Rusia introduce restricţii pentru zborurile aeronavelor private uşoare şi ale dronelor în Moscova şi în regiunile înconjurătoare, stabilind o altitudine minimă obligatorie, a anunţat miercuri autoritatea aviatică Rosaviaţia, relatează Reuters, citată de News.ro.
Conform acestor măsuri, aeronavele uşoare şi ultrauşoare, precum şi dronele, vor fi obligate să zboare la altitudini de cel puţin 5.200 m, ceea ce este imposibil de atins pentru majoritatea acestor aeronave.
Restricţiile se vor aplica în Moscova şi în regiunea Moscovei, precum şi, într-o măsură mai mică, în regiunile Riazan, Tula, Kaluga, Tver, Iaroslavl şi Vladimir.
Aceste restricţii vor intra în vigoare din 20 iunie.
Zborurile regulate de pasageri şi cele charter vor continua să funcţioneze în mod normal.
În ultimele luni, Rusia a respins în mod regulat atacurile cu drone ucrainene, care vizau în special zonele din jurul Moscovei.
EFE: Dronele ucrainene reduc presiunea rusă în regiunea Donețk














