Ambasada Federaţiei Ruse în România a transmis, miercuri, prin intermediul reţelelor sociale, „poziţia Federaţiei Ruse cu privire la avioanele F-16 transferate Ucrainei de către NATO”, în care coroborează o declaraţie a purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, cu un comentariu prezentat de delegaţia rusă la o reuniune a OSCE, din care reiese că Moscova ameninţă deschis România, în cazul în care Ucraina va folosi avioane F-16 ce vor decola de pe teritoriul României, potrivit News.ro.
Recent, purtătoarea de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, a declarat că „ţinând cont de distrugerea unei părţi semnificative a infrastructurii aerodromurilor de pe teritoriul Ucrainei, există o mare probabilitate că avioanele tactice de luptă F-16 transferate forţelor armate ucrainene de către statele membre NATO vor efectua zboruri din bazele aeriene din Polonia, Slovacia şi România”. Astăzi, 13 decembrie, în cadrul şedinţei plenare a OSCE, şeful delegaţiei ruse la Viena pentru securitatea militară şi controlul armelor, Konstantin Gavrilov, a declarat că Rusia avertizează cu fermitate că „utilizarea avioanelor tactice de luptă F-16 de pe teritoriul statelor menţionate mai sus va fi considerată de Moscova drept participare a acestor ţări la conflictul din Ucraina şi va obliga Rusia să ia măsuri adecvate” – arată Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti.
România a inaugurat luna trecută la Baza Aeriană 86 Feteşti un centru european de instruire pentru pilotarea aeronavelor F-16. Acesta va pregăti piloţi români pentru operarea aeronavelor F-16 care vor intra în dotarea Forţelor Aeriene ale României, dar şi piloţi din aviaţii aliate şi partenere, inclusiv din Ucraina.
„Am auzit deja comentarii potrivit cărora, în condiţiile unei distrugeri semnificative a structurii aerodromurilor ucrainene, avioanele de luptă tactice F-16 transferate forţelor armate ucrainene pot efectua ieşiri din bazele aeriene din Polonia, România şi Slovacia. Avertizăm cu tărie că utilizarea acestor avioane de luptă de pe teritoriul acestor state membre NATO va fi considerată de Moscova ca o participare a acestora la conflictul din Ucraina şi va forţa Rusia să riposteze” – a continuat diplomatul rus.