firește, nu ne-am înșela cu nimic dacă am remarca, tot la fiecare două cuvinte bosumflate, rafală după rafală de amenințări.
Și, uite așa, am ajuns la ziua de miercuri, 6 noiembrie, când, ce să vezi, ce să auzi: Rusia aia care, vorba vocii portavocii, nu se amestecă defel în treburile altora a trecut la artileria grea, convocându-l la Ministerul de Externe pe ambasadorul Republicii Moldova.
Ca motiv de toată jena, impertinența și specifica nesimțire, ministerul condus de Serghei Lavrov a bombănit după cum urmează: “Astfel de acţiuni reprezintă o încălcare gravă de către Chişinău a angajamentelor sale internaţionale, în special a Documentului de la Copenhaga al CSCE din 1990 şi a Convenţiei CSI din 2002 privind standardele pentru alegeri democratice, drepturi şi libertăţi electorale, la care Republica Moldova este parte”.
La ce se referă citatul de mai sus? La faptul că niște observatori ruși nu fuseseră acreditați ca observatori internaționali de către autoritățile moldovene, iar alții nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova.
Dar, după cum știm bine din istoria îndepărtată și recentă, pentru ruși motiv de amenințare, hărțuire și chiar război poate deveni până și un croncănit inadecvat de cioară. Dovada supremă: nenorocirea din Ucraina.
În orice caz, nu poți să nu observi în invocarea de către Moscova a încălcării unor “angajamente internaționale” obiceiul (din nou, atât de rusesc!) de a aborda realitatea superb unilateral, perfect discreționar.
De pildă, de 30 de ani acorduri internaționale privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul suveran al Republicii Moldova sunt încălcate și mototolite – cu drag, cu spor și sfidător – de către aceeași Rusie care azi pozează în urs cătrănit de gonacii moldoveni<span;>. Și merită adaugat aici că însuși războiul din Ucraina reprezintă o reflectare grăitoare a strivirii sub șenile rusești a altui acord internațional, datând tot de acum trei decenii (Memorandumul de la Budapesta din 1994, care garanta integritatea teritorială și securitatea Ucrainei, document semnat de SUA, Marea Britanie și… Rusia).
După cum anticipam în textul anterior, Putin urma să fie ispitit să se răzbune pe eșecul și umilința suferite pe 3 noiembrie, la urne, în Republica Moldova. Se vede limpede că s-a apucat conștiincios de treaba murdară, semnalul dat prin convocarea ambasadorului moldovean fiind consistent și grăitor.
Consistent, prin aceea că acest gest diplomatic marchează tranziția de la vorbe la fapte. Grăitor, prin aceea că reconfirmă motivele pentru care majoritatea moldovenilor au înțeles, duminică, să ia cea mai sănătoasă distanță posibilă față de o Rusie care i-a nenoricit de generații și generații.
Ce urmează? Cu siguranță, presiuni rusești în creștere asupra Republicii Moldova.
Nu este exclus ca momentul ales de Putin pentru gestul diplomatic <span;>pestilențial făcut la adresa Chișinăului să aibă o strânsă legătură cu rezultatul scrutinului prezidențial din SUA. Asta nu înseamnă că acest gest nu ar fi venit oricum în perioada următoare, dar cred că este adecvat să luăm notă de sincronizarea sa cu momentul în care a devenit clar că Donald Trump este din nou președinte. Ce alt semnal rusesc de avertizare ar fi fost mai oportun?
Prin urmare, dacă noul-vechi lider de la Casa Albă are cumva de gând să alunge temerile preexistente că ar fi predispus la un târg cu Putin peste capetele europenilor mici și mari, nu e moment mai potrivit să înceapă să dea peste cap predicțiile (sau măcar o parte dintre ele) trasându-i lui Putin (acum, nu după 20 ianuarie, când va fi învestit oficial) limite clare și nenegociabile în ceea ce privește Republica Moldova. Până la urmă, dosarul Chișinău e un teren infinit mai simplu de abordat și de gestionat, de către noua Casă Albă, decât dosarul Kiev.
Ca de la bădăran la bădăran și cu relativă ușurință, Trump își poate asigura un plus de credibilitate externă și proiecta un plus de virilitate geopolitică arătându-i lui Putin, cu degetul mijlociu chiar, unde să se oprească – măcar în chestiunea Republicii Moldova.
Cartelul măcelarilor. Prețuri de dumping la kilul de carne de om, pe axa Moscova-Phenian
