Am citit într-un suflet “Patriot”, cartea-testament pe care, adunându-și ultimele puteri, Alexei Navalnîi a lăsat-o moștenire întregii lumii.
Ca minim gest de decență și formă supremă de respect față de acest monstru sacru al luptei pentru libertate, drepturile omului și bun simț, am decis să nu citez vreodată niciun pasaj din cartea lui Navalnîi. Și, credeți-mă pe cuvânt, ispita de a o face este ieșită din comun.
Consider însă că cine este atât de curios sau pur și simplu simte o măcar timidă chemare de a face ceva concret pentru a-i cinsti memoria, nu are decât să o cumpere și să o citească singur. Cu atât, totuși, merită să se aleagă autorul, după o viață în care le-a oferit atât de mult celor din jur, dar în care a primit atât de puțin de la ei!
Căci ceea ce a scris Navalnîi nu este valabil doar pentru ruși, nici nu li se adresează numai lor.
Ceea ce, în schimb, pot remarca fără ocolișuri este că, prin moartea acestui uriaș om și dizident, Rusia și lumea largă au pierdut, criminal de prematur, deopotrivă un tezaur uman și un tezaur politic.
Este fantastică luciditatea cu care și-a conceput și condus proiectul, este fenomenală forța sufletească cu care a trecut prin toate încercările penitenciare, după cum aproape neomenească a fost puterea fizică de care a dispus până în ultima clipă. Citiți cartea, vă veți lămuri deja după primele pagini.
A doua revelație pe care mi-au trezit-o rândurile așternute de Navalnîi are de-a face cu soția sa, Iulia.
Mi s-au risipit subit toate îndoielile (îndoieli pe care, recunosc, le avusesem inițial) că văduva lui Alexei ar putea prelua cu adevărat ștafeta. Va putea, cu siguranță o va face, cu certitudine va străluci. Iar tot ceea ce trebuie să facă acum, practic datoria pe care o are, este să rămână în viață până când se vor fi întrunit condițiile de posibilitate pentru a urca pe scenă.
Pentru Putin, nenorocirea – mi-a devenit foarte clar citind cartea lui Alexei – este aceea că a scăpat de un Navalnîi, dar totuși a mai rămas unul.
Dictatorul s-a debarasat de jumătatea care i-a făcut țăndări imaginea și ne-a dezvăluit găunoșenia regimului, dar nu s-a debarasat și de jumătatea care îi poate îngropa moștenirea în cimitirul săracilor.
La un moment din viitorul nu exagerat de îndepărtat, până și moșneagul sângeros din puturosul azil numit Kremlin va ieși pe ușă cu picioarele înainte. Iar atunci, cel târziu atunci, va izbucni un nou “moment Navalnîi”. Nu mai am nicio îndoială.
Până atunci, rușii din Rusia și de pretutindeni, ca și lumea în sensul ei cât se poate de larg și de cosmopolit au odioasa ocazie de a asista la ceea ce oferă actualitatea din care fenomenul Navalnîi este (temporar) expulzat.
Iar un fragment revelator al peliculei la care, ruși și non-ruși, asistăm acum este cel pe care l-aș intitula astfel: “Putin&Kim. Cartelul măcelărilor”. Măcelari, întâi de toate, ai propriului popor.
Numai într-o Rusie non-Navalnîi este posibil ca întâiul conducător al țării să își trateze concetățenii drept banalizată carne de tun.
În războiul din Ucraina, Putin a scăzut în așa hal prețul sufletului omenesc și al kilogramului de carne de om, încât devine inevitabil ca istoricii secolului XXI să se “desfete” scriind tratate-fluviu fie și numai pe tema asta.
Dacă ar avea acces la informații despre lumea de dincolo de junglă, cu siguranță că și triburile izolate de canibali s-ar înghesui numaidecât să trimită emisari la Kremlin pentru a cumpăra carne de rus la vrac.
Nu am nicio îndoială că, pentru a-și finanța noi și noi achiziții de carne de tun pentru războiul din Ucraina, Putin le-ar vinde bucuros mii de tone de carne rusească de ronțăit canibalilor care plătesc prețul cerut.
Situația nu este mai puțin roz nici în Coreea de Nord, condusă de celălalt paria planetar, Kim Jong Un.
Contra acces la tehnologie militară, bani gheață, utilaje, orez și probabil alte grâne, carne și conserve, dictatorul de la Phenian trimite acum Moscovei, într-o primă fază cel puțin, vapoare și avioane doldora cu 700 până la 1.000 de tone de nord-coreeni (presupunând că un soldat hrănit la ferma lui Kim ajunge la 70-80 de kilograme “în viu”).
Ăsta este, în realitate, târgul moșit și nășit de măcelarul de la Moscova și de măcelarul de la Phenian.
Pentru a putea continua în Ucraina și pentru a putea rezista în Kursk, țara lui Putin importă azi nord-coreeni așa cum odinioară obișnuia să importe porci, vaci, oi și pui. Cu vaporul, pe capete, gata de sacrificat.
Așa arată lumea rusă azi, asta e Coreea de Nord dintotdeauna.
Rezistența acerbă opusă de Ucraina nu a făcut decât să împreuneze cererea cu oferta, ca într-un scenariu mustind de sânge pe pereți, pe îndrăzneala căruia până și Stephen King ar fi cu siguranță invidios.
Așa arată lumea în care Navalnîi nu a avut loc.
