VIDEO | Iohannis: România şi Polonia sprijină ferm integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei în Uniunea Europeană

Sursa foto: presidency.ro

România şi Polonia sprijină ferm integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei în Uniunea Europeană, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întâlnirea cu omologul polonez, Andrzej Duda, notează Agerpres.

„România şi Polonia sprijină ferm integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei în Uniunea Europeană şi vom continua să acţionăm pentru ca acest obiectiv să devină realitate”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

 

Şeful statului a arătat că discuţiile cu omologul polonez au vizat şi criza umanitară profundă generată de agresiunea Federaţiei Ruse.

„România continuă să desfăşoare acţiuni complexe în sprijinul refugiaţilor din Ucraina. În acest sens, am avut un schimb de opinii şi de bune practici cu preşedintele Poloniei în ceea ce priveşte măsurile implementate de fiecare stat pentru gestionarea valului de refugiaţi. Am evidenţiat şi operaţionalizarea centrului logistic de la Suceava, care asigură preluarea asistenţei pentru Ucraina, dar şi pentru Republica Moldova”, a mai spus Iohannis.

El a precizat că a discutat cu preşedintele Poloniei despre rolul şi responsabilităţile pe care România şi Polonia le au în regiune.

„În acest context, am reconfirmat susţinerea fermă şi deplină a României pentru Republica Moldova, precum şi pentru suveranitatea şi integritatea sa teritorială. Impactul conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova este unul major, iar Republica Moldova are nevoie de sprijin solid şi coordonat, financiar şi logistic, din partea Uniunii Europene şi a statelor membre, care să acopere inclusiv securitatea sa energetică”, a mai declarat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a indicat că în plan bilateral, România şi Polonia îşi propun ca legăturile strânse pe linie de securitate să fie dublate de o cooperare economică robustă şi fructuoasă.

„Sunt convins că vom reuşi să creştem volumul schimburilor comerciale şi al investiţiilor reciproce, inclusiv în domenii de cooperare strategică”, a afirmat el.

Cei doi oficiali au discutat şi despre proiectele strategice de interconectare regională de interes atât pentru România, cât şi pentru Polonia, respectiv Rail2Sea şi ViaCarpathia.

„România şi Polonia vor continua să coopereze îndeaproape pentru identificarea de modalităţi concrete pentru realizarea acestor proiecte”, a subliniat Iohannis.

El a reafirmat convingerea că „România şi Polonia, unite de un parteneriat şi o prietenie trainice, vor continua acţiunea lor hotărâtă pentru a face ca libertatea, dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta, pacea şi securitatea să rămână reperele prezentului nostru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here