Washingtonul și aliații săi au avertizat că Moscova ar putea plănui să folosească arme chimice sau biologice. Dar datele meteorologice din unele dintre aceleași țări – inclusiv Statele Unite și Marea Britanie – au continuat să se îndrepte către agențiile ruse prin intermediul fluxurilor EUMETSAT. Cel puțin alte trei organisme din Europa au încetat să mai partajeze date cu Rusia după ce Putin a ordonat invadarea Ucrainei pe 24 februarie.
Întreruperea colaborării evidențiază modul în care invazia Ucrainei de către Rusia a forțat unele agenții științifice să aleagă între principiul fondator – schimb deschis de date științifice, și riscul de a furniza informații care ar putea fi folosite pentru a ataca civili.
EUMETSAT operează o infrastructură tehnică care permite ca datele de la numeroase fluxuri prin satelit să fie distribuite, în unele cazuri aproape instantaneu, către destinatari.
Înainte de decizia de marți, EUMETSAT a declarat că a încetat să trimită date de la sateliții UE către Rusia și Belarus la instrucțiunile Comisiei Europene, dar a continuat să transmită informații de la alți sateliți europeni către aceste două țări, precum și observații meteorologice de la guvernele din întreaga lume.
Comisia Europeană nu a răspuns solicitărilor de a comenta pe marginea deciziei EUMETSAT.
Luni, directorul de comunicare al EUMETSAT, Paul Counet, a declarat: „Poziția EUMETSAT este că schimbul global și gratuit de date meteorologice a fost extrem de important în sprijinirea prognozelor meteo globale și așa am funcționat până acum.”
Deoarece Rusia a contribuit cu date la program, a putut să acceseze, la schimb, feedurile EUMETSAT. Acest lucru a permis Rusiei să primească date din țări europene, inclusiv din Marea Britanie, precum și din America, Canada și din alte părți.
Reuters nu a putut determina în ce măsură aceste țări colectează date meteorologice legate de Ucraina, dar experții au spus că informațiile meteo internaționale ar fi, de asemenea, utile pentru prognoza condițiilor din Ucraina.
EUMETSAT a declarat că 21 de utilizatori au primit date în Rusia. A refuzat să numească organizațiile.
Ministerul rus al Apărării nu a răspuns unei solicitări de comentarii cu privire la decizia EUMETSAT. De asemenea, cea mai importantă agenție meteorologică din Moscova, Serviciul Federal Rus pentru Hidrometeorologie și Monitorizare a Mediului, o agenție guvernamentală care a colaborat cu EUMETSAT, nu a comunicat un punct de vedere către Reuters.
Rusia a declarat că efectuează o „operațiune specială” pentru demilitarizarea Ucrainei și că nu atacă civilii. Moscova a adăugat, pentru justificarea acțiunii, că unele componente ale armelor biologice au fost fabricate pe teritoriul ucrainean cu asistența Statelor Unite.
Statele Unite au negat acuzațiile rusești, potrivit cărora Washingtonul operează laboratoare în Ucraina pentru pregătirea unui război biologic.